Draga mea,
sper că te găsesc liniștită și împăcată. Iar dacă nu este așa și simți că nu mai faci față situației și nu vezi luminița de la capătul tunelului, e cu atât mai bine, căci îți spun de pe acum că scrisoarea mea te va ajuta să înaintezi pe drumul spre armonia pe care ți-o dorești în relația cu tine și cu cei din jur.
De mult timp mă gândesc să-ți scriu, însă de abia acum a venit momentul. La un moment dat, o mama că tine și că mine mi-a scris un email în care mi-a vorbit despre regretul ei că a greșit în relația cu fiul ei. Iată un fragment din acest email:
„Problema este că eu am alimentat, de multe ori, acest stres, sau cel puțin așa cred. Am cerut prea mult de la el, l-am certat pentru că e dezordonat și aiurit, că greșește prea des. Acum, când îmi amintesc, sunt sigură că am greșit. Sunt la rândul meu, de multe ori, un om copleșit, cu foarte puțin sprijin concret din partea altei persoane în viața de zi cu zi. Nu sunt divorțată, dar sunt foarte mult timp singură. Asta înseamnă nemulțumire, frustrare… Știu, e un tablou complicat și foarte dureros…”
Poate că și tu ai țipat de mai multe ori la copilul tău/copiii tăi, poate că i-ai pedepsit pentru un lucru minor sau nu, poate chiar i-ai lovit, la nervi. Și de fiecare dată ai regretat, ți-a părut rău și ți-ai promis că nu vei mai face așa ceva. Însă, nu ai reușit să îți respecți promisiunea pe care ți-ai făcut-o și ai greșit din nou… Și asta te macină. Te simți vinovată, crezând că ai fi putut proceda diferit. Știi că tu ești adultul și, totuși, nu te-ai putut controla. Și asta nu o singură dată, ci, poate, de multe ori…
Știi că, în viețile noastre, trecem prin diferite momente, unele mai ușoare, altele mai grele, și întâmpinăm diferite provocări care, uneori, simțim că pur și simplu ne depășesc puterile. Este normal. Face parte din viață. Pentru că, mai știi, în același timp, că nimeni nu se confruntă cu provocări mai mari decât le poate duce. Și asta începe să-ți dea încredere că și tu vei reuși să ajungi la liman.
Te simți vinovată și față de copilul tău/copiii tăi, dar și față de tine. Vezi în jurul tău atâtea mame care par să aibă o viață perfectă, par să fie mereu calme și să aplice cele mai eficiente tehnici de parenting. Comparativ cu ele, pari o ratată și parcă îți piere și cheful de a face ceva diferit, dar și speranța că poți schimba ceva.
Simți presiunea care se pune din exterior, puțin câte puțin, pe umerii tăi ca să fii o mamă perfectă. Știi că nu ești așa, chiar dacă îți este greu să accepți. Și simți că nu faci față acestei presiuni.
Dar știi ceva? Nici nu trebuie să faci față acestei presiuni. Pentru că este o direcție care nu te va duce nicăieri, poate doar într-un loc unde vei găsi multă vinovăție, autoblamare, judecată și tristețe. Și știi și tu că din aceste emoții nu poți crește un copil fericit.
Dar nici nu poți să ștergi cu buretele suferința pe care o simți și să o înlocuiești, la comandă, cu bucurie, fericire și entuziasm, nu-i așa? Dacă ar fi fost atât de ușor, toată lumea ar fi ales să șteargă tristețea și ar fi fost fericită și nu ar mai fi existat niciun om trist și deprimat.
Ce vreau să-ți spun acum este că ce s-a întâmplat s-a întâmplat și trecutul nu îl poți schimba. Indiferent ce a fost acolo, nu există o mașină a timpului care să te ducă înapoi în timp pentru a face lucrurile diferit.
Singurul mod în care poți schimba trecutul este să schimbi prezentul. Și poți schimba prezentul acceptând trecutul și schimbând emoțiile pe care le simți în prezent, inclusiv față de acel trecut. Ele te vor transforma pe tine și îți vor transforma relația cu copilul/copiii. Pentru că relația cu copilul este o relație extraordinară și unică – este singura relație din care niciuna dintre persoane nu poate să iasă – părintele rămâne părinte și copilul, copil pentru tot restul vieții. Asta înseamnă că, indiferent câte rele, câte greșeli și câtă suferință a fost în trecut, relația părinte-copil poate fi reparată ORICÂND, în orice moment. Singura condiție este să existe dorința să se întâmple asta.
Și primul pas este să accepți ce s-a întâmplat în trecut. Pur și simplu să accepți, fără să negi, fără să te prefaci că nu există. Și îți poți spune acum: „Da, am țipat la copil/l-am lovit etc., pentru că atâta am putut face în momentul respectiv.”
Chiar și în momentele pentru care acum tu te judeci, personal, sunt 100% convinsă că ai făcut cel mai bun lucru pe care ai crezut că este potrivit să îl faci, cu resursele pe care le aveai în momentul respectiv. Îți era foarte greu atunci și nici nu aveai cunoștințele pe care le-ai dobândit între timp. Cu fiecare articol pe care îl citim, cu fiecare discuție pe care o avem, cu fiecare zi care trece, ne îmbogățim cunoașterea și experiența și vedem viața tot mai complexă, învățăm lecții și devenim mai înțelepte.
Așa că este, cumva, normal ca, astăzi, să ni se pară că, ieri, nu am procedat bine sau corect, că puteam aplica o altă tehnică sau că nu ne-am gestionat bine emoțiile. Doar că tu, cea de ieri, nu puteai face asta, oricât de mult ți-ai fi dorit, căci nu aveai resursele necesare să acționezi într-un mod diferit față de cel în care ai acționat. Ieri, chiar nu ai fi putut face ceea ce poți face astăzi, pentru că, între timp, ai dobândit ceva în plus care te-a schimbat în bine.
Și mai vreau să-ți spun încă ceva despre sentimentul de vinovăție. Sentimentul de vinovăție este unul pervers. Simțind vinovăție, ai ocazia să te simți, din nou, o persoană bună, deși în trecut ai făcut greșeli, lucruri cu care nu ești de acord. Însă, suferința vinovăției cumva purifică sau contrabalansează suferința pe care o ai din cauza dezacordului cu tine din momentul în care ai procedat atunci. Textul pe care mintea ta îl spune pe fundal este: „Da, am greșit, dar mă simt vinovată acum, deci sunt, în esență, o persoană bună”. Din acest motiv, vinovăția nu te ajută să nu mai repeți comportamentul pe care singură îl condamni la tine, ci te face să îl repeți din nou și din nou.
Pentru a ieși din acest cerc vicios al vinovăției, e nevoie să încetezi să-ți mai propui să nu greșești. Până la urmă, nici nu există greșeală (tu faci cel mai bun lucru pe care îl poți face, deci nu putem spune că greșești). Și îți poți propune doar să observi când apare acel comportament care nu îți place și doar să te bucuri că ai observat. Știu, e prea simplu, dar toate persoanele care au aplicat au văzut că efectele acestui exercițiu simplu sunt miraculoase.
Așadar, ce poți face astăzi este să-ți acorzi înțelegere și compasiune ție celei care ai fost ieri, știind că totul face parte dintr-un proces de evoluție unde nu ai fi ajuns dacă nu ai fi trecut prin ce ai trecut.
Și, apoi, când încetezi să te mai judeci și îți acorzi înțelegere, acceptare și compasiune, te poți întreba:
- Ce îmi doresc în relația cu copilul meu de acum încolo?
- Cum îmi doresc să fie această relație?
- Ce pot face eu, în mod concret, pentru ca lucrurile să evolueze în direcția aceasta?
Așadar, cel mai important în acest moment este, lăsând trecutul în spate, să vezi ce poți face astăzi și de acum încolo pentru ca relația cu copilul tău/copiii tăi să fie frumoasă.
Deci, ce poți face?
Zile minunate îți doresc, cu pace în suflet și armonie în familie!
Cu drag,
Ana Bâtcă,
coach pentru părinți, fondatoare Parenting 2.0
Citește și:
Greșelile pe care le fac aproape toți părinții. Oana Moraru: „Copiii nu sunt vinovați pentru comportamentele urâte”
5 lucruri pe care fiecare femeie are nevoie să le facă pentru a fi bine cu ea și cu cei din jur
Secretul care te ajută să nu țipi la copil chiar dacă ai avut o zi grea
Sursa foto: Freepik.com
Fii la curent cu articolele pe care le publicăm abonându-te la canalul nostru de WhatsApp (apasă clopoțelul din dreapta sus):
Canalul Whatsapp Parenting 2.0
