Copilul începe școala? 5 abilități care îți arată în ce măsură este pregătit

Numeroși părinți consideră că pregătirea pentru școală se reduce la a învăța să citească, să scrie și să calculeze. Însă, lucrurile nu sunt nici pe departe atât de simple. Cu siguranță, abilitățile academice sunt foarte importante. Însă, la baza procesului de învățare eficientă se află cu totul alte abilități.

Mai mult decât atât, atunci când părinții se concentrează prea mult și prea devreme pe asimilarea cunoștințelor academice, ei ajung să aibă așteptări nerealiste de la cei mici, uitând faptul că dezvoltarea umană naturală are nevoie să treacă prin anumite etape. De exemplu, dacă încercăm să învățăm un copil de 3 ani să scrie este ca și cum am încerca să învățăm un bebeluș de 3 luni să meargă, făcându-i, de fapt, un rău.

Astfel, putem spune că un copil este pregătit pentru școală, dar și pentru a da piept cu viața reală, atunci când a deprins următoarele 5 abilități:

1. Să se iubească pe sine însuși

Iubirea de sine și o imagine bună despre sine este o trăsătură esențială care deschide calea către realizarea potențialului persoanei. La polul opus, persoanele care au o imagine proastă despre sine și nu se iubesc pe ele însele vor avea un parcurs dificil în viață și se vor confruntă cu probleme în relațiile cu oamenii din jur.

Ca părinte, îl poți ajută pe copil să se iubească pe sine în principal prin două moduri. Prima modalitate este să-i arăți apreciere și respect în toate acțiunile tale în raport cu el, să nu-l jignești, să nu-l critici și să nu-l etichetezi în vreun fel care l-ar putea afecta ulterior.

A două modalitate vine din interiorul tău și presupune a-ți rezolva propriile probleme cu trecutul, acele momente dureroase care te-au făcut să ai o imagine proastă despre tine. Copilul simte, din comportamentul tău și din felul în care te manifești, care este atitudinea ta față de tine și există o mare probabilitate să o copieze de la tine.

Oferă-i copilului libertatea de a se cunoaște pe sine și de a cunoaște lumea și, astfel, își va putea construi o imagine adecvată despre sine.

Citește și:

Cercetătoarea Ellen Galinsky prezintă abilitățile de bază fără de care învățarea nu e posibilă

Pune baza succesului copilului în viață. 3 pași pentru a-i descoperi talentele de mic

2. Să-și conștientizeze emoțiile și să comunice prin cuvinte

După ce copilul ajunge să-și înțeleagă propriul comportament și propriile trăiri, următorul pas este să-și poată transpune gândurile și emoțiile în cuvinte, astfel încât acestea să fie ușor de înțeles pentru cei din jur.

De exemplu, dacă un copil îi va putea spune învățătoarei „Îmi era atât de teamă că nu voi reuși să dau răspunsul corect, încât îmi simțeam mintea blocată”, învățătoarea va înțelege că frica celui mic îl împiedică să învețe și poate propune soluții potrivite pentru a-l ajuta să se calmeze și pentru a-l încuraja.

Sau, atunci când copilul îi poate spune părintelui său „Mă sperii când țipi atât de tare”, este de așteptat ca adultul să-și domolească tonul vocii și să discute calm.

Copiii care își conștientizează emoțiile și le pot exprima în cuvinte dețin o abilitate care îi ajută să comunice eficient cu cei din jurul lor și să găsească soluții eficiente la problemele cu care se confruntă.

 

3. Să fie curios și să pună întrebări

Copiii se nasc cu această abilitate care este curiozitatea. Aceasta îi îndeamnă să pună zecile, sutele și miile de întrebări care încep cu „De ce…?” sau „Cum…?”: „De ce zboară păsările?” „De ce crește iarbă?” „Cum zboară avionul?” etc. Sunt dovezi ale curiozității naturale a copiilor, pe care mulți părinți o nesocotesc, spunându-le fie că nu știu răspunsul, fie că sunt ocupați sau dintr-un alt motiv. În acest fel, treptat, copilul își pierde interesul pentru lucrurile noi și curiozitatea de a învăța lucruri noi.

Ce putem face în aceste situații este să îi încurajăm dorința de a afla lucruri noi ajutându-l să găsească răspunsurile la întrebările care îl frământă. Astfel, pui bazele curiozității care va susține dezvoltarea intelectuală a copilului.

Citește și:

3 motive pentru care copilul nu-și face temele. Sfaturi de la psihopedagog cum îl poți ajuta să-i placă școala

Petronela Rotar: Înțelepciunea și maturitatea copiilor nu reprezintă o calitate, „ci un mecanism de apărare și de supraviețuire”

4. Să accepte eșecul că pe o lecție de viață

Sunt foarte multe persoane care refuză să acționeze pentru a-și schimba viață în bine deoarece sunt paralizate de frica de a nu greși, de frica de eșec.

Nu pune presiune pe copil să facă lucrurile foarte bine de la prima încercare, căci îl vei descuraja să mai încerce. Spune-i că învățarea este un proces de durată și că, pe măsură ce va exersa, va face lucrurile din ce în ce mai bine.

Pe parcursul acestui proces de învățare, cu toții facem greșeli, însă greșelile reprezintă pretexte de a învăța și mai mult pentru a face lucrurile mai bine data viitoare. Nicio mare realizare din această lume nu a apărut fără să aibă în spate încercări și eșecuri.

 

5. Să fie deschis spre schimbare

Fiecare om din această lume este diferit. De aceea, adevărul unuia nu este neapărat și adevărul celuilalt. Cea mai bună atitudine în viață este să fii deschis spre alte opinii și, în general, spre schimbare. Asta nu înseamnă să îți schimbi părerile frecvent, în funcție de persoana cu care stai de vorbă. Ci înseamnă să te ferești de rigiditate și de convingerea că ceea ce crezi tu este 100% adevărat și ceea ce cred alți oameni este greșit. În general, copiii preiau de la părinți aceste atitudini care, ulterior, îi ajută sau, dimpotrivă, îi împiedică să reușească în viață.

Citește și:

Japonia, țara cu cel mai performant sistem de educație. 12 lecții ale învățământului japonez

Copilul are emoții și nu poate vorbi în public? 12 sfaturi pentru a-l ajuta să rezolve problema

Psiholog Aida Ivan: Tot mai mulți copii suferă de anxietate sau depresie, chiar de la vârsta de 5 ani. Care sunt cauzele și ce soluții sunt

Pe lângă abilitățile academice, pe care oricum toți copiii le dobândesc pe parcursul anilor de școală, sunt esențiale aceste abilități de viață. Deschiderea, comunicarea, conștientizarea emoțiilor, curiozitatea și acceptarea eșecului sunt abilități care îl vor ajuta pe copil să facă pași siguri către o viață împlinită ca viitor adult.

 

Fii la curent cu articolele pe care le publicăm abonându-te la canalul nostru de WhatsApp (apasă clopoțelul din dreapta sus):

Canalul Whatsapp Parenting 2.0

 

 

Sursa foto: RDNE Stock project, Pexels

 

Vrei să afli ce fel de părinte ești?

Abonează-te gratuit la newsletterul nostru și primești pe email un exercițiu pentru a descoperi ce fel de părinte ești. PLUS articole exclusive, soluții la provocările tale și invitații la evenimente gratuite de parenting!

    Avem grijă de datele tale personale! Te poți dezabona oricând.

    Articole similare

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    INTRĂ ÎN COMUNITATE

    122,745FaniÎmi place
    295CititoriConectați-vă
    0AbonațiAbonați-vă

    Ultimele articole