Ministerul Educației a publicat, astăzi, rezultatele repartizării computerizate în învățământul liceal. Acestea pot fi accesate pe site-ul dedicat admitere.edu.ro.
În total, 1.607 absolvenți de gimnaziu nu au reușit să ocupe niciun loc la liceu, în urma repartizării computerizate.
Printre aceștia se numără: un candidat din București cu media de 8,92 la Evaluarea Națională, un candidat din Timișoara, cu o medie de 8,35, dar și un candidat din comuna Izvoarele, jude. Prahova, care și-a dorit să intre la liceu la Brașov, însă nu a reușit, deși are media 8 la Evaluarea Națională.
Citește și:
6 lucruri pe care să NU le faci dacă adolescentul tău are rezultate sub așteptări la examen
Top licee din București cu cele mai mari medii la Bacalaureat
Ce se întâmplă după repartizarea computerizată
După etapa repartizării computerizate, între 25 și 30 iulie, elevii care au fost repartizați la licee își vor depune dosarele direct la instituția de învățământ respectivă.
Urmărește canalele de informare ale liceului la care a fost admis copilul pentru a afla care este programul înscrierilor.
În perioada 31 iulie și 2 august, vor fi soluționate cazurile speciale, precum:
- Situații medicale speciale
- Schimburi de elevi
- Redistribuirea candidaților gemeni
- Distribuire sau redistribuire pe locurile rămase libere
- Situații legate de apropierea de domiciliu
Pentru a participa la această etapă, elevul trebuie să aibă cel puțin media ultimului admis în clasa în care dorește să fie mutat și să existe locuri în clasa respectivă. Excepție de la această regulă fac gemenii.
Situațiile speciale vor fi soluționate de către membrii comisiilor de admitere județene și din Municipiul București.
Citește și:
Rezultate Bacalaureat 2024: Cea mai mare rată de promovare din ultimii 15 ani și cele mai puține medii de 10
Top județe după rata de promovare la Bacalaureat 2024. Bucureștiul nu intră în primele 5
Candidații nerepartizați vor participa la a doua etapă de admitere
Elevii care au rămas nerepartizați și nu au ocupat loc în urma repartizării computerizate sau a soluționării cazurilor speciale pot participa la etapa a doua de admitere la liceu.
Pe 2 august, vor fi afișate locurile libere rămase la finalul primei etape de admitere.
Apoi, între 2 și 14 august, va avea loc înscrierea candidaților. Iar între 19-20 august, comisiile de admitere vor decide repartizarea candidaților.
Pentru a afla la timp toate informațiile despre etapa a doua de admitere la liceu, este necesar să urmărești canalele de comunicare ale inspectoratului școlar din județul tău/București.
Citește și:
Oana Moraru: „Ne petrecem ore în lupte pentru a-i convinge să lase tableta. Nu este despre ce argumente îi conving”
Părinții copiilor de succes au în comun aceste 7 lucruri
Ce poți face azi pentru ca, în viitor, copilul tău să aibă succes? 10 moduri în care să-i antrenezi abilitatea simplă care îl ajută
Fii la curent cu articolele pe care le publicăm abonându-te la canalul nostru de WhatsApp (apasă clopoțelul din dreapta sus):
Canalul Whatsapp Parenting 2.0
Sursa foto: admitere.edu.ro