„Ziua Părinților de Îngeri”. Ce se va comemora în fiecare an pe 15 octombrie

„Ziua Părinților de Îngeri” va fi marcată pe 15 octombrie pentru a comemora copiii decedați în timpul sarcinii, la naștere sau până la împlinirea vârstei de 18 ani, după cum prevede o promulgată, miercuri, de președintele Klaus Iohannis.

Legea mai prevede și faptul că părinții care s-au confruntat cu aceste experiențe vor beneficia de consiliere psihologică gratuită timp de jumătate de an, transmite Agerpres.

Concret, potrivit actului normativ promulgat, părinții copilului decedat în timpul sarcinii, la naștere sau până la împlinirea vârstei de 18 ani, care sunt sau nu asigurați în sistemul de asigurări sociale de sănătate la data morții copilului, beneficiază de 10 ședințe de consiliere psihologică gratuite, pe o perioadă de șase luni.

Ședințele de consiliere psihologică vor fi decontate de la bugetul de stat alocat Ministerului Muncii și Solidarității Sociale, prin Agenția Națională de Plăți și Inspecție Socială și agențiile pentru plăți și inspecție socială județene, respectiv a municipiului București, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului.

De asemenea, pentru a marca „Ziua Părinților de Îngeri”, autoritățile administrației publice centrale și locale, precum și organizațiile neguvernamentale pot organiza evenimente și activități publice.

Citește și:

„11 lucruri pe care aș vrea ca toți părinții să le știe”. Sfaturi de viață de la un pediatru celebru

Care sunt simptomele depresiei postnatale (postpartum)

 

Fii la curent cu articolele pe care le publicăm abonându-te la canalul nostru de WhatsApp (apasă clopoțelul din dreapta sus):

Canalul Whatsapp Parenting 2.0

 

Sursa foto: Pixabay

 

Vrei să afli ce fel de părinte ești?

Abonează-te gratuit la newsletterul nostru și primești pe email un exercițiu pentru a descoperi ce fel de părinte ești. PLUS articole exclusive, soluții la provocările tale și invitații la evenimente gratuite de parenting!

    Avem grijă de datele tale personale! Te poți dezabona oricând.

    Articole similare

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    INTRĂ ÎN COMUNITATE

    121,279FaniÎmi place
    295CititoriConectați-vă
    0AbonațiAbonați-vă

    Ultimele articole