Rezultatele obținute de elevi la simularea examenului de Evaluare Națională 2025 la Matematică au fost cele mai bune din ultimii ani. Copiii au rezolvat subiectele pe bandă rulantă, unele exerciții fiind atât de simple încât, în anumite cazuri, nici nu au mai avut nevoie de ciorne.
„Aș putea spune că elevii au primit anul acesta o simulare la simulare”, a comentat pentru „Adevărul” Marian Staș, expert în educație.
„M-am uitat pe subiectele la Matematică, le-am văzut, le-am și rezolvat. Ce am observat, și asta ar trebui să ne dea de gândit, este faptul că, spre deosebire de anul trecut, când notele au fost extrem de mici, acum rezultatele sunt foarte bune”, a comentat specialistul.
Însă, de anul trecut și până acum, nu s-a întâmplat nimic notabil, nimic ieșit din comun în procesul de învățare al elevilor, în procesul de predare la clasă, de asimilare a cunoștințelor. „Asta înseamnă că, de fapt, nu elevii au progresat, ci subiectele au fost extrem de ușoare. Aș putea spune că elevii au primit o simulare a examenului de simulare”, continuă Marian Staș.
Realitatea aceea adevărată și dură o vom vedea în vară
Iar motivele sunt altele decât cele pedagogice, consideră specialistul. „Anul trecut, simulările au fost „pe bune”. Au fost adevărate. Subiectele au fost mai complicate. Motiv pentru care elevii au obținut niște rezultate slabe. Anul acesta, în schimb, subiectele date la Matematică au fost incomparabil mai ușoare. Și, atunci, normal că și notele au fost mai mari”.
În plus, a mai spus expertul, se pare că anul acesta s-a copiat la greu la exercițiile tip grilă. „Așa i-am auzit pe unii profesori vorbind. Și, dacă e adevărat, atunci, evident, și rezultatele sunt distorsionate”.
De ce această diferență între gradele de dificultate ale subiectelor de anul trecut și din acest an? „De frică. De teamă. Ne-am furat încă o dată căciula”.
Aceste note mari, continuă expertul, nu au fost obținute pentru că elevii chiar știu Matematică, chiar au învățat, sunt mai deștepți, le-a crescut nivelul de pregătire. Notele acestea oglindesc o realitate falsă. „Iar realitatea aceea adevărată și dură o vom vedea în vară, asta dacă la examen vor fi subiecte adevărate de examen, nu un simulacru”.
Fii la curent cu articolele pe care le publicăm abonându-te la canalul nostru de WhatsApp (apasă clopoțelul din dreapta sus):
Canalul Whatsapp Parenting 2.0
Sursa foto: Freepik.com