Un minisondaj realizat în trecut, în rândul abonaților la newsletter-ul nostru, relevă faptul că școala și temele pentru acasă reprezintă unul dintre cele mai importante 5 motive care îi fac pe părinți să-și piardă răbdarea și să se înfurie în relația cu copiii lor.
Majoritatea părinților își doresc ca odraslele lor să meargă cu drag la școală, să le placă să învețe și să citească și să-și pregătească singuri temele, fără să fie îndemnați sau obligați să o facă. Această situație este, însă, una ideală și puțini părinți au noroc să o experimenteze.
Cu mult mai multe sunt cazurile în care subiectul școlii și al temelor pe acasă se transfomă într-un adevărat război în familie, cu țipete, lacrimi, pedepse și frustrări.
Am discutat despre acest subiect, cu Ioana Tofan, la acel moment psiholog și psihopedagog în cadrul centrului educațional VictoriaEdu, în 2016, articolul fiind publicat inițial, pe vechiul site. Primul sediu a fost deschis în noiembrie 2013, în Piața Victoriei din Capitală.
Între timp, Ioana Tofan s-a dedicat activității la propriul cabinet de Psihologie.
Citește și:
ChatGPT: Elevii pun inteligența artificială să le facă temele pentru acasă. În New York a fost interzis pentru elevi și profesori
Cum să crești un copil inteligent. 7 sfaturi de la cofondatorul Sony, japonezul Masaru Ibuka
Așadar, iată cele 3 motive principale pentru care copiii nu-își fac temele, potrivit psihopedagogului Ioana Tofan:
1. Copiii nu înțeleg rolul temelor, cu ce îi ajută temele. „Cineva trebuie să le explice la ce îi ajută temele și că, dacă nu exersezi, nu poți să te asiguri că ai înțeles, că ai asimilat informația”, a explicat psihologul.
2. Al doilea motiv ține de faptul că elevii nu înțeleg rolul școlii în general, a spus specialista citată: „Cumva, materiile sunt rupte de partea reală, deși ele sunt, în esența lor, legate de realitate. La școală, unii profesori nu reușesc să le explice elevilor de ce trebuie să știe acele materii. Și elevii, dacă nu înțeleg la ce-i ajută pe ei în viața de zi cu zi, nu sunt dispuși să se implice”.
Potrivit acesteia, ca să te implici în ceva, cum ar fi munca sau învățătura, trebuie să știi de ce o faci. În aceste condiții, „părintele trebuie să gestioneze acest lucru, pentru că nu poți să controlezi ce va spune profesorul în clasă. Tu acasă trebuie să te asiguri că cel mic a înțeles la ce îl ajută învățatul, la ce îl ajută materia aia și la ce îl ajută temele”, a precizat Ioana Tofan.
Totuși, ce le spunem copiilor când aceștia ne întreabă la ce le folosesc exercițiile dificile la matematică? Iată răspunsul psihologului: „Științele exacte îți formează un stil de gândire foarte organizat, te ajută să găsești o logică în dificultățile pe care le ai în viață, te ajută să te organizezi foarte bine și să vezi lucrurile în detaliu”. În particular, aceste materii îl vor ajuta pe copilul care își dorește să urmeze studii în inginerie, fizică, chimie, biologie în anumite cazuri etc.
În același timp, materiile din latura umanistă „îți dezvoltă sensibilitatea și te ajută pe partea socială, emoțională, în dezvoltarea creativității”, a puncteat specialista care are o experiență bogată de lucru cu elevii. Potrivit acesteia, toate materiile sunt importante, deoarece stimulează o dezvoltare armonioasă.
Citește și:
Scriitoarea Andreea Ionescu: „Dacă ești proastă și nu te duce capul, să stai acasă! Te-am crescut cu de toate ca să ne faci de rușine”
Cum afli ce face copilul la școală fără a-l întreba direct? 24 de idei bune de aplicat imediat
3. În al treilea rând, copilul trebuie să aibă o motivație pe termen lung, afirmă psihopedagogul. „De fapt, copiii au deja o motivație, doar că noi trebuie să o identificăm. Ce își doresc? Poate fi vorba de o anumită meserie care pare interesantă, o familie, un yaht, o mașină, un ceas…” Ca părinte, e nevoie să identifici ce anume își dorește copilul și să-i explici că, pentru a-și îndeplini dorințele, „are nevoie de o independență financiară pe care o poate obține având un serviciu bine plătit, pe care îl va obține prin studii. Că va avansa făcându-și temele și învățând”, a sugerat Ioana Tofan. Abia atunci copilul începe să vadă lucrurile mai în perspectivă și învață „nu ca să o mulțumească pe mama sau de gura ei”, ci învață ca să-și atingă obiectivele și este mai implicat.
După ce am evidențiat cele 3 cauze principale care îi împiedică pe copii să învețe, este momentul să vorbim și despre ce putem face noi, ca părinți, pentru a-i motiva pe copii să învețe, să-și facă temele și pentru a-i „împrieteni” cu școala.