Să fii părinte este o provocare a găsirii echilibrului între propriile nevoi și nevoile copilului, dar și a ghidării copilului până când devine adult.
Despre aceste lucruri vorbește, într-o postare pe contul său de Facebook, Psiholog Dr. Sandra O’Connor, ea însăși mamă a doi copii.
Sandra O’Connor este psiholog clinician și cercetător. După absolvirea Universității Babeș-Bolyai, a urmat cursuri de specializare în psihologie în SUA, la universitățile Michigan School of Psychology, Northcentral University, Wayne State University și Schoolcraft College. Deține doctoratul în medicină comportamentală și psihologia sănătății.
Nu trebuie să renunți la tine, ci să-ți ajustezi prioritățile
Potrivit psihologului, rolul de părinte nu este deloc ușor, mai ales că nu ne pregătește nimeni pentru el:
„Cam așa stă treaba când ești părinte. Nu e un rol ușor și nu te pregătește absolut nimeni pentru asta. Realizezi cât de puțin ești pregătit abia când te trezești în mijlocul situațiilor cărora nu le știi găsi soluția, atunci când copilul plânge fără putea fi consolat și nu știi ce să faci, atunci când îți dai seama că nu ai control așa cum îți imaginai că vei avea, atunci când tot ce ți-ai imaginat despre parenting se lovește de realitatea vieții tale.”
Sandra O’Connor afirmă că, atunci când ești părinte, „înveți, cu greu, că doar tu ca adult poți prelua responsabilitatea siguranței, a echilibrului, a direcției de mers pentru amândoi. Asta nu înseamnă să renunți la tine, dar înseamnă să-ți ajustezi prioritățile astfel încât să fii acolo cu adevărat atunci când copilul are nevoie de tine”.
Citește și:
Psiholog Sandra O’Connor: „Niciodată nu este responsabilitatea copilului să aibă grijă de starea emoțională sau fizică a părintelui”
Copilul ca o oglindă. Legătura dintre neîncrederea în sine a părintelui și nefericirea copilului
Metafora mașinii care trebuie să ajungă la destinație
„Uneori, este greu să navighezi între aceste două lumi, cea a propriei tale vindecări și creșteri și cea a susținerii unui copil în propria sa călătorie”, susține specialista citată.
În continuare, ea explică o metaforă pe care o folosește frecvent cu clienții în terapie, metafora mașinii care trebuie să ajungă la destinație:
„Rolul nostru ca părinte e rolul unui șofer care duce copilul la destinație. Destinația e orice loc în care vrem ca un copil să ajungă. Dacă eu vreau ca acesta să fie calm și echilibrat, e o destinație, dacă vreau să învețe la matematică, e o altă destinație, dacă vreau să fie politicos, e o destinație și așa mai departe. La volan va fi mereu părintele sau adultul care se află acolo. Exact ca într-o mașină reală, copilul nu poate ajunge la destinație fără ajutorul nostru. Dacă ei fac gălăgie în spate și noi zbierăm, nu ne va duce mai repede acolo unde vrem să ajungem. Dacă ne enervăm și spunem „poftim, pune tu mâna pe volan”, nu ne va duce mai repede la destinația la care am vrut să mergem. Singura șansă de a ajunge la destinație e ca adultul de la volan să conducă acolo, arătându-i copilului cum va putea face asta singur, în viitor.”
Citește și:
Psiholog Dr. Sandra O’Connor: Copiii „trebuie să primească educație, conținere, ocrotire, înțelegere, pentru a putea să le manifeste”
Părinte autoritar vs. părinte cu autoritate. Cum îți poți păstra autoritatea fără să fii autoritar
A pune propriile vise pe pauză nu înseamnă că le abandonăm
Psihologul atrage atenția asupra faptului că, pe lângă rolul de părinți, avem și propriile dorințe, pe care e important să le urmăm, doar că sunt perioade când e necesar să le punem pe pauză fără ca acest lucru să însemne un sacrificiu:
„Noi nu suntem doar părinți, suntem și navigatorii propriilor noastre aspirații și dorințe, nu le putem anula și nu e corect față de noi înșine să o facem. Uneori, pentru a conduce copilul la destinația lui, trebuie să ne așezăm pentru o scurtă perioadă propriile vise pe bancheta din spate, înțelegând că aceasta este o alegere temporară și că ne vom putea întoarce la ele în viitor. Asta nu înseamnă sacrificiu, nu înseamnă că le abandonăm, ci doar că pentru o perioadă ne dedicăm altcuiva, ne dedicăm atenția și resursele pentru cei care nu le au de unde altundeva să le obțină singuri. Ceea ce este esențial e să înțelegem că, pentru a construi bazele sănătoase ale viitorului copilului nostru, este posibil ca uneori să trebuiască să ne punem pe noi înșine pe planul secundar, iar asta NU E UN SACRIFICIU, e parte din pachetul acesta de ocrotire, din ghidaj, e parte din iubirea matură care vine împreună cu rolul de a fi părinte.”
În acest context, precizează Sandra O’Connor, „să fii șoferul călătoriei copilului tău nu înseamnă că uiți de tine, ci că înveți să îți gestionezi resursele astfel încât să ai grijă și de nevoile tale, și de ale lui. De exemplu, asta poate însemna să te asiguri că îți iei timp pentru a te odihni sau a face o activitate care îți aduce bucurie, chiar dacă asta presupune planificare atentă pentru a satisface și nevoile copilului, cum ar fi timpul de joacă sau sprijinul emoțional. Este vorba despre FLEXIBILITATE, PREZENȚĂ, despre a înțelege că uneori drumul se schimbă, că uneori prioritatea este să ajungi la destinația copilului, dar că acest lucru nu șterge valoarea călătoriei tale și nu o anulează.”
Citește și:
De ce să nu te sacrifici pentru copil. Care e singura situație în care poți lua această decizie
5 lucruri pe care să le faci astăzi în relația cu copilul ca să nu regreți mai târziu
„Tu, adultul, ești singurul care poate să conducă, indiferent cât de nedrept pare”
Potrivit specialistei, în timp ce conducem și ghidăm copilul, în calitate de părinte adult, cel mic învață de la noi multe lucruri importante:
„În timp ce îl conduci, copilul învață de la tine nu doar cum să ajungă undeva, ci și cum să facă față obstacolelor și schimbărilor de traseu, și cum să fie, într-o zi, propriul său șofer. Tu, adultul, ești singurul care poate să conducă, indiferent cât de îndârjit ești sau cât de nedrept pare.”
„Chiar dacă am vrea să fie altfel, copilul nu poate prelua controlul „volanului” fără riscuri”, avertizează psihologul.
De aceea, potrivit acesteia, „când nu mai avem resurse, apelăm la un alt adult care poate trece la volan, deoarece copilul are 0 abilitate naturală să preia controlul, iar atunci când o face, înseamnă că e în modul de supraviețuire și că nu are niciun adult disponibil care să îl ajute să ajungă la destinație”.
„Noi suntem la volan. Noi îi conducem spre destinație în siguranță”, afirmă, în concluzie, psihologul Sandra O’Connor.
Citește și:
10 lucruri învățate alături de copilul meu în 10 ani de când sunt mamă
Parentingul inconștient vs. parentingul conștient. 25 de deosebiri făcute de psihologul Gáspár György
Cel mai simplu mod prin care îi poți asigura copilului tău echilibrul emoțional
Fii la curent cu articolele pe care le publicăm abonându-te la canalul nostru de WhatsApp (apasă clopoțelul din dreapta sus):
Canalul Whatsapp Parenting 2.0
Sursa foto: Facebook Psiholog dr.Sandra O’Connor
