„Intrare gratuită în instituțiile culturale publice pentru toți elevii!” Acesta este obiectivul unui proiect de lege depus în Parlament.
Propunerea legislativă vizează modificarea și completarea Legii învățământului preuniversitar nr. 198/2023 și a fost inițiată de parlamentari PSD, UDMR, USR și ai minorităților naționale.
Conform proiectului legislativ, elevii vor beneficia de gratuitate la accesul la muzee, concerte, spectacole de teatru, operă, film, precum și la alte manifestări culturale și sportive organizate de instituțiile publice, în limita bugetelor aprobate.
Propunerea legislativă mai prevede și ca accesul la aceste evenimente și instituții să fie gratuit și pentru elevii români din afara țării, bursieri ai statului român. La fel ca elevii români, în prezent, aceștia, au o reducere de 75% la biletele de intrare la aceste evenimente și instituții.
Propunerea legislativă se află în dezbatere publică la Camera Deputaților până la data de 13 noiembrie, Senatul fiind for decizional.
Citește și:
40 de activități faine de toamnă pentru părinți și copii
Top 5 activități pentru care copilul va lăsa ecranele deoparte
„O investiție în viitorul educațional” al elevilor
„Într-o societate tot mai amenințată de lipsa unor modele, muzeele și alte medii culturale de învățare informală trebuie să fie accesibile complet gratuit elevilor și să le ofere posibilitatea de „a se împrieteni” cu noi concepte, cu descoperiri despre trecut, știință, artă și alte oportunități educaționale, fără a exista o condiționare financiară”, argumentează deputatul USR Filip Havârneanu, unul dintre inițiatorii proiectului legislativ, într-o postare pe contul de Facebook.
Potrivit acestuia, mediile culturale trebuie să fie finanțate de autorități și accesibile pentru elevi, în condițiile avalanșei de distracții online la care sunt supuși elevii din ziua de azi.
„În vremurile actuale în care generația tânără și copiii sunt prizonierii dependenței de internet sau a jocurilor online, muzeele și instituțiile culturale au obligația să își lărgească misiunea și să caute soluții pentru ca ceea ce au ele de oferit, să devină o preocupare proaspătă, atractivă, constantă în viața fiecărui elev. Această măsură pe care am gândit-o vine la pachet nu doar cu un bagaj de cunoaștere, ci și cu egalitate de șanse între copiii cu posibilități și cei cu situații materiale precare, și, suplimentar, încurajează o relaționare care sparge barierele virtuale între care tot mai mulți copii sunt captivi. Guvernanții, la rândul lor, au obligația de a finanța cu generozitate domeniul cultural, fără a-l mai tăia de pe lista investițiilor”, a precizat Filip Havârneanu.
În opinia sa, gratuitatea elevilor la muzee, la concerte, la spectacole de teatru, de operă, de film și la alte manifestări culturale și sportive este „o investiție în viitorul lor educațional și o șansă acordată societății românești care este pe ultimul loc în Uniunea Europeană ca și consum de cultură”.
Deputatul a avertizat că, în lipsa unei formări culturale solide, următoarele generații de adulți vor fi lipsiți de abilități importante.
„Elevii aflați pe băncile școlii alcătuiesc următoarele generații active și dacă nu vor dispune de o formare culturală solidă își vor pierde creativitatea, imaginația, calitățile necesare liberei exprimări, nu vor putea să-și antreneze inteligența emoțională și nici să promoveze pe mai departe valori culturale”, a conchis deputatul Filip Havârneanu.
Citește și:
Parentingul anti-dopamină. 5 soluții care reduc nevoia copilului de ecrane și de dulciuri
Ajută-ți copilul să respecte regulile și limitele. Soluția simplă care face diferența
Adolescență fără dependență. Petronela Rotar: Rușinea și vinovăția, emoțiile ce constituie eșafodajul pe care cresc dependențele
Sursa foto: Facebook Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa”