„Mama, nu vreau la grădiniță!” Modul inteligent de a gestiona refuzul copilului de a ieși din casă

Una dintre marile provocări pe care le-am avut în legătură cu acomodarea fiului meu la grădiniță a fost refuzul lui constant, dimineață de dimineață, de a merge la grădiniță.

Odată ieșiți din casă, era totul în regulă, la grădiniță nici gând să mai verse vreo lacrimă, era un fan al acestei grădinițe de mai bine de doi ani. Și totuși… la vârstă de 4 ani, în fiecare dimineață, invariabil, auzeam aceleași cuvinte: „Mama, eu nu vreau la grădiniță… Mie nu-mi place la grădiniță”.

În cazul altor copii, aceste reacții apar cu mult mai devreme, poate chiar în prima luna de grădiniță.

Dacă ai copil care a intrat recent în colectivitate, cel mai probabil, te-ai confruntat cu această situație. Iar dacă cel mic urmează să înceapă grădinița sau creșa, poate că îți este teamă de aceste momente și vrei de pe acum să știi cum să le gestionezi cât mai eficient.

Citește și:

Când mama pleacă pe furiș, ca să nu plângă copilul. Modul sănătos de a-ți lua rămas bun

Stresul adaptării la grădiniță. 6 conflicte emoționale care cauzează răceli

Înainte să-ți spun care este strategia mea de a gestiona refuzul copilului de a merge la grădiniță, vreau să precizez din start că, pe toată perioada în care copilul meu a mers la grădiniță (de la 2 ani și 3 luni până în vara de dinainte să înceapă clasa pregătitoare), nu am avut nicio zi în care să fi renunțat să îl duc la grădiniță fără vreun motiv întemeiat (îmbolnăvire sau, foarte rar, vreo plecare din oraș).

De asemenea, nu am avut nicio zi în care să-l fi luat pe sus și să fi ieșit cu el urlând pe ușă.

De fiecare dată, am reușit să ajungem la un consens, astfel încât cel mic să meargă de bunăvoie la grădiniță.

Greșeala pe care o fac mulți părinți

Cea mai proastă reacție în momentul când copilul își exprimă refuzul de a merge la grădiniță este să te tensionezi, să începi să te enervezi și să-ți pierzi răbdarea. Din nefericire, este o greșeală pe care o fac mulți părinți și care complică și mai mult lucrurile.

Dacă ți se întâmplă asta, nu mai ai resursele de care ai nevoie pentru a gestiona eficient situația. Cel mai la îndemână din starea de enervare este să convingi copilul, să-i aduci argumente logice, să faci presiuni, să-l forțezi poate chiar să tipi la el.

Consecința este că atmosfera se tensionează și ambii va începeți ziua cu stângul.

Citește și:

De ce răcesc copiii când încep grădinița? 10 soluții ca să tratezi cauzele fizice și emoționale ale răcelilor

Jocul care îl va ajuta pe copil să se adapteze la grădiniță sau școală, de la psihologul Otilia Mantelers

Cel mai bun mod de a reacționa la refuz

Ce poți face diferit este să nu iei personal acest refuz al copilului, cu condiția să știi sigur că la grădiniță totul este în regulă și nu se întâmplă lucruri neplăcute sau chiar traumatizante pentru copil.

Spun asta, deoarece există situații în care copiii refuză să meargă la grădinița unde sunt umiliți, sunt etichetați, sunt agresați verbal și poate chiar fizic de copii sau chiar de către educatoare. Atâta timp cât te-ai asigurat că nimic din aceste lucruri nu se petrece la grădinița copilului tău, atunci soluția este să nu iei personal ceea ce spune copilul.

În acest fel, îți vei menține starea de calm, răbdarea, starea de observator, ceea ce îți va permite să conții sentimentele copilului, să îl accepți așa cum este el, în acel moment, cu refuzul de a ieși din casă.

Și chiar este de ajutor să-i validezi verbal emoțiile, după care să-i lași puțin timp să-și integreze stările pe care le simte. Apoi, dacă mai continuă, îl poți întreba ce ar face dacă nu ar merge la grădiniță, oferindu-i posibilitatea să creeze în mintea lui o alternativă. Pe măsură ce o derulează la nivel mental, va trăi, într-o altă formă, experiența dorită, ceea ce îi va reduce nevoia de a insista pe moment. De regulă, după acești pași, dacă ești deschisă, accepți emoțiile copilului și îi dai timp să-și trăiască emoțiile, copilul își schimbă starea.

În momentul în care observi din limbajul corpului copilului că starea i s-a schimbat, îi poți vorbi despre un aspect interesant și plăcut legat de drumul spre grădiniță, care îl va ajuta pe copil să ia și mai ușor decizia de a se îmbrăca și de a ieși din casă.

Așa am reușit să gestionez cu bine de fiecare dată situațiile cu „Mama, nu vreau la grădiniță!”.

Citește și:

Copilul s-a schimbat de când merge la grădiniță? 17 semne că poate fi agresat de educatoare

Copilul plânge și nu vrea la grădiniță? Verifică dacă nu ai ratat aceste 3 lucruri esențiale

Ai nevoie de susținere în perioada de acomodare a copilului tău în colectivitate? Te invit să vizionezi înregistrarea Webinarului despre modurile concrete prin care îți poți ajuta copilul în această perioadă. Vei afla și cum te pot susține personal:

 

 

Fii la curent cu articolele pe care le publicăm abonându-te la canalul nostru de WhatsApp (apasă clopoțelul din dreapta sus):

Canalul Whatsapp Parenting 2.0

 

Sursa foto: Freepik.com

 

 

Vrei să afli ce fel de părinte ești?

Abonează-te gratuit la newsletterul nostru și primești pe email un exercițiu pentru a descoperi ce fel de părinte ești. PLUS articole exclusive, soluții la provocările tale și invitații la evenimente gratuite de parenting!

    Avem grijă de datele tale personale! Te poți dezabona oricând.

    Articole similare

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    INTRĂ ÎN COMUNITATE

    122,745FaniÎmi place
    295CititoriConectați-vă
    0AbonațiAbonați-vă

    Ultimele articole