Chiar dacă plecăm la drum în meseria de părinte cu povești diferite de viață, cu toții ne dorim să fim cei mai buni părinți pentru copiii noștri.
Însă, cum deosebim un părinte bun de un părinte departe de a fi așa? Această întrebare și-au pus-o mai mulți experți.
Concluzia la care au ajuns este că un părinte bun își ajută copiii să-și dezvolte calități precum onestitatea, empatia, independența, încrederea în sine, cooperarea, veselia și bunătatea, și le insuflă motivația de a le dezvolta, potrivit autorului și profesorului de psihologie de la Temple University, Laurence Steinberg, citat de livestrong.com.
Rolul unui părinte bun este, de asemenea, și de a-și proteja copilul să nu ajungă să aibă probleme psihologice cum ar fi depresia, anxietatea și comportamentele antisociale, ceea ce ar crește riscul abuzului de substanțe.
Citește și:
20 de sfaturi de la Maria Montessori pentru educarea unui copil încrezător și independent
Care sunt nevoile copilului. Gáspár György prezintă 10 dimensiuni holistice ale dezvoltării copilului
Iată care sunt cele 5 atitudini pe care e important să le manifeste părinții care își doresc să crească niște copii echilibrați:
1. Iubire și afecțiune
Un studiu realizat de profesorul de psihologie și cercetătorul Robert Epstein, publicat în anul 2010 în revista „Scientific American”, a arătat că cel mai important lucru pe care îl pot face părinții pentru creșterea unor copiii fericiți este să fie iubitori și afectuoși în timp ce le oferă ghidarea părintească de care au nevoie.
Părinții iubitori aleg să-și respecte, să-și încurajeze și să-și îngrijească copiii mai degrabă decât să-i judece și să-i acuze. Ei își reafirmă constant dragostea și afecțiunea, atât verbal, cât și prin comportament. Folosind feedback-uri pozitive, ei construiesc stima de sine a copilului mai degrabă decât să i-o distrugă criticându-l.
Atunci când copilul lor are o realizare, ei își exprimă lauda și aprecierea cu entuziasm. Un părinte iubitor ar putea spune: „Este minunat că ai făcut curat în camera ta fără să te rog” sau „Sunt atât de mândră că faci parte din echipa de baschet!”.
Citește și:
Ce înseamnă educație emoțională sănătoasă? 9 abilități emoționale de care au nevoie copiii
Educația emoțională a copiilor: Principalele 3 blocaje ale părinților
2. Comunicare eficientă
Părinții care au abilități bune de comunicare manifestă un interes real pentru toate domeniile vieții copilului lor și sunt întotdeauna disponibili pentru el. Ei arată respect față de copilul lor explicându-i motivele care stau în spatele regulilor, mai degrabă decât să-i dea ordine să facă „așa cum ți se spune”.
Pentru a-ți dezvolta abilitățile de comunicare, încurajează-ți copilul să-și exprime emoțiile și apoi ascultă-l cu înțelegere. Atunci când îl asculți cu interes, îi arăți copilului că sentimentele și opiniile lui sunt importante. În loc să-și reprime emoțiile, spunându-i că este „greșit” să simtă o anumită emoție, arată-i empatie spunând: „Înțeleg de ce te-a supărat sora ta mai mică” sau „Îmi pare rău că te-ai supărat atât de mult din cauza celui mai bun prieten”.
3. Abilitatea de a gestiona stresul
O altă caracteristică esențială a unui părinte bun este abilitatea de a-și gestiona stresul și de a-și tempera manifestarea emoțiilor negative, abilitate care ajută la educarea copiilor echilibrați, conform lui Epstein.
De cele mai multe ori, copiii învață să gestioneze stresul copiind modul în care părinții lor își gestionează emoțiile în situațiile stresante. Părinții care ajung seara acasă și se plâng de serviciul lor, de șeful lor, cei care folosesc un limbaj murdar, cei care se ceartă sau își varsă nervii pe copiii lor oferă un exemplu negativ de gestionare a stresului.
Atunci când părinții nu reușesc să facă față stresului, copiii se simt anxioși și nesiguri. În schimb, atunci când copilul tău te vede cum reușești să-ți autoreglezi emoțiile chiar și în condiții dificile, el va urma exemplul tău și va învăța cum să gestioneze singur stresul.
Citește și:
9 alternative la pedepse care chiar funcționează. Cum corectăm greșelile copilului prin metode pozitive
Comunicarea cu copilul: 5 lucruri pe care nu trebuie să le spui
4. Respectarea autonomiei
Revolta ocazională este o componentă sănătoasă a încercării copilului tău de a-și dezvolta autonomia. Părinții care apreciază independența în formare a copilului lor aleg să i-o susțină, mai degrabă decât să încerce să o tempereze.
În loc să dicteze regulile, ei îl roagă pe copil să contribuie și el, transformând stabilirea regulilor într-un proiect comun. Copiii cărora li se permite să participe la luarea deciziilor sunt mai motivați să le respecte, potrivit site-ului KidsHealth.
Când copilul tău refuză să înceteze să se joace un joc video și să meargă la culcare, ai putea fi de acord cu un compromis, spunând: „Te poți juca încă 15 minute și apoi să mergi la culcare”. Păstrându-ți flexibilitatea, arăți că onorezi nevoile copilului, în timp ce păstrezi limitele.
5. Modelul pozitiv
A fi un model de comportament pozitiv pentru copil este mai eficient decât orice măsuri de disciplinare. Copiii învață prin observație și, deseori, imită comportamentul părinților lor. Atunci când își văd părinții certându-se și pierzându-și controlul, se simt în nesiguranță. Ei vor încerca să rezolve conflictele prin lupta și ceartă, la fel ca părinții lor.
Însă, părinții care își pot depăși conflictele prin discuții calme și nu prin scandaluri reprezintă modele sănătoase. Manifestă acele trăsături pe care îți dorești să le dezvolți în copilul tău, cum ar fi bunătatea, compasiunea, sinceritatea, respectul, toleranța, răbdarea și iubirea necondiționată.
Citește și:
Copilul nu ascultă? 5 greșeli de comunicare ale părinților care provoacă neascultarea copiilor
Cele mai periculoase 12 cuvinte pe care le poate auzi un copil de la părinții lui
Nevoia „negativă” vs. nevoia „pozitivă”. Cum să formulăm cerințele astfel încât copiii să ne asculte
Fii la curent cu articolele pe care le publicăm abonându-te la canalul nostru de WhatsApp:
Canalul Whatsapp Parenting 2.0
Sursa foto: Elina Fairytale, Pexels
