Cuvântul „nu” și expresia „nu vreau” sunt printre primele achiziții în vocabularul majorității copilașilor, oricât de mult ne-am strădui noi, părinții, să le evităm în comunicarea cu ei. Practic, din momentul în care micuțul a spus pentru prima dată „nu vreau” sau „nu-mi place”, părinții încep să negocieze cu el lucrurile care îl privesc.
În acel moment, părinților le vine greu să se adapteze noii realități în care copilașul, care până nu demult era mic și neajutorat, acum refuză cu îndârjire să poarte căciulița verde sau să bea laptele cu spumă. Din acest motiv, părinții etichetează drept încăpățânare orice moment în care copilul își exprimă dorințele, dacă acestea intră în conflict cu interesele adulților.
Totuși, în acest moment, este important să nu uităm că în viață trebuie să știi și să poți spune „nu” în anumite situații. Acest lucru îl va ajuta pe copil mai târziu, de exemplu, atunci când colegii de clasă îi vor propune să chiulească de la ore sau să încerce să fumeze. Din acest motiv, nu este cazul să îți cerți fetița sau băiețelul doar pentru că nu te ascultă, ne sfătuiește neuropsihologul rus Maria Baulina.
Potrivit acesteia, principala sarcina a părinților este să-i învețe pe copii să-și apere punctul de vedere într-un mod constructiv.
Totuși, cum putem face diferența dintre insistență, principiu și dorința de a face totul pe dos?
Până la vârsta de 2 ani, copiii încep să cunoască lumea și au nevoie să știe care sunt limitele personalității lor. Abia atunci când micuțul conștientizează că are anumite dorințe, el înțelege ce anume îi place și ce nu îi place, făcându-și o imagine despre individualitatea sa unică. În acest context, propunerile adultului sunt văzute de copil ca niște decizii care i se impun.
Pe de altă parte, din punctul de vedere al părintelui, copilul are un comportament lipsit de orice logică, schimbându-și opiniile și dorințele cu viteza luminii. „Nici măcar el nu știe ce vrea!”, spun părinții cu indignare, văzându-l pe copil că trage spre el farfuria cu mâncare când aude că e ora de culcare, apoi se întoarce brusc de la ea când vede lingurița.
Ce se întâmplă, de fapt, în aceste situații? Potrivit specialistei citate, acest tip de comportament al copilului mic indică dorința lui de a dobândi mai mult control asupra situației.
Bine bine, vei spune. Pot să înțeleg de ce se comportă copilul așa. Dar cum să procedez în asemenea situații?
Iată 5 strategii de comportament pe care le sugerează neuropsihologul Maria Baulina pentru momentele când copilul mic refuză orice și vrea să obțină mai mult control:
1. Atunci când vezi că cel mic a intrat în starea „nu vreau – nu-mi place – nu fac – nu mă obligați”, ia o pauză. Pur și simplu oprește-te, taci și așteaptă. Este foarte posibil ca, după ce copilul simte că se bucură de libertatea mult dorită, să ia singur decizia să vină la masă.
2. Încearcă să obții un răspuns pozitiv la orice întrebare, chiar dacă nu este legată de subiectul discuției. Psihologii au observat că orice răspuns de „da” primit de la o persoană cu care discuți în contradictoriu crește șansele de găsire a unui numitor comun și de împăcare.
3. Nu te strădui prea mult să-l convingi și să-i dai explicații logice. La vârsta de până la 2 ani, reacția emoțională este cu mult mai convingătoare. Stârnește-i curiozitatea micuțului spunându-i o poveste despre cât de trist va fi năsucul dacă nu va respira astăzi aer curat, din cauză că posesorul lui refuză să iasă afară la plimbare. Cu cât mai interesant și realist îi vei arată „năsucul trist”, cu atât mai eficientă va fi strategia.
4. În unele situații, copilul își manifestă încăpățânarea din dorința de a vedea până unde sunt limitele comportamentului său, până unde îi este permis să facă ceva. Sunt acele situații în care, de exemplu, micuțul poate fi interesat de răspunsul la asemenea întrebări: „Ce se va întâmpla dacă mă voi opri în mijlocul străzii și voi refuza să trec pe trotuar?” Pentru asemenea situații, neuropsihologul citat recomandă ca părintele să-l ia pe micuț de pe stradă și, fără să-l lase să protesteze, să-l mute pe trotuar. În asemenea situații limită, copilul va înțelege că nu este cazul să se opună părintelui.
5. Atunci când observi că cel mic nu face anumite lucruri „din principiu”, transformă discuția în contradictoriu într-o joacă și du-o până la absurd. Răspunde-i cu „nu” la orice cuvinte pe care ți le adresează, mimând mimica și intonația copilului. De exemplu, poți spune: „Nu, nu voi, nu merge, nu la plimbare”. Copilul va avea un moment de confuzie și vei putea continua discuția.
Folosește aceste 5 strategii de comunicare și interacțiune cu copilul tău mic pentru a detensiona atmosfera și pentru a găsi acel numitor comun care vă ajută să petreceți timpul în armonie și bună înțelegere!
Citește și:
Crizele de plâns la copii. Cele mai bune tehnici pentru părinții cu copii încăpățânați
Cum personalitatea părinților îl formează pe copil. 4 modele de educație și efectele pe termen lung
Copilul face crize în public? Iată cele mai frecvente 3 cauze și cum să le previi
Sursa foto: Freepik.com
Fii la curent cu articolele pe care le publicăm abonându-te la canalul nostru de WhatsApp (apasă clopoțelul din dreapta sus):
Canalul Whatsapp Parenting 2.0
