Regula celor 3 minute pentru părinții care vor o comunicare eficientă cu copiii

Copiii au nevoie de atenție, pe care părinții nu au aceeași disponibilitate să le-o acorde de fiecare dată.

Vestea bună este că există o soluție eficientă adaptată părinților moderni, foarte ocupați, care poate satisface nevoia de atenție a copiilor. Părinții care încep să aplice această soluție observă că relațiile cu copiii lor se îmbunătățesc vizibil.

Este vorba de regula celor 3 minute. Iată în ce constă această soluție propusă de psihologul Natalia Sirotich, coordonatoarea centrului pentru copii și tineret „Caritas Kiev” din Ucraina:

De fiecare dată când revezi copilul după o perioadă, întâmpină-l cu o mare bucurie, ca pe un prieten drag pe care nu l-ai văzut câțiva ani și acordă-i toată atenția ta timp de 3 minute. Și nu contează dacă ai coborât până la magazin să cumperi pâine sau ai ajuns acasă după o zi de muncă.

De regulă, copilul îți spune în primele minute ale interacțiunii cu tine toate lucrurile importante pe care vrea să ți le împărtășească. De aceea, este atât de important să nu ratezi aceste minute.

Citește și:

Cum le dăm „disconnect” copiilor fără să vrem. Ajută-l pe copil să-și încarce bateriile [VIDEO]

Cei 4 Călăreți ai Apocalipsei care distrug relația dintre părinți și copii

Părinții care respectă în mod intuitiv regula celor 3 minute pot fi recunoscuți foarte ușor: de exemplu, atunci când își iau copilul de la școală, ei se așează la nivelul copilului, îl îmbrățișează și îi spun că le-a fost dor de el. Părinții care nu respectă această regulă pur și simplu iau copilul de mână și îi spun să meargă cu ei, eventual în timp ce vorbesc cu cineva la telefon.

De aceea, atunci când vii de la serviciu sau când iei copilul de la grădiniță sau de la școală, începe prin a-i acorda atenție. Ai câteva minute importante pentru a te așeza la nivelul copilului sau lângă el, pentru a-i pune întrebări despre cum i-a fost ziua și pentru a-l asculta.

Abia apoi poți să mergi să mănânci sau să asculți știrile. Dacă nu îi acorzi atenție copilului în primele minute de întâlnire, el o va căuta tot restul serii, încercând să comunice cu tine.

Citește și:

Care sunt nevoile copilului. Gáspár György prezintă 10 dimensiuni holistice ale dezvoltării copilului

Comportamentul urât al copilului este strigătul lui disperat după ajutor. Soluții pentru un comportament mai bun la școală și acasă

Apropierea emoțională este cea care contează

Uneori, câteva minute de discuție sinceră în care părintele se conectează cu copilul înseamnă pentru copil cu mult mai mult decât o zi întreagă petrecută împreună.

Faptul că părinții aleargă toată ziua preocupați nu îi face pe copii mai fericiți, chiar dacă adulții consideră că fac ceea ce fac spre binele și bunăstarea copiilor.

Cei mici au nevoie de comunicare, au nevoie să vadă modelul părinților lor. Noțiunea de timp petrecut împreună are o semnificație diferită pentru părinți și pentru copii. Pentru adulți, este suficient că cei mici să fie alături de ei atunci când fac ceva sau merg undeva. În schimb, pentru un copil, noțiunea de timp petrecut împreună înseamnă ca părintele să se așeze alături și să-l privească în ochi, să lase telefonul deoparte, să pună pe pauză gândurile la propriile probleme și să nu fie sustras deloc de niciun lucru din exterior.

Pentru a se deschide, copilul are nevoie să simtă că este singura prioritate pentru părintele lui în acel moment. Și 3 minute este suficient de puțin timp ca să i-l poți oferi copilului de fiecare dată când îl revezi și suficient de mult astfel încât copilul să simtă că se conectează cu tine și să va întărească relația.

Așadar, data viitoare când îți revezi copilul, acordă-i 3 minute de atenție totală și relația dintre voi se va îmbunătăți vizibil!

Citește și:

Când copilul pierde conexiunea cu părintele, simte că îi este amenințată supraviețuirea. 10 sfaturi pentru părinți de la Gáspár György

Nevoia „negativă” vs. nevoia „pozitivă”. Cum să formulăm cerințele astfel încât copiii să ne asculte

Limbajul respingerii sau limbajul acceptării? 6 exemple cum poți reacționa când copilul refuză să facă ce îi ceri

 

Fii la curent cu articolele pe care le publicăm abonându-te la canalul nostru de WhatsApp:

Canalul Whatsapp Parenting 2.0

 

Dacă dorești să-ți îmbunătățești comunicarea cu copilul tău/copiii tăi, te-ar putea interesa următoarele cărți:

 

„Părintele eficient” de Thomas Gordon

Copilul tău îți face scene și istericale? Adolescentul ți-a scăpat de sub control, te minte și s-a înhăitat cu o gașcă? Odraslele tale nu vor să-și facă ordine în cameră și îți răspund tot timpul obraznic? Aparent, nu ai decât două soluții: fie îi pedepsești, fie te dai bătut. Psihologul american Thomas Gordon propune, însă, o a treia cale, o metodă democratică de comunicare și negociere între părinți și copii. Folosit cu succes de patru decenii, programul său de formare a „părinților eficienți” te va învăța cum să-i asculți „activ” pe cei mici, cum să le vorbești fără să-i cicălești și fără să-i denigrezi, cum să-i îndemni să-și rezolve pe cont propriu problemele ce țin exclusiv de competența lor și cum să depășiți divergențele cotidiene în spiritul „avantajului reciproc”. Explicate clar și cu nenumărate exemple, tehnicile de parentaj din această carte vor elimina din căminul vostru pedepsele, teribilismele și certurile infinite, asigurând o atmosferă de respect reciproc și de comunicare eficientă.

 

„Comunicarea eficientă cu copiii acasă și la școală” de Adele Faber și Elaine Mazlish

Comportamentul elevilor la școală este profund influențat de ce se întâmplă acasă. Dacă părinții nu formează o echipă cu profesorii în privința educației copiilor, rezultatul nu va fi cel dorit. Adele Faber și Elaine Mazlish, specialiste în comunicare și în educația copiilor, propun metode inteligente și pline de umor, completate de sfaturi punctuale, de ilustrații amuzante, precum și de studii de caz din care se pot trage concluzii utile. Aplicând aceste metode, părinții și profesorii îi pot ajuta pe copii să facă față celor mai diverse probleme care le afectează procesul de învățare. Totodată, vor înțelege mai bine diferența dintre cuvintele care stârnesc conflicte și cele care construiesc un context pașnic, de cooperare.

 

Sursa foto: Romina Ordóñez, Pexels

 

 

 

 

Vrei să afli ce fel de părinte ești?

Abonează-te gratuit la newsletterul nostru și primești pe email un exercițiu pentru a descoperi ce fel de părinte ești. PLUS articole exclusive, soluții la provocările tale și invitații la evenimente gratuite de parenting!

 
 
 
 

Avem grijă de datele tale personale! Te poți dezabona oricând.

Articole similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

INTRĂ ÎN COMUNITATE

122,734FaniÎmi place
295CititoriConectați-vă
0AbonațiAbonați-vă

Ultimele articole