În calitate de părinți, facem eforturi pentru a le oferi copiilor noștri o alimentație sănătoasă și echilibrată. Cu cât copilul face eforturi mai consistente, cu atât contează mai mult ce anume mănâncă.
Ce are nevoie să mănânce un sportiv de talia lui David Popovici (19 ani) pentru a se menține în formă și a face față antrenamentelor solicitante? Aflăm, în acest articol, de la părinții lui.
Conștienți de importanța alimentației, părinții campionului la natație David Popovici au citit și au studiat foarte multe informații pentru a contura un anumit regim alimentar pentru fiul lor, după cum a povestit tatăl sportivului, Mihai Popovici, într-un interviu acordat, anul trecut, revistei Sport în România.
Întrebat de când el și soția lui au devenit și specialiști în nutriție, Mihai Popovici a răspuns că „de aproximativ cinci ani. Am citit și am ajuns să avem informații”.
Citește și:
„Aici greșesc incredibil de mulți părinți!” Ce spune tatăl lui David Popovici despre felul în care a fost crescut campionul olimpic
„Nu există magie, există doar antrenament și efort constant.” 10 lecții de la David Popovici într-un discurs de 3 minute
Mic dejun de campion
Alimentele pe care le consumă David Popovici sunt simple, însă cu un conținut ridicat de nutrienți.
Tatăl înotătorului român spune că, la micul dejun, fiul lui mănâncă iaurt cu diferite semințe, cu fulgi de ovăz și cu miere:
„Dimineață are diferite combinații. Una dintre ele este într-adevăr iaurtul cu o serie de semințe, cu fulgi de ovăz, și din nou cu miere. E bun pentru tractul intestinal și și o sursă foarte bună de carbohidrați de calitate.”
Alimentația de după antrenamente
Dacă te întrebi ce mănâncă David Popovici după terminarea antrenamentelor de înot, tatăl lui a spus că fiul său bea lapte cu miere și scorțișoară sau cacao:
„Pot să vă spun că David bea după antrenamente lapte cu miere și scorțișoară. Un pahar mare, 250-300 ml. Și într-o vreme bea cu cacao în loc de scorțișoară. Este o sursă excelentă de proteine. Iar mierea este una dintre cele mai complexe alimente cunoscute.”
Iar pe când David avea 16-17 ani, meniul său cuprindea: „un iaurt mare, amestecat cu banane, chia, miere și fulgi de ovăz”, completat cu „alte ingrediente-minune: migdale și curmale”, deoarece proteinele sunt importante, după cum au împărtășit David și tatăl lui, într-un articol publicat de scoala9.ro. Totodată, pâinea albă era înlocuită de cea integrală, iar cârnații erau excluși.
Citește și:
„11 lucruri pe care aș vrea ca toți părinții să le știe”. Sfaturi de viață de la un pediatru celebru
„Nu are cum să iasă ceva frumos dacă e presiune și rigiditate”. Sfaturile lui David Popovici pentru părinți
În alte apariții în presă, David spune că bea foarte mult lapte, pe care îl ia de acasă în deplasări, preferând această variantă de teama produselor contaminate, mai ales după experiența nefastă a Simonei Halep.
În ceea ce privește suplimentele pe care le consumă David, acestea sunt puține și toate sunt certificate antidoping.
Părinții îi pregătesc micul dejun la 4-5 dimineața
Georgeta și Mihai Popovici se trezesc cu rândul dimineața devreme pentru a-i pregăti fiului lor micul dejun. David ia micul dejun în pat, la ora 4:30 sau la 5:30, în funcție de ora începerii antrenamentului.
„Mănânc cu ochii închiși, ca să dorm la loc, o fac de mic și văd că funcționează la mine”, mai povestește el.
De altfel, campionul român apreciază enorm sprijinul pe care îl primește necondiționat din partea familiei lui:
„Nu a existat nici măcar o singură dată când părinții mei nu mi-au făcut micul dejun, arătând dragoste infinită pentru mine și respect enorm pentru visele mele.”
Astfel, de fiecare dată când are prilejul, David vorbește de sprijinul permanent din partea familiei și despre dragostea necondiționată pe care i-o poartă părinții, oferindu-i susținerea de care a avut nevoie pe tot parcursul timpului.
Citește și:
6 lucruri pe care medicii și-ar dori ca toți părinții să le știe la început de an școlar
Ce medie a avut campionul la înot David Popovici la Bac. „E o medie muncită!”
Câștigătorul Australian Open, Jannik Sinner: „Aș vrea ca toți să aibă părinți ca ai mei”
Fii la curent cu articolele pe care le publicăm abonându-te la canalul nostru de WhatsApp (apasă clopoțelul din dreapta sus):
Canalul Whatsapp Parenting 2.0
Sursa foto: Raed Krishan / GSP via Facebook David Popovici