Fiecare părinte se confruntă, pe parcursul creșterii și educației copilului său/ copiilor săi cu anumite frici.
Fricile părinților pot fi legate de diferite aspecte, printre care:
- Siguranța copilului: să nu se lovească prea tare, să nu cadă, să nu se apropie periculos de mult de o sursă de curent, să nu se taie cu ceva etc.
- Sănătatea copilului: teama de anumite afecțiuni contagioase, genetice, virale, bacteriene, de sezon, din colectivitate, posibile, probabile etc.
- Viitorul profesional al copilului: teama că nu va reuși în viață, teama că nu va intra la un liceu bun, că nu își va găsi un job bine plătit sau, dimpotrivă, că se va angaja și nu va construi la afacerea lui etc.
- Relațiile copilului cu oamenii din viața lui: teama că nu va ști să construiască relații, teama că nu va fi adecvat în colectivitatea de la grădiniță, școală, facultate, serviciu, temeri legate de faptul că nu știe să piardă, că nu își poate face prieteni adevărați, că va fi abuzat emoțional, că i se vor încălca limitele, că nu va putea spune „nu”, teama că va face rău altor persoane etc.
- Calitățile și abilitățile copilului: teama că nu va avea suficientă încredere în sine sau că va avea o imagine de sine proastă, teama că este prea sensibil sau, dimpotrivă, că nu simte deloc nevoile celor din jur, teama că nu își poate gestiona adecvat emoțiile, că s-ar putea să devină dependent emoțional, teama că nu este suficient de atent, de perseverent, de inteligent, de motivat, de implicat etc.
O sumedenie de temeri bântuie, mai mult sau mai puțin, în fiecare zi, mintea părinților.
Ce se întâmplă când acționăm din frică
Frica este o emoție primară care are drept scop să ne protejeze de pericole, astfel încât să ne simțim în siguranță.
Spre deosebire de animale, la care frica se activează doar în momentele concrete când apar pericole reale, oamenii activează frica și în cazul pericolelor imaginare. Asta se întâmplă deoarece rațiunea construiește diferite scenarii de viitor, cu scopul de a modela diverse situații și de a deține controlul găsind din timp posibile soluții. Este un mecanism prin care încercăm să prevenim lucrurile care ar putea merge prost și să știm din timp ce avem de făcut pentru a merge bine. Acest lucru ne conferă nouă, oamenilor, un sentiment de control și siguranță.
Având în vedere aceste procese care se întâmplă automat în mintea umană, este foarte important să facem diferența între frica de pericole reale și frica de pericole imaginare. Apoi, după ce am făcut diferența, e nevoie să ne schimbăm perspectiva asupra celor din a doua categorie. E nevoie să facem asta, deoarece, odată ce dăm frâu liber fricilor, ele ne pot duce într-o zonă psiho-emoțională extrem de periculoasă în care domnesc anxietatea, atacurile de panică sau depresia.
Frica în sine este o emoție stresantă care declanșează secreția în corp a unui val de hormoni meniți să ajute persoana să scape de un pericol. La primele semne ale fricii, creierul dă comanda pentru secreția adrenalinei, care, la rândul ei, ajută organismul să elibereze alți hormoni de anxietate și frică norepinefrină și cortizol.
Atunci când persoana se află într-o stare de frică, mintea nu este nici pe departe în forma cea mai bună pentru a găsi soluții constructive, benefice. Dimpotrivă, mintea se mobilizează să găsească soluții pentru neutralizarea fricii, astfel încât să dobândim liniștea și siguranța. Sub această presiune, nu mai avem acces la resursele pe care le deținem în mod obișnuit (emoții pozitive, cunoștințe, abilități etc.). Sub imperiul fricii, riscul să luăm decizii proaste și să facem lucruri pe care să le regretăm este mare.
Așadar, atunci când acțiunile tale sunt izvorâte din frică, faci ceea ce faci pentru a evita un alt lucru mai rău care crezi că s-ar putea întâmpla.
Să luăm două exemple care poate chiar îți sunt cunoscute:
- Când mamei îi este teamă că cel mic s-ar putea lovi de colțurile unei mese din sufragerie, scopul va fi evitarea acelui colț de către copil cu orice preț. Chiar și cu prețul liniștii sufletești a mamei sau chiar cu prețul tensionării relației cu copilul. Concret, asta înseamnă că mama speriată poate să-i spună copilului să nu mai alerge în jurul acelei mese, apoi, dacă el nu ascultă, poate să țipe la el, să-l ia cu forța de acolo sau chiar să-l lovească.
- Când părintelui îi este teamă de eșecul copilului său de a intra la un liceu bun, el acționează din această frică. Poate că îl ceartă pe copil din cauza notelor mai mici decât așteptările, poate că îl pedepsește sau ridică tonul la el. Drept răspuns, copilul capătă o aversiune legată de școală și temele pentru acasă, relația se tensionează și toată lumea pierde.
O problemă mare se transformă într-o problemă și mai mare care stă în responsabilitatea părintelui.
Practic, fricile ne fac să acționăm cu toate metodele de care dispunem pentru a ne asigura cu orice preț că răul posibil nu se va produce. Frica nu lasă loc de imaginație, nu lasă loc de creativitate, ceea ce înseamnă că un părinte, atunci când simte frică puternică, nu poate găsi soluții creative.
În plus, presiunea fricii aduce cu sine senzația de lipsă de timp, ceea ce îl face pe părinte să nu caute să se documenteze, să pună întrebări, să caute răspunsuri în cărți sau la specialiști, ci să ia decizii rapid pentru a acționa de urgență.
Mai mult decât atât, din cauza faptului că oamenii tind să observe lucrurile la care se gândesc cel mai mult și pe care își concentrează atenția, riscul ca fricile să se adeverească este destul de mare, în ciuda eforturilor și a încercărilor de a le evita.
Și iată cum, pentru a evita un rău posibil, conturat în imaginația noastră, riscăm să creăm un rău real prezent astăzi în relația cu copilul.
Cu ce înlocuim fricile? Alternativa
Vestea bună este că există o soluție foarte eficientă de a ieși din aceste frici. Îți va fi ușor să accepți această soluție atunci când vei conștientiza că ea îndeplinește același scop ca și frica, adică te ferește de acel posibil rău. Astfel, poți îndeplini același scop fie prin frică, fie printr-o altă soluție pozitivă.
Soluția pe care o împărtășesc persoanelor cu care lucrez în sesiuni individuale de Coaching și pe care ți-o recomand și ție datorită eficienței sale este următoarea:
Înlocuim fricile cu dorințe.
În timp ce frica este o emoție neplăcută, care generează stres în organism, dorința este conectată cu emoțiile plăcute, atrăgând după sine creativitatea și bucuria, pe măsură ce te gândești la cum te vei simți când dorința ta se va realiza.
Te poți gândi la orice frică și vei observa că ea poate fi înlocuită cu o dorință.
Să revenim la exemplele de mai sus:
- Teama că micuțul se poate lovi de colțurile mesei din sufragerie poate fi înlocuită cu dorința de a-l ține în siguranță, la distanță de colțurile mesei. Întrebându-se cum poate face acest lucru, părintele devine creativ și caută soluții. Una dintre ele poate fi, de exemplu, să mute masa lângă perete, astfel încât copilul să nu mai fie tentat să alerge în jurul mesei. O altă idee este să facă anumite activități cu copilul sub masă, astfel încât cel mic să fie concentrat pe acele activități, nu pe colțurile mesei. Sau să stabilească împreună regula că în casă ne mișcăm mai lent și alergăm afară. Poate cu ocazia aceasta, părintele descoperă nevoia mare a copilului de a petrece mai mult timp afară și de a face mai multă mișcare decât făcea până acum.
- Teama legată de studiile copilului, că nu va intra la un liceu bun, poate fi înlocuită cu dorința ca el să intre la un liceu bun. Acest lucru mută atenția înspre acțiunile care pot fi făcute pentru ca această dorință să se realizeze, cum ar fi: copilul să facă meditații la materiile unde nu face față, să facă împreună cu părinții activități care îl ajută să-și crească încrederea în sine, atenția, concentrarea și să-și dezvolte abilități specifice profilului urmărit, participarea la tabere, cursuri și activități extrașcolare cu prieteni și copii de vârsta lui în care, distrându-se, să dobândească abilități și cunoștințe noi etc.
Cum ți se pare această propunere de a înlocui fricile cu dorințe și de a găsi apoi soluții creative și constructive pentru realizarea acestor dorințe?
Dacă îți place ideea, te poți apuca de treabă! Poți lua, pe rând, fiecare frică pe care o ai în legătură cu copilul tău/ copiii tăi și o poți transforma într-o dorință. Pentru a rămâne concentrat/ă pe proces, te încurajez să faci acest exercițiu în scris.
Apoi, privește dorința ta ca pe un scop și vezi ce poți face pentru a-l realiza. Poate că va fi nevoie de anumiți pași intermediari, poate că va fi nevoie de mai multă răbdare. Însă, în mod sigur, spre deosebire de starea ta emoțională și de acțiunile generate de frică, acțiunile pe care le vei întreprinde având la bază dorința vor fi mai constructive, vor ține cont de relația cu copilul, vor păstra conectarea și, de aceea, au șanse mult mai mari să ducă la rezultatul dorit!
Sursa foto: Ksenia Chernaya, Pixabay
