3 moduri să previi comportamentul negativ al copilului + Soluția de avarie

O mamă în căutare de soluții mi-a împărtășit, acum ceva timp, provocarea cu care se confruntă:

„Problema mea este că nu reușesc să mă conectez cu ceilalți. Copiii vorbesc cu mine, dar nu îi aud. Mă obosesc foarte tare solicitările lor și atunci mă enervez. Îmi pierd răbdarea și mă supăr. Și totul se transformă într-un haos”.

Mi-am dat seama că în situația ei se află foarte mulți părinți, chiar și eu de multe ori, atunci când mă preocupă ceva și când nu mai sunt atât de atentă și conștientă. Atunci, lucrurile scapă de sub control.

„Când scapă lucrurile de sub control?”, m-am întrebat. Și mi-am dat seama că asta se întâmplă atunci când le lăsăm la voia întâmplării, când nu ne mai preocupăm de relația cu copilul.

Suntem adulți și cel mai înțelept lucru pe care îl putem face este să ne îngrijim de relația cu copilul prin prevenție. Cu siguranță, ai auzit cel puțin o dată un medic spunând că prevenția este cel mai bun tratament. Cred că acest lucru se aplică foarte bine și relației părinte-copil.

Citește și:

Psihologul Gáspár György: Adultul nu trebuie să „repare” copilul, ci să se „vindece” pe sine

Ce cuvinte să-i spui copilului tău pentru a deveni un adult încrezător și puternic

Cu alte cuvinte, dacă îți dorești să comunici eficient cu copilul tău, să te asculte, să coopereze, să nu facă scandaluri și crize, e important să știi ce să faci pentru a preveni posibilele comportamente negative.

De ce îi place copilului să fie obraznic? Principala cauză

Lucrul cel mai de preț pentru copilul tău în relația cu tine este iubirea ta, atenția ta, conectarea cu tine. Copilul este dispus să facă orice pentru ca părintele să-l iubească, să-l vadă, să-l audă și să-i ofere atenție. Sunt convinsă că asta nu e o noutate pentru tine.

Ce se întâmplă, însă, în multe familii din ce în ce mai des, pe fondul stresului, al agitației și al ecranelor atotprezente, este lipsa de prezență și de conectare a părintelui în relația cu copilul. Părintele se pierde în propriile gânduri, undeva printre griji și stres, astfel încât copilul nu mai reușește să ajungă la el prin acțiuni pozitive. Părintele refuză să se joace cu el, nu are timp să se uite pe îndelete la desenul pe care l-a făcut sau să-l asculte cum povestește ce a mai făcut.

Cumva, atâta timp cât copilul este sănătos, bine îmbrăcat și bine hrănit, el nu reprezintă o urgență, așa cum sunt problemele de la serviciu, din relație sau alte surse de stres.

Citește și:

„Oricâtă atenție i-aș da, tot nu-i ajunge!” Cum poate rezolva un părinte ocupat problema lipsei de atenție a copilului

Psihologul Gáspár György: Comportamentul urât al copilului se schimbă doar după ce ne schimbăm noi

Și atunci copilul află, la un moment dat, că, atunci când face vreo boacănă, părintele brusc devine foarte foarte atent la el. E adevărat, nu prea vede iubirea în privirea părintelui în acel moment, însă, în mod sigur, a reușit să-i capteze toată atenția. Și, în felul acesta, învață să atragă atenția părintelui în moduri negative.

Decât să se confrunte cu o lipsă de atenție din partea părintelui, copilul alege inconștient că este mai bine să primească atenție negativă.

Partea bună este că acest cerc vicios poate fi întrerupt în orice moment dacă tu decizi să faci asta. Și o poți face prevenind comportamentul negativ al copilului.

Iată 3 moduri cum să prevenim comportamentul negativ al copiilor:

1. Timp de calitate împreună, în fiecare zi

Nu aștepta să-ți ceară copilul de nenumărate ori să te joci cu el sau să faceți lucruri împreună. Vino tu în întâmpinarea lui. Propune-i să faceți împreună activitățile care vă plac ambilor. E foarte important să-ți placă și ție ce faceți, în caz contrar, te vei plictisi, nu vei fi prezent/ă și copilul va simți asta.

Zilnic, fă-ți timp pentru copil sau pentru fiecare dintre copii. Chiar și 10-15 minute contează, mai ales când copilul primește acest timp fără să-l fi cerut. Îi oferi din start o doză de iubire cu care își va umple rezervorul interior și nu va mai simți nevoia să-ți ceară atenția în moduri neplăcute.

Citește și:

Limbajul respingerii sau limbajul acceptării? 6 exemple cum poți reacționa când copilul refuză să facă ce îi ceri

„Te accept pe tine, nu și comportamentul tău”. De ce nu funcționează această abordare [VIDEO]

2. Stare de prezență în timpul comunicării cu copilul

Doar să petreci 15-30 de minute pe ceas cu copilul nu este suficient. Mai important decât cantitatea este calitatea acelui timp. Copilul simte când ești cu gândurile în altă parte. De aceea, poți alege să lași deoparte toate gândurile tale timp de doar câteva minute, să-ți dai telefonul pe silențios și să-ți dai voie să intri total în lumea copilului tău.

Imaginează-ți, dacă aceste câteva minute ar fi singurul timp pe care l-ai petrece cu copilul tău într-o lună de zile, cum l-ai valorifica? Cum l-ai privi? Ce i-ai spune? Spune-i aceste lucruri. Se va simți iubit și acceptat.

 

3. Atenție totală când vorbești cu copilul

Unii copii se bucură atât de mult când simt atenția părintelui încât povestesc câte-n lună și-n stele, lucru ce poate fi obositor pentru un adult grăbit și stresat. Dacă nu te poți concentra pe discuția cu copilul, el va percepe acest lucru și se va simți singur în discuție, ceea ce îl va determina să folosească alte metode pentru a-ți capta atenția. Și nu îți dorești acest lucru.

Ce poți face este să alegi să fii prezent/ă în discuție, să asculți cu atenție ce îți spune și să-l ajuți, dacă este cazul, să găsească soluții potrivite la provocările cu care se confruntă.

Citește și:

Cum schimbi comportamentul copilului în doar 3 zile. Strategia eficientă a Laurei Markham

Comportamentul urât al copilului este strigătul lui disperat după ajutor. Soluții pentru un comportament mai bun la școală și acasă

Dacă faci aceste lucruri, vei reuși să previi comportamentele negative, deoarece copilul nu va mai simți nevoia să-ți atragă atenția din simplul motiv că o are deja, pentru că i-ai oferit-o de la bun început, necondiționat.

Soluția de avarie

Bun, ce faci, însă, în zilele mai proaste?

Ce faci dacă nu ai reușit să-i oferi atenție pozitivă, deși ți-ai propus?

Ce faci când te simți atât de copleșit/ă de propriile tale gânduri încât nu reușești să îți menții starea de prezență alături de copil?

Pentru această situație, există și o soluție de avarie. Când simți, așadar, că lucrurile au scăpat de sub control, că, în lipsa atenției, copilul a devenit tensionat, că se înfurie și cere tot felul de lucruri imposibile, atunci în mintea ta sună un clopoțel de alarmă.

Poți ști că este momentul potrivit să spui STOP și să te repliezi.

Citește și:

Cum le dăm „disconnect” copiilor fără să vrem. Ajută-l pe copil să-și încarce bateriile [VIDEO]

Dr. Lindsay Gibson: Trăsăturile părinților imaturi emoțional. Cum sunt afectați copiii acestor părinți

Ce poți face în acest moment este să lași deoparte gândurile tale, pentru a rezolva această stare de urgență. Și atunci, lasă deoparte tot ce faci, așează-te la nivelul copilului, privește-l în ochi și întreabă-l ce își dorește.

Ascultă-l cu toată atenția de care ești capabil/ă în acel moment. Ascultă-l știind că ai în fața ta cea mai iubită ființă din lume. Privește-l așa cum privești o persoană valoroasă, care are multe calități și un viitor minunat în față. Privește-l cu iubire, acceptare și respect. Spune-i că înțelegi ce spune/ce vrea. Spune-i că îl iubești și că îi ești alături.

În măsura în care reușești să îi transmiți prin atitudinea ta mesajele emoționale de mai sus, copilul tău se va liniști în cel mult câteva minute și vei putea avea cu el o discuție constructivă.

Citește și:

Dr. Shefali Tsabary: “Să fii un părinte bun înseamnă să-l înveți pe copil să gândească singur”

Aware Parenting. Cele 10 principii ale parentingului conștient

“Copiii crescuți cu parenting modern vor fi victime ale societății”. Cum dorința de a crește copii puternici îi face, de fapt, slabi

 

Fii la curent cu articolele pe care le publicăm abonându-te la canalul nostru de WhatsApp (apasă clopoțelul din dreapta sus):

Canalul Whatsapp Parenting 2.0

 

Sursa foto: Fernanda Greppe, Unsplash

 

Vrei să afli ce fel de părinte ești?

Abonează-te gratuit la newsletterul nostru și primești pe email un exercițiu pentru a descoperi ce fel de părinte ești. PLUS articole exclusive, soluții la provocările tale și invitații la evenimente gratuite de parenting!

    Avem grijă de datele tale personale! Te poți dezabona oricând.

    Articole similare

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    INTRĂ ÎN COMUNITATE

    121,268FaniÎmi place
    295CititoriConectați-vă
    0AbonațiAbonați-vă

    Ultimele articole