Școlile vor putea instala sisteme de supraveghere video fără acordul părinților

Școlile vor putea instala sisteme de supraveghere audio-video fără acordul părinților, al elevilor majori și nici al cadrelor didactice.

Această modificare legislativă, anunțată de ministrul Educației, Ligia Deca, are ca scop cercetarea cazurilor de violență din școli.

„În afară de măsurile pe care le-am luat deja, pe lângă activitățile de prevenție, este important ca în situațiile de violență să putem afla adevărul vis-a-vis de ce se întâmplă, de faptele reclamate. Prin urmare, am considerat necesară modificarea cadrului legislativ pentru ca școlile să poată decide instalarea sistemelor de supraveghere audio-video pentru asigurarea pazei și protecției persoanelor și a bunurilor precum și ca măsură de prevenție a actelor de violență ce pot apărea în spațiul școlar”, a declarat ministrul Ligia Deca, ieri, în cadrul unei conferințe de presă.

Citește și:

Se introduce bursa de reziliență. Modificările burselor pentru elevi din anul școlar 2024-2025, anunțate de ministrul Ligia Deca

Primul proces pentru bullying în școli din România s-a încheiat după 2 ani. Ce verdict a dat instanța

Conform legislației actuale, instituțiile de învățământ pot instala sistem de supraveghere audio-video doar cu acordul cadrelor didactice, al părinților sau al elevilor majori.

Ligia Deca argumentează că modificarea propusă ca fiind în interesul comunității: „Modificarea propusă în proiectul de ordonanță de urgență dă școlii posibilitatea de a decide, în interesul comunității și, sigur, în funcție de specific, fără a mai fi condiționată de acordul părinților sau al cadrelor didactice. (…) Practic, școlile care au instalat un sistem de supraveghere audio-video monitorizează activitatea din sălile de clasă și își asumă răspunderea pentru respectarea prevederilor privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal”.

Unde vor fi instalate sistemele de supraveghere

Potrivit ministrului Educației, sistemele audio-video pot fi instalate în exteriorul clădirilor, pe holuri, în sălile de mese, în sălile de sport, în sălile de festivități, în cămine, în internate, în bibliotecile școlare sau în centre de informare.

Oficialul face apel la înțelegerea părinților, elevilor și a cadrelor didactice: „Am încredere că, atât profesorii, cât și părinții și elevii majori, de al căror acord era nevoie anterior pentru această măsură de siguranță, vor înțelege necesitatea ei. Este o măsură prin care se asigură securitatea copiilor și a tuturor celor care sunt în preajma lor în unitățile de învățământ. (…) Aceste înregistrări audio-video vor putea fi folosite numai în scopul investigării cazurilor sau sesizărilor de violență, respectiv a cazurilor ce vizează protecția bunurilor”.

Citește și:

Oana Moraru, despre violența în școli: „Urâțenia asta este sub ochii noștri din anii de dinainte de ’89”

Ce decizie a fost luată în cazul liceanului din Târgu Mureș care și-a bătut diriginta

Înregistrările nu pot fi folosite pentru evaluarea profesorilor

Ligia Deca a precizat, totodată, că „școlile nu pot folosi înregistrările audio-video în vederea evaluării profesionale a cadrelor didactice, iar această interdicție este prevăzută explicit în lege”

Conform ministrului Educației, unitățile de învățământ trebuie să pună la dispoziția organelor statului înregistrările, când sunt solicitate:

„Școlile au, în schimb, obligația de a pune la dispoziția organelor de control și organelor de cercetare penală înregistrările audio-video atunci când situația o impune. (…) Accesul la înregistrări se asigură numai prin vizualizarea înregistrărilor în baza unei cereri scrise, motivate, adresate directorului unității de învățământ de către părinți sau de către reprezentanți ai instituțiilor care au atribuții privind soluționarea cazurilor de violență”.

Citește și:

Profesorul Radu Gologan: Bacalaureatul nostru este învechit și nu verifică competențele unui elev de 18 ani

Fără telefoane mobile la ore. Telefoanele elevilor care încalcă regula vor fi confiscate

Explozie de copii cu probleme de vorbire și învățare. Logopezii sunt asaltați

 

Vizionează înregistrarea conferinței de presă susținute, astăzi, de ministrul Educației, Ligia Deca:

 

 

Fii la curent cu articolele pe care le publicăm abonându-te la canalul nostru de WhatsApp (apasă clopoțelul din dreapta sus):

Canalul Whatsapp Parenting 2.0

 

Sursa foto: Guvernul României

 

Vrei să afli ce fel de părinte ești?

Abonează-te gratuit la newsletterul nostru și primești pe email un exercițiu pentru a descoperi ce fel de părinte ești. PLUS articole exclusive, soluții la provocările tale și invitații la evenimente gratuite de parenting!

    Avem grijă de datele tale personale! Te poți dezabona oricând.

    Articole similare

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    INTRĂ ÎN COMUNITATE

    122,745FaniÎmi place
    295CititoriConectați-vă
    0AbonațiAbonați-vă

    Ultimele articole