Un copil are nevoie atât de mamă, cât și de tată. Deși este o afirmație binecunoscută de toată lumea și poate chiar banală, sunt tot mai multe situații în care micuții sunt privați aproape în totalitate de atenția și grijă tatălui. Și nu vorbim aici doar de cazurile triste, în care părinții sunt despărțiți, dintr-un motiv sau altul.
De multe ori, deși părinții locuiesc împreună, sarcina creșterii copiilor îi revine cumva, într-o proporție covârșitoare, mamei. În multe familii, tatăl este prezent fizic, însă absent din punct de vedere emoțional.
Desigur, mama, care a petrecut mai mult timp cu copiii, știe mai bine ce să facă în diferite situații provocatoare și este mai eficientă decât tatăl. Însă, acesta nu este nici pe departe un motiv pentru ca tatăl să petreacă mai puțin timp cu cei mici atunci când este acasă. Chiar dacă tatăl consideră că și-a făcut datoria față de familie lucrând și câștigând bani pentru întreținerea acesteia. Cu atât mai mult că, în ultimele decenii, femeile lucrează cel puțin la fel de mult ca bărbații.
Citește și:
Ce își va aminti copilul tău? Iată cum construim amintiri frumoase
37 de activități pe care să le faci cu copilul primăvara aceasta
Tatăl îl face pe copil să se simte protejat și acceptat
Care este rolul tatălui în viață copilului? Potrivit psihologului și terapeutului rus Veronika Hlebova, sarcina tatălui este, în principal, de a le asigura copiilor protecție și recunoaștere.
Atunci când micuțul vede că tatăl lui este pregătit să-l apere de o persoană agresivă, de un câine fioros sau de copiii mai mari, copilul se va simți protejat și mai încrezător. Implicațiile sunt mai profunde decât protecția fizică. Este vorba și de a cere să-ți fie respectate propriile limite și propriile drepturi, de a nu face lucruri pe care nu vrei să le faci.
Dacă nu se întâmplă acest lucru, copilul nu va simți încrederea tatălui și nu va avea încredere nici în sine. În adâncul sufletului său, el va rămâne un copil timid și speriat, care visează să vină cineva mai puternic și să-l apere.
A două misiune importantă a tatălui, spune psihologul citat, este recunoașterea propriei valori a copilului. Tatăl este cel care îi formează copilului sentimentul de „Eu pot, eu voi reuși să fac ce îmi propun”.
Nici măcar nu este nevoie de eforturi deosebite pentru a-l valida pe copil. Este suficient ca tatăl să-l ia și pe el la pescuit (timpul petrecut de un băiețel într-o companie masculină îi va crește stima de sine), să îi răspundă la întrebări (recunoașterea propriilor valori) sau să-l încurajeze atunci când nu reușește ceva (ajutându-l să aibă încredere în sine). Datorită acestor lucruri simple, micuțul simte că este apreciat și respectat.
Citește și:
8 semne ale unei relații bune tată-fiică
Parentingul inconștient vs. parentingul conștient. 25 de deosebiri făcute de psihologul Gáspár György
Cele mai grave probleme în relația tată-copil
Problemele grave încep atunci când tatăl întră în concurență cu copiii, fără să țină cont de vârsta lor, și îi acuză, îi controlează și îi disprețuiește, mai arată Veronika Hlebova.
Câmpul de luptă poate fi, de exemplu, planul intelectual. De exemplu, tatăl îl întreabă pe un copil de clasa I-a: „Spune-mi cât face 9 ori 8?”. Primind un răspuns greșit, tatăl spune cu satisfacție răspunsul corect, arătându-le celorlalți că este cel mai inteligent din familie.
Un alt câmp de luptă poate fi sportul și jocurile. Unii tati se bucură să-i bată în meciuri pe copiii lor, manifestându-și superioritatea.
O altă problema este atunci când copilul, oricât de mult s-ar strădui, nu reușește să câștige încrederea tatălui.
Citește și:
Concediu de creștere copil netransferabil de 2 luni pentru tați. Vezi modificările aprobate de Guvern
Încercarea de a forța copilul să fie autonom prea devreme poate duce la dependențe. 9 sfaturi de la Gáspár György
Iată câteva exemple prin care vedem cum părintele refuză să recunoască eforturile copilului de a face lucrurile bine:
- „Poți să înveți și mai bine la școală.”
- „Ești departe de a fi un campion în sport.”
- „Nu ne ajuți suficient în casă.”
Această rană a nerecunoașterii eforturilor îl va durea apoi pe copil tot restul vieții. Chiar dacă va avea mai târziu succes, în sinea lui, tatăl său îi va spune: „Nu ești suficient de bun”.
Copilul poate căuta recunoaștere la alte persoane, – profesori, colegi, prieteni, – însă nerecunoașterea tatălui îi va reaminti mereu că recunoașterea celor din jur este temporară și că trebuie să demonstreze în fiecare zi că merită, fie că este vorba de locul de muncă, de poziția socială, de cercul de prieteni etc.
