Japonia, țara cu cel mai performant sistem de educație. 12 lecții ale învățământului japonez

Potrivit Raportului Global asupra Competitivității, Japonia ocupă primul loc în topul mondial al calității sistemului de educație.

Japonia este unul dintre cele mai performante state în ceea ce privește alfabetizarea, științele și matematica din cadrul statelor membre OECD. Elevii urmează șase ani de școală primară, trei ani de școală secundară inferioară și trei ani de liceu. Apoi, decid dacă vor sau nu să urmeze o facultate. Liceul nu este obligatoriu în Japonia, însă procentul de tineri care urmează și studiile liceale se apropie de 98%.

Ministerul Educației din Japonia supraveghează îndeaproape curricula, manualele, orele și ajută la menținerea aceluiași nivel de educație pe tot teritoriul țării, ceea ce face posibilă respectarea unui standard înalt de educație, potrivit ThoughtCo.com.

Site-ul BrightSide.me prezintă mai multe detalii despre sistemul de învățământ din Japonia.

Citește și:

Cum se construiește motivația școlară, pe vârste. Sfaturi de la Oana Moraru

Copilul refuză să meargă la școală? Cum descoperi cauza reală și cum motivezi copilul

Iată 12 lecții pe care le putem învăța de la japonezi în privința unui sistem de educație performant:

1. Anul școlar japonez începe în luna aprilie, atunci când înfloresc cireșii, cea mai îndrăgită floare a japonezilor. Astfel, copiii încep școala de 1 aprilie, după ce au împlinit vârsta de 6 ani. Într-o clasă primară sunt, de regulă, 30-40 de copii.

 

2. Cu excepția claselor primare, elevii petrec la școală, în medie, 6 ore pe zi, printre cele mai îndelungate perioade petrecute la școală din lume.

 

3. Copiii au o vacanță de vară de 6 săptămâni și câte 2 săptămâni de vacanță iarna și primăvara. Anul de studii în Japonia este împărțit în trei trimestre:

  • 1 aprilie-20 iulie
  • 1 septembrie-26 decembrie
  • 7 ianuarie-25 martie

Citește și:

16 greșeli ale părinților care scad motivația școlară a copiilor

Jocul care îl va ajuta pe copil să se adapteze la grădiniță sau școală, de la psihologul Otilia Mantelers

4. Majoritatea școlilor din Japonia nu au angajate persoane care să se ocupe de curățenie. Elevii sunt cei care au grijă de spațiul în care își desfășoară activitatea. Astfel, elevii fac curățenie în sălile de clasă, în cofetării și chiar și în toalete. Elevii sunt împărțiți în echipe și au de îndeplinit anumite sarcini, prin rotație.

Japonezii consideră că, cerându-le elevilor să curețe spațiul după ei, îi învață să lucreze în echipă și să se ajute unii pe alții. În același timp, copiii învață să respecte munca lor și a colegilor lor.

 

5. Elevii japonezi iau prânzul în clasă, respectând un meniu standardizat. Sistemul de educație face tot posibilul pentru a se asigura că elevii consumă mese sănătoase și echilibrate. În clasele primare și în școala secundară inferioară, prânzul este pregătit conform unui meniu standardizat gândit nu doar de bucătari calificați, ci și de specialiști din domeniul sănătății. Elevii mănâncă în sala de clasă împreună cu profesorul, creându-se relații frumoase între elevi și dascăli.

 

6. Workshopurile din after-school-uri sunt foarte populare în Japonia. Acestea sunt organizate seara și sunt frecventate de copiii care își doresc să intre la o școală secundară inferioară bună. În Japonia este ceva obișnuit să vezi seara grupuri de copii mici întorcându-se acasă după cursuri extracuriculare.

Chiar dacă elevii japonezi petrec la școală și până la 8 ore pe zi, ei continuă să studieze și în weekenduri, și în timpul vacanțelor. De aceea, nu este de mirare faptul că, în această țară, elevii aproape că nu se află în situația de a repeta clasa.

Citește și:

Adaptarea copilului la grădiniță și la școală. 18 sfaturi foarte bune pentru prima lună

Oana Moraru prezintă 6 tipuri de părinți, în funcție de implicarea în parcursul școlar al copilului. În care dintre ele te regăsești?

7. Pe lângă materiile tradiționale, elevii japonezi mai studiază caligrafia japoneză și poezia (haiku).

Caligrafia japoneză, numită Shodo, presupune să cufunzi o perie de bambus în cerneală și să scrii cu ea hieroglife pe hârtie de orez. Pentru japonezi, Shodo este o artă care este la fel de populară precum pictura tradițională.

Haiku este un tip de poezie care folosește expresii simple pentru a le transmite cititorilor emoții profunde.

Ambele materii îi învață pe copii să-și respecte cultura și tradițiile milenare.

 

8. Aproape toți elevii japonezi poartă uniformă școlară. Uniformele pentru băieți sunt croite în stil militar, iar cele pentru fete în stil marinăresc. Politica statului privind uniformele școlare urmărește să elimine barierele sociale printre elevi și să-i ajute să intre mai ușor în starea de lucru. În plus, purtarea uniformei îi ajută pe elevi să dezvolte un sentiment de apartenență la o comunitate.

Citește și:

7 sfaturi pentru părinții care vor un copil fericit la școală și acasă

Dr. Shefali Tsabary: “Să fii un părinte bun înseamnă să-l înveți pe copil să gândească singur”

9. Rata absenteismului este aproape zero. Elevii japonezi nu întârzie la ore și nu chiulesc. Mai mult decât atât, circa 91% dintre elevii japonezi spun că ei niciodată, sau cu mici excepții la anumite ore, nu au ignorat ceea ce a spus profesorul.

 

10. Elevii japonezi nu dau teste sau examene până la vârsta de 10 ani, fiind doar verificați din timp în timp. În Japonia se consideră că, în primii trei ani de școală, cunoștințele academice nu contează. Ce este important, în schimb, în această perioadă, este ca cei mici să învețe respectul, generozitatea, compasiunea, gestionarea emoțiilor și protejarea mediului înconjurător.

 

11. Un singur test decide viitorul elevilor japonezi. La absolvirea liceului, elevii japonezi dau un examen foarte important, care le decide viitorul. Elevii își aleg facultățile la care doresc să meargă, iar facultățile au anumite cerințe. Elevii care nu obțin punctajele cerute nu vor intra la facultate. Concurența este foarte mare: doar 76% dintre absolvenții de licee își continuă studiile la facultate. Nu este de mirare că perioada de pregătire pentru admiterea la universități este numită „iadul examinării”.

 

12. Anii de facultate sunt considerați cea mai frumoasă vacanță din viața unei persoane. După ce trec cu bine peste „iadul examinării”, studenții japonezi își iau, de regulă, o mică vacanță. Uneori, japonezii se referă la anii de facultate ca la o perioada de vacanță înainte de a intra în câmpul muncii.

Citește și:

Comportamentul urât al copilului este strigătul lui disperat după ajutor. Soluții pentru un comportament mai bun la școală și acasă

Cum să crești încrederea în sine a copilului. 8 pași de la psihologul Gabriela Maalouf

Control vs. autonomie. Cum să educăm un copil responsabil și de încredere

Implementând principiile de mai sus, Japonia a reușit să ajungă țara cu cel mai performant sistem de educație din lume.

 

Fii la curent cu articolele pe care le publicăm abonându-te la canalul nostru de WhatsApp (apasă clopoțelul din dreapta sus):

Canalul Whatsapp Parenting 2.0

 

Sursa foto: DINADOX, flickr

 

 

Vrei să afli ce fel de părinte ești?

Abonează-te gratuit la newsletterul nostru și primești pe email un exercițiu pentru a descoperi ce fel de părinte ești. PLUS articole exclusive, soluții la provocările tale și invitații la evenimente gratuite de parenting!

 
 
 
 

Avem grijă de datele tale personale! Te poți dezabona oricând.

Parenting 2.0
Parenting 2.0
Parenting 2.0 este o comunitate dedicată părinților conștienți, responsabili și dornici să-și educe copiii cu iubire necondiționată, cu blândețe și cu limite sănătoase, astfel încât să devină adulți echilibrați emoțional, încrezători și puternici, capabili să se adapteze și să aibă succes în lumea de mâine. Site-ul a fost înființat în 2014, funcționând inițial sub brandul Centrul de Parenting.

Articole similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

INTRĂ ÎN COMUNITATE

121,266FaniÎmi place
295CititoriConectați-vă
0AbonațiAbonați-vă

Ultimele articole