Sindicaliștii din educație protestează astăzi, pe toată durata programului de lucru. Aceștia reiau protestele astăzi, la doi ani de la greva generală în învățământ. Discuțiile avute ieri cu ministrul Educației, Daniel David, nu i-au făcut pe sindicaliști să renunțe la protestul anunțat de săptămâna trecută, deoarece acesta nu este un protest îndreptat împotriva Ministerului Educației, mesajul îndreptându-se spre partidele politice.
Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația Sindicatelor din Educație ‘Spiru Haret’ și Federația Națională Sindicală „Alma Mater” au anunțat, vineri, că vor organiza miercuri proteste în unitățile de învățământ preuniversitar, în instituțiile de învățământ superior, în bibliotecile centrale universitare și în institutele de cercetare. Membrii de sindicat vor purta un semn distinctiv – banderolă, ecuson – în timpul activităților desfășurate la locul de muncă.
Federațiile sindicale au atras atenția că, dacă protestul de astăzi va fi tratat cu indiferență, iar viitorul Guvern va pune în practică propunerile de măsuri apărute în spațiul public, care vor afecta salariații din învățământ, sunt hotărâte să declanșeze ample acțiuni de protest.
Sindicatele din Educație nu sunt de acord cu măsurile care ar urma să fie luate împotriva salariaților din învățământ pentru reducerea deficitului bugetar, printre care: creșterea normei de predare, coborârea pragului salarial în funcție de care se acordă voucherele de vacanță și indemnizația de hrană, eliminarea indemnizației pentru titlul științific de doctor. Am prezentat toate nemulțumirile și argumentele sindicatelor în acest articol.
Sindicaliștii nu renunță la protest
După discuțiile cu Ministerul Educației, Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, a declarat, la Europa FM, a declarat că „nu se renunță” la protestul de astăzi, „pentru că nu este un protest îndreptat împotriva Ministerului Educației”.
„Aceste idei de creștere a normei didactice, de a sta 8 ore pe zi în școală, de a nu se mai plăti doctoratul sunt idei vehiculate de către cei care negociază la Palatul Cotroceni viitoarele măsuri de austeritate. Despre asta discutăm. Mesajul pentru partidele politice este, pentru că ele vor lua o decizie politică, ele își vor asuma un program de guvernare, iar din partea ministrului Educației am remarcat o susținere, o înțelegere a doleanțelor colegilor noștri din învățământul preuniversitar și universitar. De fapt, este vorba de specialistul în educație care înțelege cum funcționează sistemul. Din partea politicienilor nu am așteptări”, a afirmat liderul sindical Marius Nistor.
Totodată, el a precizat că că acțiunile de protest vor avea loc doar astăzi, 18 iunie, și nu vor afecta elevii și nici examenele care urmează, adică Evaluarea Națională pentru absolvenții de gimnaziu.
Cu toate acestea, în lipsa unui răspuns satisfăcător din partea clasei politice, există riscul ca greva profesorilor să afecteze începutul noului an școlar 2025-2026. Simion Hăncescu, liderul FSLI, a avertizat că „este posibil ca începutul de an școlar viitor să fie perturbat cu proteste, dacă vor fi măsuri care vor lovi în colegii noștri”.
Citește și:
Reîncep protestele din învățământ. Care sunt nemulțumirile profesorilor
40 de idei ieftine sau gratuite cum să-ți petreci vacanța de vară cu copilul
5 lucruri de făcut în vacanța de vară pentru amintiri de neuitat
Sursa foto: Freepik.com
Fii la curent cu articolele pe care le publicăm abonându-te la canalul nostru de WhatsApp (apasă clopoțelul din dreapta sus):
Canalul Whatsapp Parenting 2.0