Absolut tot ce comunicăm în casă, în familie, de față cu copilul îl formează și îl influențează pe micuț cu mult mai mult decât ne putem noi imagina.
Astfel, un părinte cu o gândire și cu o atitudine optimistă îi va insufla de mic copilului capacitatea de a vedea partea plină a paharului, ceea ce îl va ajuta mult în viață.
Și viceversa, din „mâinile” părinților depresivi, stresați și supărați pe lume vor ieși copii neîncrezători, stresați și plini de frici.
Psihoterapeutul rus Serghei Kovalev a descris patru modele de educație diferite și a punctat care sunt efectele lor pe termen lung în modul cum reacționează copiii crescuți în medii diferite în situații limită.
4 modele de educație și efectele lor pe termen lung:
1. „Ești rău, iar lumea din jurul tău este bună”
În familiile în care părinții se ghidează după acest principiu, adulții le spun copiilor cât de frumoși și talentați sunt ceilalți, cât de multe reușesc ei să facă și cât de bine se descurcă, în timp ce tu, copilul, ești neglijent, nu faci nimic bine și ce bine ar fi dacă vei reuși să supraviețuiești cumva în această lume. Are loc o comparație constantă cu alte persoane în defavoarea propriului copil.
De regulă, copiii crescuți în acest tip de educație au tendințe autodistructive, care se pot manifesta prin încredere extrem de scăzută în sine, victimizare, dependențe de alcool, droguri etc.
2. „Ești bun, dar lumea din jurul tău este rea”
În acest caz, părinții îi insuflă copilului că el este cel mai bun (inteligent, frumos, talentat etc.), iar cei din jur sunt, în cel mai bun caz, doar neinformați, ignoranți, iar în cel mai rău caz niște ființe lipsite de sens care există doar pentru a-l servi pe copilul lor.
Din asemenea familii provin adulți care, în situații de stres, rezolvă problemele distrugându-i pe alții, fie că este vorba de ruperea tuturor legăturilor cu anumite persoane, singurătate, retragere în sine. O astfel de persoană, atunci când se confruntă cu o situație dificilă, îi acuză pe alții, considerându-se cea mai bună.
3. „Ești rău și lumea din jurul tău este rea”.
Părinții cred că întreaga lume este asemeni unei mlaștini fetide unde trăiesc numai broaște. Această mlaștină îi trage la fund pe toți, astfel încât este imposibil să ieși din ea, de aceea nici măcar nu merită să încerci. Părinții le spun copiilor: toți sunt la fel, doar trăiește la fel că ceilalți și nu ieși în evidență, în felul acesta vei reuși să treci cumva prin viață. În ceea ce privește educația copilului, acești părinți îi spun deseori „Este vina ta”, îl compară cu alți copii, dar într-un mod diferit față de primul model. În acest caz, copilul este rău orice ar face. De regulă, într-o asemenea familie este criticat în mod constant guvernul, șefii, soacra, prietenii, profesorii etc.
În situații limită, o persoană educată într-un asemenea mediu răspunde la tot ce i se întâmplă cu cuvintele „nici nu mă așteptam la altceva”, poate trece liniștită pe lângă o persoană care are nevoie de ajutor fără să facă nimic ce i-ar sta în puteri, nemaivorbind de acțiuni deosebite, eroice.
4. „Ești bun și lumea din jurul tău este bună și prietenoasă”
Acest principiu predomină în familiile în care părinții cred că fiecare persoană este importantă și valoroasă, capabilă de multe, astfel încă lumea devine tot mai bună. Toți învață în mod constant și își ating obiectivele. Într-o astfel de familie există principiul conform căruia nu îmi este frică să nu reușesc ceva, voi fi ajutat mereu, și eu îl voi ajuta pe cel care are nevoie de ajutor. Părinții găsesc întotdeauna motive să exprime aprecieri și încurajări la adresa copilului. Când copilul greșește, îi permit să-și corecteze singur greșeala sau îi oferă ajutor, dacă are nevoie de el.
Modelul de comportament în situații de stres pentru adulții educați în asemenea familii este de a se schimba și de a merge mai departe.
Acum, după ce ai descoperit aceste 4 modele de educație din familie, te invit să te gândești care a fost modelul de educație pe care l-ai primit în familia ta de origine, precum și care este modelul prezent în familia ta actuală. Conștientizarea este primul pas către schimbare, în cazul în care descoperi tipare care te nemulțumesc.
Citește și:
De la timiditate la încredere în sine. 5 moduri să-ți ajuți copilul să fie încrezător
Criza vârstei de 7 ani. 8 sfaturi pentru a o trece mai ușor
Elimină tensiunile din relația cu copilul. 10 cuvinte salvatoare
Sursa foto: Pexels.com
Fii la curent cu articolele pe care le publicăm abonându-te la canalul nostru de WhatsApp (apasă clopoțelul din dreapta sus):
Canalul Whatsapp Parenting 2.0


