Noul an școlar pentru elevi și copilașii de grădiniță a început de peste două săptămâni. Îmi aduc aminte de anul în care Emanuel a început clasa pregătitoare. Având în vedere că a fost la o grădiniță Montessori și am decis să urmeze o școală de stat, am avut ceva emoții în legătură cu acomodarea lui.
Ca părinte, este firesc să ai emoții în legătură cu adaptarea copilului tău la situații noi, așa cum sunt: (re)începerea creșei, a grădiniței sau a școlii, mutarea la o nouă grădiniță sau școală, mutarea într-o nouă locuință, într-un alt oraș, separarea părinților, noi activități sau orice alt context de viață nou.
Pentru oameni în general și pentru copii în mod special, situațiile noi reprezintă un stres. Copilul se regăsește într-un context total diferit comparativ cu cel în care a fost până în acel moment. Pentru a se acomoda, este nevoie să facă anumite eforturi.
Există situații în care schimbările, inclusiv începerea grădiniței sau a școlii, pot fi traumatizante pentru copii:
- Schimbările sunt bruște, dureroase, de la un mediu plăcut la un mediu neplăcut
- Oamenii din noul mediu în grija cărora se află copilul și care ar trebui să susțină copilul (educatoarea, învățătoarea, bona etc.) îi stârnesc celui mic neîncredere, teamă, nesiguranță
- Anumite întâmplări stresante sau chiar șocante au loc la grădiniță sau la școală (bullying între copii, hărțuire, agresivitate, umilire din partea educatoarei/învățătoarei etc.)
- Copilul se simte singur în fața provocărilor emoționale care le percepe a fi mai dificile decât poate suporta, se simte depășit și copleșit de provocări
- Copilul nu beneficiază de susținerea și ajutorul adecvat din partea părinților, educatorilor și a cadrelor didactice
Iată și câteva dintre provocările cu care se confruntă copiii și care pot genera traume:
- Separarea de părinți, în special de mamă
- Pierderea cuiva drag, decesul, divorțul
- Accidentele și căderile
- Procedurile medicale și chirurgicale
- Acte de violență fizică sau verbală
- Dezastre naturale
- Conectarea cu persoanele din noul mediu
- Deschiderea și disponibilitatea de a comunica
- Schimbarea rutinei
- Noul mediu fizic (clasa, noua locuință – mobilier, culori, texturi, miros etc.)
- Reactivarea unor răni emoționale existente și nerezolvate (de respingere, de abandon, de umilire etc.)
- Violența verbală și/sau fizică, bullying, la care copilul nu știe cum să reacționeze
- Scăderea încrederii în sine
Sunt doar câteva exemple. Copiii sunt foarte diferiți, drept pentru care aspectele care îi sperie și care le pot provoca traume sunt diferite.
Atenție, dacă un copil se simte foarte stresat sau chiar are o traumă emoțională, asta nu înseamnă că este slab și că nu poate deveni un adult încrezător, puternic și echilibrat emoțional.
Ideea că o persoană puternică nu simte emoții este un mit demontat în ultimele decenii, pe măsură ce specialiștii au descoperit importanța inteligenței emoționale.
Ce e important să știm despre emoții este că:
1. Emoțiile nu sunt o slăbiciune, nici un semn de putere
Emoțiile sunt o parte din noi, din fiecare om. E uman să simți emoții și nu este nicio rușine.
2. Emoțiile nu fac rău
Ce poate face rău într-adevăr sunt manifestări precum:
- un mod nesănătos de a gestiona emoțiile
- incapacitatea de autoreglare a emoțiilor
- reprimarea emoțiilor
- separarea de emoții etc.
3. Toate emoțiile pot fi gestionate sănătos, fără excese
Gestionarea emoțiilor este o abilitate care poate fi învățată și antrenată. Copiii învață cum să se comporte cu emoțiile lor văzând modelul părinților. De aceea, pentru a crește copii care își autoreglează emoțiile, este nevoie ca mai întâi părinții să învețe să-și autoregleze emoțiile.
Două atitudini opuse ale părintelui pot duce la traumatizarea copilului
Personal, am fost foarte preocupată să nu-i provoc copilului meu vreo traumă, fără să-mi dau seama. Am devenit atât de atentă cu acest aspect după ce am descoperit în ce mod mi-au influențat felul de a fi, modul de a gândi, deciziile și viața în general traumele din copilărie, în special cele de respingere și abandon.
Să vedem mai întâi ce înseamnă trauma, conform definiției din DEX 2009:
TRÁUMĂ, traume, s. f. 1. Traumatism (1). 2. Emoție violentă care modifică personalitatea unui individ, sensibilizându-l la alte emoții de același fel, astfel încât acesta nu mai reacționează normal.
Am observat că, atunci când vine vorba despre traumele copiilor, numeroși părinți se situează la una dintre aceste două extreme:
- fie minimizează importanța traumei și, implicit, și reacțiile emoționale ale copiilor
- fie supraprotejează copilul, din frica de a nu îi provoca vreo traumă
Ambele atitudini îi pot face rău copilului, cu efecte diferite:
1. Atunci când părintele minimizează riscul de a apărea o traumă la copil, are tendința de a nu acorda suficientă importanță reacțiilor copilului, considerând că este normal să plângă sau să aibă crize. Acești părinți fac parte din categoria celor care, de regulă, nu sunt conștienți de propriile răni și traume, afirmând că, în ciuda întâmplărilor care le-au provocat suferință în copilărie, ei sunt bine astăzi. În aceste condiții, eventualele traume care pot apărea trec neobservate, copiii riscând să se confrunte cu stări depresive, cu frici și anxietate, cu atacuri de panică, fiind nevoie de intervenția terapeutică a unui specialist pentru a le depăși.
2. Atunci când părintele supraprotejează copilul, dorind să-l ferească de eventualele traume, are tendința de a-l ține departe de situațiile care l-ar putea deranja, inclusiv de cele care reprezintă oportunități de învățare și de dezvoltare. Acești părinți sunt conștienți că anumite experiențe din copilăria lor i-au afectat puternic și nu vor ca micuților lor să li se întâmple același lucru. Însă, copiii acestor părinți sunt privați de oportunitatea de a învăța să-și gestioneze propriile emoții dificile, având dificultatea de a face față stresului în situații reale de viață, atunci când părinții nu sunt alături.
Alternativa: părintele matur și echilibrat emoțional
Este, însă, și o a treia categorie de părinți. Conștientizând propriile răni din copilărie și dificultățile pe care le-au generat ulterior în viață, vindecându-le și învățând lecțiile, își ajută copiii să gestioneze situațiile dificile prin care trec.
Sunt acei părinți care își asumă procesul dificil de lucru cu sine pentru vindecarea emoțională, pentru deblocarea și continuarea procesului de maturizare emoțională, pentru a învăța să-și conțină și să-și autoregleze propriile emoții, pentru a descoperi și schimba tiparele de gândire și convingerile care îi blochează.
Astăzi, mai mult decât în orice alt moment din istorie, avem acces la multe informații despre emoții, despre traumă și despre cum aceasta se transmite de la o generație la alta, dacă nu este vindecată și eliberată.
Poți citi cărți despre aceste lucruri (linkuri la finalul articolului), poți lucra cu specialiști (psihologi, psihoterapeuți, terapeuți, coachi), poți viziona videouri gratuite în mediul online.
Dacă rezonezi cu aceste idei și nu știi de unde să începi, te invit să-mi scrii un email în care să-mi împărtășești gândurile tale și îți voi răspunde: ana.batca@parenting20.ro (după ce trimiți emailul, te rog să verifici primirea răspunsului și în Spam, există riscul să ajungă acolo).
În mod sigur, ne dorim să ne ajutăm copiii să facă față situațiilor dificile din viața lor. Fără a exagera sau a supraproteja, vrem și să dezamorsăm la timp situațiile stresante care ar putea deveni traume. Și fiecare dintre noi face tot ce ține de el pentru a reuși.
Îți las mai jos câteva recomandări de cărți care să te ajute să cunoști mai multe depsre emoții și vindecarea traumelor:
1. „Minti împrăștiate. Originile și vindecarea tulburării de deficit de atenție” de Gabor Maté
Gabor Mate (n. 1944) este un cunoscut medic canadian de origine maghiară, specialist în domeniul îngrijirii paliative, cu cercetăril vizând în special traumele din copilărie, dependența de alcool sau droguri și stresul.
Iată o analogie potrivită pentru situația în care se găsesc părinții copiilor cu ADD: ești prins în mijlocul traficului aglomerat dintr-o intersecție; motorul s-a blocat și îți dai toată silința să pornești. Toți strigă la tine și te claxonează nervoși, dar nimeni nu se oferă să te ajute. Poate că nimeni nu știe cum. Ca părinți, depunem toate eforturile ca să ne creștem copiii în siguranță și iubire, nu este nevoie să ne simțim și mai vinovați decât ne simțim deja. „Minți împrăștiate” este scrisă pentru a încuraja o astfel de conștientizare. ADD se definește prin 3 caracteristici majore, oricare 2 dintre ele fiind suficiente pentru diagnosticare: slaba capacitate de concentrare, un slab control al impulsurilor și hiperactivitate. Semnul distinctiv al tulburării de deficit de atenție este o „deconectare” automată, nedorită, o frustrantă stare de non-prezență a minții.
2. „Când corpul spune nu. Costul stresului ascuns” de Gabor Maté
După câteva decenii de carieră medicală de excepție, în care a urmărit legătura dintre stres și boală, Gabor Mate a strâns laolaltă în această carte poveștile pacienților săi, le-a confruntat cu cele mai recente studii clinice și a dezvăluit consecințele imediate, deseori ignorate, ale stresului.
3. „Povestea ta a început demult” de Mark Wolynn
Mark Wolynn este psiholog clinician specializat în traumele transgeneraționale. Este director și formator la Institutul pentru Constelații Familiale din San Francisco.
Această carte vorbește despre acele fobii, depresii și gânduri obsesive care ne copleșesc fără să ne dăm seama de unde ni se trag. Combinând cercetările din neuroștiințe cu intervențiile specifice constelațiilor familiale, autorul demonstrează în ce fel uneori ajungem să moștenim și să retrăim, în mod inconștient, suferințele și traumele nerezolvate ale înaintașilor noștri.
Cititorul are la îndemână căi utile pentru eliberarea de traumele moștenite pe cale transgenerațională. Aceste tehnici merg de la identificarea anxietăților mascate după cuvinte și comportamente aparte până la genogramă, dialogul imaginar cu strămoșii și eliberarea, prin compasiune, de suferințele generațiilor trecute.
Această carte apare și în serialul turcesc de pe Netflix „Un alt sine”/ „Another Self”, care explorează subiectul constelațiilor familiale ca tehnică pentru descoperirea și vindecarea traumelor transgeneraționale.
La final, te invit să descarci un ghid gratuit care conține o strategie care te va ajuta să-ți ghidezi copilul în momentele în care simte emoții dificile:
Sursa foto: Victoria Akvarel, Pexels
