Rezultate Evaluarea Națională 2024: Cel mai mic procent de note peste 5 din ultimii 5 ani

Ministerul Educației a publicat, astăzi, rezultatele înainte de contestații la examenele de Evaluarea Națională de la finalul clasei a VIII-a.

Notele elevilor pot fi consultate pe site-ul dedicat. Rezultatele finale după soluționarea contestațiilor vor fi publicate marți, 9 iulie.

Rata de participare: 95,3%

Rata de participare la Evaluarea Națională de clasa VIII-a 2024 a fost de 95,3. Astfel, au fost prezenți 152.903 absolvenți ai clasei a VIII-a dintr-un total de 160.467 de înscriși pentru a susține examenul, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Educației.

Un elev a fost eliminat de la proba de Limbă şi literatură română, lucrarea acestuia fiind notată cu 1 (unu).

La sesiunea de anul trecut, rata de prezență a fost de 95,3%, iar în 2022 a fost de 95,5%.

Citește și:

Forbes Kids Festival, un loc de învățare și distracție pentru copii, pe 6 iulie, la Mogoșoaia. Participare gratuită

Un părinte atent la nevoile copilului. Ce înseamnă attachment parenting

Aproape trei sferturi dintre elevi au note peste 5

Dintre cei 152.903 elevi prezenți, 113.708 au obținut medii mai mari sau egale cu 5 (cinci), rezultând o rată de 74,4%. Este cea mai mică pondere a mediilor peste 5 din ultimii cinci ani.

Iată rezultatele anilor precedenți:

  • 76,2% medii peste 5 în anul 2023
  • 82,3% medii peste 5 în anul 2022
  • 76,8% medii peste 5 în anul 2021
  • 76,2% medii peste 5 în anul 2020

25,6% dintre elevi (39.195) au obținut medii sub 5, față de 17,73% în anul 2022 și 23,8% în anul 2023.

Sursa: Ministerul Educației
Sursa: Ministerul Educației

65 de elevi cu media 10 la Evaluarea Națională clasa a VIII-a 2024

Doar 65 de absolvenți de gimnaziu au reușit să încheie examenul cu media 10 (zece), față de 429 (anul trecut) și 221 (în anul 2022).

Citește și:

Gáspár György: Să nu punem performanțele adolescenților mai presus de starea lor de bine. „Indiferent de rezultat, noi rămânem alături de tine!”

„Băiatul de 15 ani îmi limitează accesul la lumea lui.” 4 soluții ca să intri în lumea adolescentului

Rezultate pe materii

La proba de Limba și literatura română, 119.088 de elevi (77,6%, procent comparabil cu cel de anul trecut: 77,4%) au obținut note mai mari sau egale cu 5 (cinci). 407 elevi au fost notați cu 10 (zece).

La proba de Matematică, 105.122 de elevi (68,7%) au primit note mai mari sau egale cu 5. Procente anterioare: 75,4% în 2023 și 77,5% în 2022. Numărul notelor de 10 (zece) este 1.060.

La proba de Limbă şi literatură maternă, 8.321 de elevi (90,5%) au obținut note mai mari sau egale cu 5. Rezultate în anii precedenți: 90,1% în 2023 și 96,1% în 2022). Totodată, 68 de elevi au obținut nota 10 (zece).

Rezultatele au fost publicate în centrele de examen și pe site-ul dedicat evaluare.edu.ro pe baza unui cod unic alocat și comunicat fiecărui candidat.

Citește și:

Părinții copiilor de succes au în comun aceste 7 lucruri

Comunicarea cu copilul: 5 lucruri pe care nu trebuie să le spui

Reguli pentru depunerea contestațiilor

Contestațiile pot fi depuse la centrele de examen sau transmise prin mijloace electronice astăzi, 3 iulie (în intervalul orar 16:00 – 19:00) și joi, 4 iulie (în intervalul orar 8:00 – 12:00).

Elevii care depun/transmit contestațiile completează, semnează și depun/transmit și o declarație-tip în care se menționează că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere.

Documentele sunt semnate și de către părinții/reprezentanții legali ai elevilor minori.

Citește și:

Cum să crești un copil inteligent. 7 sfaturi de la cofondatorul Sony, japonezul Masaru Ibuka

Oana Moraru: E absurd să cerți copilul că nu are chef să lucreze. Efortul intelectual, disciplina și concentrarea nu vin din voință

Japonia, țara cu cel mai performant sistem de educație. 12 lecții ale învățământului japonez

 

Sursa foto: evaluare.edu.ro

 

Fii la curent cu articolele pe care le publicăm abonându-te la canalul nostru de WhatsApp (apasă clopoțelul din dreapta sus):

Canalul Whatsapp Parenting 2.0

 

 

Articole similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

INTRĂ ÎN COMUNITATE

121,275FaniÎmi place
295CititoriConectați-vă
0AbonațiAbonați-vă

Ultimele articole