Start la înscrierea la școală! Părinți își pot înscrie, începând din 3 mai, copiii în clasa pregătitoare 2023. Conform calendarului Ministerului Educației, în perioada 3 – 18 mai, părinții sau tutorii legali ai copiilor trebuie să completeze cererea de înscriere la școala unde urmează să meargă copilul.
La sediile inspectoratelor școlare județene, precum și la avizierele și pe site-urile unităților de învățământ sunt afișate listele cu circumscripțiile școlare. Părinții pot afla informații despre activitățile educaționale care se desfășoară în clasa pregătitoare, despre abordarea didactică, organizarea programului școlar etc.
Cererile pot fi atât depuse fizic, cât și transmise online. Poți descărca acum cererea de înscriere a copilului la școală dând click AICI. Formularul este editabil, în format Word.
Atenție! Transmiterea online a cererii de înscriere a copilului în clasa pregătitoare către școală nu garantează înscrierea, subliniază reprezentanții Ministerului Educației. Pentru validarea înscrierii la școală, părinții sau reprezentanții legali ai copilului trebuie să se deplaseze personal la școală cu dosarul complet.
Acte necesare pentru dosarul de înscriere a copilului la școală, în clasa pregătitoare:
- Cerere de înscriere (tip), disponibilă la începerea procesului de înscriere
- Actul de identitate al părintelui/tutorelui legal în original și copie
- Părinții divorțați depun la înscriere și hotărârea judecătorească definitivă din care rezultă modul în care se exercită autoritatea părintească și unde a fost stabilită locuința minorului
- Certificatul de naștere al copilului în original și copie
- Recomandarea de înscriere în clasa pregătitoare, dacă este cazul
- Alte documente care să ateste îndeplinirea criteriilor generale și/sau specifice (acolo unde este cazul)
Copiii care împlinesc vârsta de 6 ani până la data de 31 august 2023, inclusiv, trebuie să fie înscriși în clasa pregătitoare, în conformitate cu prevederile Legii educației naționale.
Citește și:
Nevoia „negativă” vs. nevoia „pozitivă”. Cum să formulăm cerințele astfel încât copiii să ne asculte
Părintele-alchimist: Cum transformăm tensiunea în iubire atunci când copilul nu ascultă
Prevederi speciale pentru copiii care împlinesc 6 ani în perioada 1 septembrie – 31 decembrie 2023
În cazul în care copilul tău împlinește vârsta de 6 ani în perioada 1 septembrie – 31 decembrie 2023, inclusiv, îți poți înscrie copilul în învățământul primar dacă nivelul lui de dezvoltare este corespunzător.
Înscrierea copiilor din această categorie de vârstă se face pe baza recomandării pentru înscrierea în învățământul primar, eliberată de grădinița pe care a frecventat-o.
Dacă cel mic nu a frecventat grădinița, pentru a-l înscrie la școală, va fi nevoie să fie evaluat de Centrul de Resurse și Asistență Educațională din județ sau din București.
Copiii pot fi înscriși la orice școală, în limita locurilor disponibile
Copiii pot fi înscriși atât la școala de circumscripție, cât și la alte școli. Părintele poate solicita, prin bifarea în cererea de înscriere, ca locul la școala de circumscripție să fie rezervat pentru eventualitatea în care copilul nu este înscris la unitatea de învățământ pentru care părintele a făcut opțiunea, din lipsă de locuri disponibile.
„Toate unitățile de învățământ au obligația de a oferi informații referitoare la procedura de înscriere a copiilor în învățământul primar, indiferent dacă părinții fac parte sau nu din circumscripția respectivă”, precizează oficialii Ministerului Educației, pe site-ul instituției.
Te invit să descoperi mai multe detalii specifice despre procesul de înscriere în clasa pregătitoare (calendar, criterii de departajare la școlile unde se înscriu mai mulți copii decât numărul de locuri etc.) în acest articol:
Înscrierea în clasa pregătitoare 2023-2024. 14 întrebări și răspunsuri pentru părinți
Sursa foto: Annie Spratt, Unsplash