Explozie de copii cu probleme de vorbire și învățare. Logopezii sunt asaltați

Copiii cu vârsta de 2-3-4 ani la momentul debutului pandemiei COVID-19 au ajuns la etapa finalizării grădiniței și a începerii școlii, etapă în care învață să citească și să scrie. Totuși, din cauza faptului că, în cazul acestor copii, pandemia s-a suprapus peste perioada de dezvoltare a limbajului, mulți dintre ei au probleme de pronunție, ceea ce le îngreunează procesul de învățare, avertizează specialiștii în logopedie.

„Au ajuns în clasele primare copiii care în anii de grădiniță au prins restricțiile cauzate de pandemie, iar părinții nu au reușit să suplinească lipsa activităților”, afirmă logopeda Csilla Simo-Ritter, coordonatoarea Centrului Logopedic Interșcolar din cadrul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională (CJRAE) Bihor, citată de ebihoreanul.ro. Potrivit acesteia, fără niciun dubiu, lecțiile pe tablete sau telefoane au fost ineficiente.

Dacă dorești să afli mai multe despre impactul ecranelor asupra copiilor și despre cum stabilim limite sănătoase, te invit să te alături Grupului de Facebook dedicat:

Grupul de Facebook “Copiii și ecranele”

Dezvoltarea vorbirii copiilor a fost împiedicată nu doar de lipsa comunicării cu dascălii, ci și de izolare, vorbirea dezvoltându-se prin imitare. „Limbajul și dezvoltarea merg mână-n mână. Copilul închis în casă, care nu se dă în leagăn sau nu se cațără, nu își dezvoltă motricitatea fină, care dezvoltă legăturile neuronale”, explică logopeda citată, care are peste 20 de ani de experiență în domeniu.

La fiecare început de an școlar, Csilla împreună cu cei 19 colegi ai săi evaluează copiii din 34 de unități de învățământ la care sunt arondați. Logopeda afirmă că, în ultimii doi ani, vede tot mai frecvent copii din clasele primare care vorbesc stâlcit, deoarece fie nu pot pronunța consoane precum „r”, „ș”, „ț” sau „z”, fie confundă literele, spunând, de exemplu, „tâine” în loc de „câine”.

În prezent, cei 20 de logopezi școlari din Bihor tratează 1.512 copii, mai mulți ca oricând.

Citește și:

Dezvoltarea vorbirii la copii. Îndrumar pe vârste

Dr. Alexandru Vlad Ciurea: Dependența copiilor de tehnologie poate duce la autism digital dobândit

Citirea și scrierea, o corvoadă pentru un copil cu probleme de pronunție

Dacă în anii de grădiniță problemele de vorbire pot fi trecute cu vederea, acestea nu mai pot fi ignorate după începerea școlii, din cauză că îi îngreunează învățarea.

„Un copil nu poate analiza cuvântul „câine”, pentru că îl pronunță „tâine”, așa că îi este greu să-l citească și să-l scrie. Trebuie să depună un efort suplimentar și va fi concentrat pe citirea propriu-zisă, fără să perceapă informația, și așa apar analfabeții funcțional”, susține și Cristina Avrigeanu, directoarea CJRAE Bihor.

Potrivit acesteia, citirea și scrierea vor fi o corvoadă pentru copilul cu probleme de pronunție. Eșecul îl descurajează în învățare, iar din acest motiv specialiștii recomandă ca terapia să înceapă cât mai repede, pentru a corecta problemele de vorbire înainte de începerea școlii.

Citește mai multe informații în articolul eBihoreanul.ro.

Citește și:

Cum să crești un copil cu încredere în sine. 3 lucruri pe care să NU le faci

Parentingul anti-dopamină. 5 soluții care reduc nevoia copilului de ecrane și de dulciuri

9 tehnici de calmare a surescitării copiilor predispuși la neatenție și agitație de la Oana Moraru

 

Fii la curent cu articolele pe care le publicăm abonându-te la canalul nostru de WhatsApp (apasă clopoțelul din dreapta sus):

Canalul Whatsapp Parenting 2.0

 

Sursa foto: Carl Jorgensen, Unsplash

 

Vrei să afli ce fel de părinte ești?

Abonează-te gratuit la newsletterul nostru și primești pe email un exercițiu pentru a descoperi ce fel de părinte ești. PLUS articole exclusive, soluții la provocările tale și invitații la evenimente gratuite de parenting!

    Avem grijă de datele tale personale! Te poți dezabona oricând.

    Articole similare

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    INTRĂ ÎN COMUNITATE

    122,213FaniÎmi place
    295CititoriConectați-vă
    0AbonațiAbonați-vă

    Ultimele articole