Copilul se îneca la 4 metri de părinți, fără ca ei să observe! 12 semne că un om se îneacă

Dintr-odată, salvamarul a sărit în mare înotând grăbit și speriat, cu privirea țintă către ei. Bărbatul și soția sa stăteau în apă, între barca lor cu motor și mal. „Mi se pare că el crede că te îneci”, a spus soțul către soție. Cu câteva clipe în urmă, cei doi se stropeau cu apă și femeia țipa, iar acum stăteau în mare, apa ajungându-le până la gât.

„Ce face? Totul este în regulă cu noi”, replică soția iritată. „Totul e în regulă!”, a strigat atunci bărbatul către salvamar, făcându-i semn cu mâna pentru ca acesta să facă drum înapoi.

Cu toate acestea, salvamarul părea să nu-i ia în seamă, continuând să înoate din răsputeri. Iar când a ajuns în dreptul cuplului șocat, a țipat la ei: „La o parte!”. Ce se întâmpla? Chiar în spatele cuplului, la o distanță de nici 4 metri, fiica lor în vârstă de 9 ani se îneca. Abia după ce salvamarul a salvat-o și a scos-o în brațe din apă, fetița a început să plângă: „Tata!…” 

 

Înecul, a doua cea mai frecventă cauză externă a deceselor în rândul copiilor 

 

Poate că te întrebi cum a reușit salvamarul să observe de la o distanță de 15 metri ceea ce nici părinții copilului, aflați mult mai aproape de ea, nu au văzut? Diferența era că salvamarul știa să recunoască adevăratele semnale pe care le emite un om atunci când se îneacă. Iar părinții fetei își imaginau că înecul arată așa cum este prezentat în filme.

Așadar, este foarte important să te asiguri că, atunci când te afli la mare, toate persoanele din grup trebuie să știe la ce să fie atente când cineva intră în apa, în special copiii. De exemplu, până să fie complet scoasă din apă, fetița nu a scos nici cel mai mic sunet.

În momentul în care o persoană simte un pericol real sau imaginar de a nu mai putea respira din cauza apei, apare un răspuns instinctiv la înec. Aceasta arată foarte diferit de ceea ce mulți dintre noi își imaginează.

 

Semnele care arată că un om se îneacă 

 

Atunci când cineva simte că se îneacă, nu dă din mâini, nu strigă după ajutor și nici nu stropește cu apă în jur. Din nefericire, acesta este mitul răspândit despre cum arată înecul, prezentat și în filme.

1. Potrivit cunoscutului salvamar american Francesco (Frank) Pia, în majoritatea cazurilor, cei care se îneacă nu mai pot fizic să apeleze după ajutor. Respirația este o funcție de bază a sistemului respirator, în timp ce vorbirea este o funcție secundară. Pentru a vorbi, trebuie să poți să respiri.

2. Gura persoanei care se îneacă se ascunde periodic sub suprafața apei, după care iese din nou la suprafață. Timpul este, însă, prea scurt pentru a striga. Persoana reușește doar să inspire și să expire rapid.

3. Un om care se îneacă nu poate face gesturi ample cu mâinile pentru a atrage atenție și a chema în ajutor. Instinctele îi spun să-și folosească mâinile făcând gesturi în lateral, pentru a se împinge afară din apă și a respira.

4. În această fază a reacției instinctive, persoana nu își poate controla mișcările mâinilor. Omul care se îneacă nu poate înceta fizic să facă mișcări instinctive pentru a face mișcări necesare, decise rațional, precum gesturi cu mâna, să se deplaseze spre salvator sau să se agațe de un colac de salvare.

5. Atâta timp cât persoana se află în controlul reacției instinctive, corpul său rămâne în poziție verticală în apă, fără a exista semne că dă din picioare. Dacă nu este salvat, omul reușește să se mențină între 20 și 60 de secunde înainte de a se scufunda.

Desigur, aceste detalii nu înseamnă că persoanele care lovesc apa cu mâinile și care strigă după ajutor nu ar fi în risc de înec. Dimpotrivă. Această reacție este numită de salvamari etapa de panică în apă și, de regulă, este precedată de reacția instinctivă la înec și este scurtă. Cu toate acestea, îi poate ajuta mult pe salvatori.

Iată și alte câteva semne care pot fi observate atunci când o persoană se îneacă:

6. Își ține capul la nivelul apei, gura este la nivelul apei

7. Își apleacă capul în spate și deschide gura

8. Are o privire goala, care nu se concentrează pe nimic sau ochii sunt închiși

9. Fruntea și ochii îi sunt acoperiți de păr

10. Respiră des și superficial sau „fură” aer cu gura

11. Încearcă să se întoarcă pe spate

12. Încearcă să iasă din apă ca și cum ar urca pe o scară din funie, însă mișcările lor sunt de regulă sub apă Nici salvamarii nu pot deosebi întotdeauna ușor dacă o persoană se îneacă sau nu. În acest caz, pun întrebări de verificare. „Pare că el doar stă în apă și privește spre tine. Întreabă dacă totul este în ordine. Dacă nu răspunde, ai mai puțin de 30 de secunde pentru a-l scoate din apă”, spune salvamarul Mario Vuitton.

La final, un sfat pentru părinți: Atunci când copiii se joacă în apă, ei fac zgomot, vorbesc, râd, țipă și acest lucru indică faptul că totul e în regulă. Semnale de îngrijorare la mare sunt tăcerea și liniștea copiilor. În orice caz, pentru a fi în siguranță în vacanța pe litoral, nu lăsa pentru niciun moment copilul/copiii nesupravegheați în apa mării. Știi vechiul proverb: Paza bună trece primejdia rea.  

Sursa foto: Pexels

 

Citește și:

5 lucruri de făcut în vacanța de vară pentru amintiri de neuitat

 

 

Articole similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

INTRĂ ÎN COMUNITATE

122,736FaniÎmi place
295CititoriConectați-vă
0AbonațiAbonați-vă

Ultimele articole