Ce poți face azi pentru ca, în viitor, copilul tău să aibă succes? 10 moduri în care să-i antrenezi abilitatea simplă care îl ajută

Dacă vrei să faci tot ce depinde de ține pentru a-ți ajuta copilul să aibă o viață fericită și împlinită în viitor, atunci este foarte important să-l înveți cât mai devreme o abilitate esențială care s-a demonstrat că are un impact covârșitor asupra succesului în viață. Este vorba despre abilitatea de a amâna recompensa, care este una dintre componentele importante ale inteligenței emoționale.

Amânarea recompensei este abilitatea de a rezista tentației de a primi o recompensă imediată și de a aștepta o recompensă ulterioară. Exact această abilitate stă la baza perseverenței și a capacității persoanei de a face un efort astăzi pentru a se bucura de rezultate mai târziu.

Amânarea recompensei este o abilitate a sistemului nervos de a face față stresului. Un număr tot mai mare de studii sugerează că există o legătură între amânarea recompensei și succesul social, emoțional, fizic și academic.

Vestea foarte bună pentru toți părinții este că amânarea recompensei este o abilitate care se învață, spune psihoterapeutul și terapeutul ocupațional Victoria Prooday, fondatoarea unei clinici multidisciplinare pentru părinți și copii din Canada, într-un articol pe blogul sau.

Potrivit specialistei, prin acțiunile din mediu, putem întări capacitatea copilului de a amâna recompensa sau, dimpotrivă, o putem slăbi.

Citește și:

Terapeutul Victoria Prooday: Cele mai frecvente 10 concepții greșite ale părinților despre copii și educație

Ce înseamnă coreglarea în parenting. Cum să o aplici cu copilul pentru a-l ajuta să-și autoregleze emoțiile

„Din nefericire, mediul oferit astăzi copiilor noștri îi conduce pe o cale greșită. Ei sunt crescuți într-o lume în care recompensa imediată este primită în mod constant. Prin urmare, nu este surprinzător faptul că, astăzi, atât de multor copii le lipsește această abilitate și nu pot rezista dorinței de a obține ceea ce vor imediat, ceea ce are un impact negativ asupra aptitudinilor lor academice, sociale și emoționale”, a explicat Victoria Prooday.

Specialistul îi îndeamnă pe părinți să facă acțiuni concrete pentru a dezvolta abilitatea copiilor lor de a amâna recompensa.

Este important ca noi, părinții de astăzi, să facem acest lucru organizat și conștient, chiar dacă părinții noștri nu l-au făcut cu noi. Explicația este simplă: noi, generația de astăzi, am crescut într-o lume în care recompensele erau amânate în mod constant și nu a fost nevoie de acțiuni speciale în acest sens.

Iată câteva moduri recomandate de psihoterapeutul Victoria Prooday pentru a-l ajuta pe copil să-și dezvolte abilitatea de a amâna recompensa:

1. Sarcini zilnice! Iată câteva exemple: să facă patul, să aranjeze masa, să pună hainele murdare în coș/mașina de spălat, să ude plantele de apartament, să încarce / descarce mașină de spălat vase, să hrănească un animal de companie, sortarea / spălarea rufelor și chiar spălarea mașinii.

2. Lasă copilul să se plictisească! Atenție, ecranele nu ar trebui să fie folosite ca o soluție împotriva plictiselii.

Citește și:

Chiar dacă nu ne este ușor, e important să facem aceste 3 lucruri ca părinți

Copilul face lucrurile importante doar când e forțat? 8 idei care te vor ajuta să educi un copil responsabil și motivat

3. Evită folosirea tehnologiei în mașină și la restaurant. În schimb, învață-ți copilul să aștepte în timp ce vorbește și se joacă anumite jocuri.

4. Folosește formula „mai întâi”, „apoi”. „Mai întâi” îți pui jucăriile la loc, „apoi” te joci cu mingea.

5. Limitează gustările dezorganizate și stabilește ore fixe ale meselor.

6. Joacă jocuri de societate (board games) cu copiii, pentru a-i învăța să își aștepte rândul.

7. Jocuri care implică mișcarea

8. Învață-l pe copil activități care necesită un efort continuu pentru a obține rezultate, cum ar fi: prelucrarea lemnului, grădinăritul, pescuitul, cusutul, lucrul cu argila, pictura ceramică, realizarea unui mozaic, colorarea pe numere / culori, realizarea felicitărilor hand-made, scrapbooking etc.

9. Nu te grăbi să-l ajuți, lasă-l mai întâi să încerce să-și rezolve singur problema.

10. Include oportunități de amânare a recompensei în situațiile cotidiene:

  • Dacă, la petrecerea de ziua lui, copilul a primit foarte multe cadouri, deschideți câte un cadou pe zi sau pe săptămână, și nu pe toate deodată.
  • Dacă ai mers la magazin cu copilul și i-ai cumpărat biscuiți, jucării sau bomboane, deschideți ambalajele acasă, nu în mașină, pe drum.
  • Când copilul îți cere să pornești muzica în mașină, faceți o înțelegere – mai întâi să numărați 10 semne de circulație, apoi să porniți muzica.

Lucrurile extraordinare li se întâmplă persoanelor care pot să aștepte recompensa, conchide psihoterapeutul Victoria Prooday.

Citește și:

Control vs. autonomie. Cum să educăm un copil responsabil și de încredere

“Nu ai niciun pic de răbdare!” 7 moduri simple de a educa răbdarea la copii

Oana Moraru spune cum să creștem copii apți pentru „lumea asta nebună”, dispuși să se ridice repede de jos

 

Fii la curent cu articolele pe care le publicăm abonându-te la canalul nostru de WhatsApp (apasă clopoțelul din dreapta sus):

Canalul Whatsapp Parenting 2.0

 

Sursa foto: Mikhail Nilov, Pexels

 

Vrei să afli ce fel de părinte ești?

Abonează-te gratuit la newsletterul nostru și primești pe email un exercițiu pentru a descoperi ce fel de părinte ești. PLUS articole exclusive, soluții la provocările tale și invitații la evenimente gratuite de parenting!

 
 
 
 

Avem grijă de datele tale personale! Te poți dezabona oricând.

Articole similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

INTRĂ ÎN COMUNITATE

122,726FaniÎmi place
295CititoriConectați-vă
0AbonațiAbonați-vă

Ultimele articole