Mini-seria „Adolescence” a stârnit o serie de aprigi dezbateri în spațiul public, foarte mulți formatori de opinie venind cu recenzii, păreri și opinii despre serialul de pe Netflix care a devenit un adevărat blockbuster.
Atât pentru cei care au văzut filmul, cât și pentru cei care nu l-au văzut, întrebarea este: „Cu ce rămân părinții de adolescenți?,” iar pentru a răspunde la această întrebare, preluăm câteva gânduri scrise de psihologul Andreea Talmazan, care ne ajută să trecem peste simpla vizionare a filmului și să înțelegem ceva mai mult din serial.
„Îndemnurile către părinți să vadă serialul sunt bune. Dar vizionarea lui, precum și a altor filme și seriale, este insuficientă. Munca clinică mi-a dezvăluit faptul că de cele mai multe ori părinții nu sunt conștienți că relația cu copilul ajuns la adolescență este consecința acțiunilor de până atunci. Adolescența nu apare peste noapte; ea vine în continuarea copilăriei mici, a copilăriei, a primilor ani de școală și după o scurtă perioadă de tranziție,” spune specialistul pe pagina sa de Facebook.
Nu este vina lor că au fost născuți într-o astfel de lume super tehnologizată
„Cum nu ne învață nimeni să fim părinți de bebeluși, nici adolescența nu vine cu manual de utilizare. Și mulți dintre părinți adesea nu realizează că una dintre cele mai mari greșeli pe care le pot face în relație cu proprii copii ajunși adolescenți este să își compare propria adolescență cu a lor,” mai scrie psihologul.
„Este greșit din mai multe motive și am să spun câteva care sunt atât de evidente încât nici nu le luăm în seamă pe măsură ce le facem.
În primul rând adolescența părinților a avut loc într-un alt context socio-economic și tehnologic decât adolescența copiilor. Copiii nu sunt vinovați și responsabili că în copilăria părinților nu existau mai multe canale de televiziune și desene animate, nu existau telefoane smart, nu existau computere și laptopuri. Nu este vina lor că au fost născuți într-o astfel de lume super tehnologizată.
În al doilea rând, părinții au avut alți părinți decât cei pe care îi au copiii lor adolescenți. Deseori părinții de azi sunt invidioși (la nivel inconștient) pe proprii copii pentru că au părinți diferiți de cei pe care i-au avut ei.
În al treilea rând, copiii de azi nu mai au spațiile de joacă pe care le aveau părinții lor când erau de vârsta lor. Nu mai există „găștile de cartier”, nu mai există jocurile în țărână, nu mai există competițiile adhoc dintre cei de la scara A și cei de la scara B sau cei de la Blocul A1 și cei de la Blocul B2, arată Andreea Talmazan.
Dar cel mai tare copiii de azi sunt vitregiți de prezența părinților și implicit de privirea lor,” arată psihologul a cărei postare poate fi parcursă integral, aici.
