Acum câțiva ani, mă plimbam cu fiul meu, eu pe jos, el pe bicicletă. La un moment dat, s-a dezechilibrat și a căzut lângă bordura trotuarului de lângă un restaurant. În fața localului, fumau un bărbat și o femeie. Văzând scena, femeia i-a spus copilului: „Hai că nu ai căzut!”
În timp ce ne continuam drumul, m-am gândit mai mult la această abordare pe care eu nu o folosesc și nu am folosit-o niciodată cu copilul meu, însă pe care o aplică foarte mulți părinți, cu efecte negative pe termen lung.
„Nu ai căzut!”
„Nu s-a întâmplat nimic!”
„N-ai pățit nimic!”
„Nu te doare!”
Așa știu mulți adulți să-și încurajeze copiii să fie mai curajoși și să nu le fie teamă de lovituri, căzături, julituri, de durere și, în general, de greutățile vieții. Subliniez din start că am toată convingerea că intenția părinților este bună și anume de a crește copii curajoși care să nu cedeze la primele semne de greutate. Și aceasta este o formă prin care părinții își transpun intenția în fapte, în învățături adresate copiilor.
Citește și:
Când și cât e bine să lăsăm copilul să plângă. Evită aceste două mari greșeli pe care le fac părinții
Cum să-i vorbești copilului pentru a NU-l ajuta să gândească. 8 greșeli de parenting pe care le-am moștenit
Totuși, dincolo de intenția din spatele cuvintelor părintelui, copilul vede foarte clar și știe foarte bine că a căzut, că îl doare, că s-a întâmplat ceva pe care nu poate și nu vrea să-l ignore în acel moment.
Așadar, copilul pe de o parte vede realitatea obiectivă (a căzut, s-a julit, îl doare etc.) și, pe de altă parte, aude cuvintele părintelui care contrazic realitatea.
Pentru că experiența realității este incontestabilă și pentru că părintele reprezintă, de cele mai multe ori, autoritatea supremă, în mintea copilului apare un conflict. Și, până la urmă, copilul, neavând o experiență a vieții, merge pe mâna părintelui și îi acceptă abordarea de a se minți pe sine. Acest lucru se produce, desigur, în timp, căci, cât este mic, copilul va plânge și se va strădui din răsputeri să-și exprime emoțiile.
Pe măsură ce crește, însă, învață să reprime, învață să se prefacă, învață să nu mai fie autentic. Și asta înseamnă, de multe ori, să nu aibă nici curaj și să se confrunte cu foarte multe frici. Adică, intenția pozitivă inițială a părintelui nu este realizată prin această abordare. În schimb, copilul învață bine să ignore ce simte, mai ales frica, furia, tristețea, supărarea, – acele emoții criticate de părinți. Atunci când sunt reprimate pe o perioadă îndelungată, emoțiile se pot manifesta violent sau se pot transforma în afecțiuni fizice, în boli, prin somatizare.
Desigur, putem preveni toate aceste efecte negative schimbând abordarea în educația copiilor noștri și adoptând o nouă mentalitate de educație atât de necesară în ziua de astăzi, când este cât se poate de clar că metodele prin care părinții noștri ne-au educat nu mai sunt de actualitate.
Citește și:
Cel mai simplu mod prin care îi poți asigura copilului tău echilibrul emoțional
5 lucruri pe care să le faci astăzi în relația cu copilul ca să nu regreți mai târziu
Și atunci, ce e de făcut? Care este cel mai potrivit mod în care să reacționeze părinții atunci când copilul cade sau se lovește și părintele vrea să educe la cel mic curajul și puterea de a se ridica de jos și de a depăși obstacolele?
Iată care sunt cei 4 pași pe care îți recomand să-i parcurgi atunci când copilul se lovește pentru a-l ajuta să învețe o lecție și să se comporte cu curaj în continuare:
1. Acceptarea realității
Neacceptarea realității este o sursă foarte mare de suferință pentru majoritatea oamenilor. Copilul învață de mic să se mintă singur, apoi, când devine adult, suferă din această cauză și învață să accepte realitatea. Cel mai bine este să pornești orice discuție cu copilul de la situația reală, obiectivă. Dacă s-a lovit, asta e realitatea. Dacă s-a julit, la fel. Și dacă plânge, nu îl ajută cu nimic să-i spui că nu plânge. Acceptarea realității, – de către tine și de către copil, – este primul pas spre (re)dobândirea puterii personale și, dacă îți dorești, spre schimbarea realității.
2. Arată-i empatie copilului
Multor părinți le este teamă că, dacă îi vor arăta empatie copilului atunci când acesta plânge sau suferă, îl vor încuraja astfel să persiste în starea aceea negativă, să fie o victimă a circumstanțelor, să fie laș și să cedeze în fața greutăților. Și, din această cauză, părinții se grăbesc să contrazică emoția pe care o simte copilul, sugerând că ar trebui să simtă altceva în loc. Însă, atunci când este reprimată, o emoție va încerca din nou și din nou să iasă la suprafață, să se manifeste. Acesta este motivul pentru care, atunci când părintele îi spune copilului „Nu te doare”, cel mic începe să plângă și mai tare. Emoția se vrea manifestată.
În realitate, observarea emoției, recunoașterea ei o face să se liniștească, să piardă din intensitate, până când copilul se calmează și se echilibrează.
Citește și:
Ce faci când te enervezi pe copil? 4 pași de la psihologul Gáspár György ca să-ți gestionezi furia
Două lucruri esențiale pe care doar tatăl le poate oferi copiilor. Toți tații buni trebuie să le știe
3. Ajută-l să depășească momentul dificil
Poți face acest lucru oferindu-i copilului, printr-un joc sau în cadrul unei discuții, contextul pentru a parcurge situația la nivel mental până când este în totalitate împăcat cu ea și nu îi mai trezește emoții. Poate că ai observat deja că unui copil îi place să povestească de mai multe ori anumite situații prin care a trecut. În acest caz, el folosește inconștient acest mecanism de procesare a experienței, care îl ajută să o integreze și să o depășească. Dacă nu face singur acest lucru, oferă-i tu contextul potrivit, fără să-l judeci și fără să extrageți nicio lecție. Deocamdată, la această etapă, este important doar să depășească evenimentul din punct de vedere emoțional.
4. Extrageți împreună lecția de viață
Abia apoi puteți discuta despre lecțiile pe care le poate învăța din cele întâmplate. Este etapa în care copilul converă evenimentului anumite semnificații morale.
Cele două întrebări esențiale în această etapă sunt:
- Ce nu a funcționat?
- Ce vei face pe viitor diferit astfel încât să eviți situația neplăcută?
Citește și:
Psiholog Sandra O’Connor: „Niciodată nu este responsabilitatea copilului să aibă grijă de starea emoțională sau fizică a părintelui”
Ce înseamnă educație emoțională sănătoasă? 9 abilități emoționale de care au nevoie copiii
Punând în aplicare acest mod de abordare a situațiilor neplăcute prin care trece copilul, îl vei ajuta să accepte realitatea, să-și accepte propriile emoții și, desigur, să extragă niște lecții puternice care să-l ajute pe viitor.
Ți-ar plăcea să îți ajuți într-un mod eficient și empatic copilul/copiii să-și calmeze emoțiile dificile? Te invit să descarci un scurt ghid pdf de o pagină abonându-te la newsletterul nostru:
Sursa foto: Yan Krukau, Pexels.com
Fii la curent cu articolele pe care le publicăm abonându-te la canalul nostru de WhatsApp (apasă clopoțelul din dreapta sus):
Canalul Whatsapp Parenting 2.0
