15 jocuri pentru dezvoltarea vorbirii și imaginației de la autorul italian Gianni Rodari

Gianni Rodari este un cunoscut autor și jurnalist italian, care a trăit în perioada 1920-1980 și a devenit celebru în toată lumea în special pentru cartea pe care a scris-o pentru copii „Aventurile lui Cippolino” („Aventurile lui Cepelică”).

Prin ceea ce ne-a lăsat moștenire, Gianni Rodari îi învață pe copii să se joace și să-și dezvolte imaginația, să compună povești, poezii, ghicitori, să-și imagineze diferite povestioare.

Jocurile propuse de autorul italian pot fi jucate oricând și oriunde: în autobuz, în mașină, în drum spre școală sau grădiniță, atunci când stai cu copilul la coadă undeva etc.

Citește și:

Cărțile unui îndrăgit autor pentru copii, rescrise pentru a elimina cuvintele ofensatoare. Salman Rushdie: „O cenzură absurdă”

Copilul nu citește? 10 idei simple pentru a educa dragostea de carte

 

Iată 15 activități propuse de Gianni Rodari pentru părinți și copii pentru dezvoltarea vocabularului și a imaginației:

 

1. Scrie orice cuvânt. De exemplu, „pisică”. Gândește-te la cuvinte care încep cu fiecare dintre literele din cuvântul „pisică”, adică la cuvinte care încep cu „p”, „i”, „s”, „i”, „c”, „a”. Să presupunem că ai găsit cuvintele „ploaie”, „inel”, „scară”, „inimă”, „copil” și „avion”. Următorul pas este să compui o poezioară în care să folosești toate aceste cuvinte.

2. Ia orice cuvânt, de exemplu, „minge” și inventează, împreună cu copilul, o povestioară despre acel cuvânt.

3. Formulează împreună cu copilul o întrebare fantastică. De exemplu: „Ce s-ar întâmpla dacă la ușa casei noastre ar bate un crocodil?” Imaginați-vă o povestioară pe această temă.

4. Deformează cuvintele. O modalitate ușoară să faci acest lucru este să adaugi la cuvinte prefixe precum „ne-”, „re-”, „anti-”, „des-/dez-”, „ultra-”, „super-”, „hiper-”, „extra-”, „bi-” etc. De exemplu, „antiumbrelă” sau „a dezmânca”. Și creați o povestioară imaginară cu noile personaje sau acțiuni.

Citește și:

Ce să faci și ce să nu faci pentru a-ți motiva copilul să-i placă să citească

Cum să crești un copil inteligent. 7 sfaturi de la cofondatorul Sony, japonezul Masaru Ibuka

5. Folosește-te de greșelile gramaticale din caietele copiilor. Ia orice cuvânt scris greșit și imaginează-ți o poveste legată de acesta.

6. Un joc cu bilețele care conțin întrebări precum: „Cine era?”, „Unde se află?”, „Ce făcea?”, „Ce a spus?”, „Ce au spus ceilalți?”, „Cum s-a încheiat totul?” Este o modalitate genială de a compune povestiri și de a dezvolta imaginația.

7. Scoate un vers dintr-o poezie sau dintr-o melodie. Încercați să auziți sunetele într-un mod diferit și să parafrazați folosind alte cuvinte. E o altă formă a jocului „Telefonul fără fir”.

8. Orice substantiv poate fi prezentat sub forma unei ghicitori. De exemplu, „morcov”: „Stă încuiată o domnișoară, dar pletele îi ies afară”. Ideal ar fi ca ghicitoarea să fie în rime, luând forma unei poezioare.

Citește și:

Lista scurtă de 5 cărți de parenting pe care merită să le citești

10 sfaturi cum să spui o poveste de noapte bună astfel încât copilul să citească de plăcere

9. Schimbă cuvinte în poveștile cunoscute. De exemplu, „A fost odată că niciodată o fetiță căreia toți îi spuneau Scufița Galbenă”. Copilul se va distra și va percepe într-un mod nou aceeași poveste.

10. Ia cinci cuvinte dintr-o poveste cunoscută, de exemplu, „fetiță, „lup”, „flori”, „pădure”, „bunicuță” și al șaselea cuvânt care nu face parte din poveste, cum ar fi „elicopter”. Inventați o poveste folosind aceste șase cuvinte.

11. Schimbă povestea: „Scufița roșie este rea, iar lupul este bun”. Cum s-au derulat lucrurile?

12. Inventați un final diferit pentru poveștile cunoscute.

13. „Salată de povești”. De exemplu: „Scufița roșie s-a întâlnit în pădure cu Capra cu 3 iezi”. Ce s-a întâmplat în continuare?

Citește și:

Cum pot cadrele didactice să-și ajute elevii să citească mai mult

Copilul începe școala? 5 abilități care îți arată în ce măsură este pregătit

14. Pornind de la subiectul oricărei povești, înlocuiește personajele, locurile din poveste cu altele. Veți obține o nouă poveste, personală.

15. Pregătește 50 de carduri din carton pe care lipește imagini tăiate din reviste sau scoase la imprimantă de pe internet. Trage o carte și începe o poveste pornind de la imaginea respectivă. Copilul trage următoarea carte și continuă povestea bazându-se pe imaginea lui. Atenție, continuarea poveștii trebuie să aibă legătură de începutul ei.

 

Iată 15 activități simple, care îi pot anima pe copii și îi pot ține ocupați pentru mult timp. În plus, oricare dintre aceste activități te vor ajuta și pe ține, ca adult, să te detașezi de alte griji și probleme și să reîncepi să te joci, așa cum o făceai în copilărie.

Citește și:

Autoreglarea copiilor este un mit. Cum ajunge un copil să-și autoregleze emoțiile și comportamentele

3 moduri să previi comportamentul negativ al copilului + Soluția de avarie

 

Îți recomandăm două cărți ale autorului Gianni Rodari:

 

„Gramatica fanteziei. Introducere în arta de a născoci povești”

Această carte este o minunată explorare a tărâmului imaginației și creativității. Gianni Rodari propune o serie de exerciții, care de care mai interesante și mai amuzante pentru stimularea fanteziei prin inventarea de cuvinte sau de povești, prin juxtapunerea unor situații și imagini fără legătură, prin crearea de benzi desenate etc. Este o carte care îi va ajuta pe copii să-și dezvolte abilitățile de scriere, citire și interpretare. În același timp, este și o carte de care ne putem bucura cu toții, amintindu-ne că la orice vârstă ne putem juca „de-a cuvintele”.

 

 

 

„Aventurile lui Cepelică”

Fermecătoare ca un basm și mai distractivă decât desenele animate, Aventurile lui Cepelică, acum într-o nouă traducere, este o carte fără seamăn, care a încântat și continuă să încânte generații la rând.

 

„Cepelică era fiul bătrânului Cepeloi și avea nu mai puțin de șapte frați: pe unul îl chema Ceapăverde, pe altul Cepeluță, pe celălalt Cepușoară și așa mai departe, nume, firește, cum nu se poate mai potrivite pentru mlădițele unei prea cinstite familii de ceapă.” Așa începe povestea care ne deschide poarta spre o grădină secretă, unde fructele și legumele prind viață și trec prin aventuri de negândit. Peste această lume fantastică și colorată, forfotind de personaje simpatice și ciudate (cavalerul Pătlăgică, cumătrul Afină, baronul Portocală, mister Morcovely, Ridichiuță, contesele Cireșiamare) domnește prințul Lămâie – o acritură! – cu armata lui de Lămâiași. Acuzat de prințul cel hain pentru vina de a-l fi călcat pe bătătură, bătrânul Cepeloi ajunge în închisoare, iar Cepelică, ajutat de moș Dovleac, meșterul Strugure, lelea Lubeniță, Căpșunică și Cireșel, pune la cale un iscusit plan de evadare. Dar până să le reușească ispravă, prietenii noștri trec printr-o groază de peripeții, pe care Gianni Rodari le-a însemnat conștiincios într-o carte frumoasă, ca să le poată citi toți copiii.

 

Fii la curent cu articolele pe care le publicăm abonându-te la canalul nostru de WhatsApp (apasă clopoțelul din dreapta sus):

Canalul Whatsapp Parenting 2.0

 

Sursa foto: Wikipedia

 

 

Vrei să afli ce fel de părinte ești?

Abonează-te gratuit la newsletterul nostru și primești pe email un exercițiu pentru a descoperi ce fel de părinte ești. PLUS articole exclusive, soluții la provocările tale și invitații la evenimente gratuite de parenting!

 
 
 
 

Avem grijă de datele tale personale! Te poți dezabona oricând.

Articole similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

INTRĂ ÎN COMUNITATE

122,745FaniÎmi place
295CititoriConectați-vă
0AbonațiAbonați-vă

Ultimele articole