Ce este stresul parental și cum poți scăpa de el

După ce ai devenit părinte, probabil că ai observat că acest nou statut te împlinește și aduce multe schimbări pozitive în viața ta. În același timp, însă, implică și o responsabilitate imensă.

Părinții se văd nevoiți să-și reorganizeze programul în funcție de solicitările, nevoile și dorințele copilului, iar acest lucru îi obosește foarte mult nu doar fizic, ci și mental și psiho-emoțional. O mulțime de schimbări și provocări apar pe parcurs și trebuie gestionate cu maturitate și atenție: căutarea unei bone, a unei grădinițe, începerea școlii, revoluția hormonilor la adolescenți, plecarea de lângă casă a adultului în devenire, căsătoria copiilor etc.

„Deseori, se folosește cu onestitate sintagma „Așa e viața!”, în semn de autoliniștire, ca autoreglare în a accepta mai ușor schimbările vieții. Ce se întâmplă când sarcinilor de lucru, rutinei cotidiene, neputinței financiare, luptei cu o boală, conflictelor familiale li se adaugă și problemele cu copiii? Lucrurile simple au tendința de a scăpa de sub control și devin o povară pentru părinte. Stilul părintelui de a face față unor situații, pe care le percepe sau le vede stresante în viața copilului, poate provoca, foarte ușor și în timp, stresul parental, un fenomen tot mai răspândit în familiile din România. Această stare a părintelui influențează starea copilului său, deoarece acesta nu știe să se adapteze noii situații pe care o trăiește”, a explicat psihologul Lenke Iuhoș, într-un comunicat de presă.

Citește și:

Modul sănătos de a exprima verbal emoțiile negative [VIDEO]

Cele 3 moduri în care oamenii își gestionează greșit emoțiile. Mecanismul renunțării la sentimente, de la David R. Hawkins

Cum se manifestă stresul parental 

Stresul parental apare în situațiile în care părintele simte că viața lui s-a schimbat, că nu mai e ca înainte, atunci când se simte depășit de situație, când simte că resursele financiare nu sunt de ajuns, că nu are timp pentru sine sau vrea să evadeze din rolul de părinte și are tendința de a se „răzbuna” pe copil pentru aceste neajunsuri.

„Factorii favorizanți pentru dezvoltarea stresului parental se regăsesc cel mai adesea la părinții rigizi, care consideră că nu trebuie să facă schimbări în viața copilului său sau la părinții cu așteptări prea mari, care nu dispun de suportul partenerului și au un statut socio-economic scăzut. Un copil cu un părinte stresat poate să dezvolte comportamente de copil agitat, morocănos, plânge foarte ușor și mai des decât alți copii, nimic nu îi este pe plac, nu îi place nicio haină sau spațiu de joacă, nu doarme bine, nu are poftă de mâncare sau chiar mănâncă foarte mult pentru a se autoliniști”, a mai precizat psihologul Lenke Iuhoș.

Citește și:

“Mamă, nu mă grăbi să devin adult.” 14 lucruri pe copiii ni le-ar cere dacă ar fi conștienți de nevoile lor

Cum să fii o mamă calmă. 2 tehnici care îi ajută pe copiii mici să-și regleze emoțiile

Ce să faci ca să eviți stresul parental

În opinia specialistului citat, adaptarea la situațiile noi necesită prezența unor factori protectivi, care întăresc miraculos depășirea situațiilor grele. Cel mai important dintre acești factori este suportul: o familie armonioasă cu relații bune în cuplu, prezența familiei extinse cu bunicii alături etc.

Psihologul le recomandă părinților să respecte următoarele principii pentru a se feri de stresul parental:

  • Să acceptăm când copilul nu este într-o situație de dependență de părinte
  • Să fim un părinte flexibil și cu o atitudine deschisă
  • Să putem să-i dăm copilului libertate în alegere
  • Să încercăm să ne adaptăm, văzând situațiile din viața noastră că pe experiențe pozitive, de formare și dezvoltare personală și parentală
  • Să lăsăm ca acele conflictele mici, care țin de răspunderea unui părinte, cum ar fi certurile dintre copii, să fie rezolvate de către copil, sub atenta noastră îndrumare
  • Să acceptăm cum sunt ei și să fim disponibili pentru ei
  • Să ne acordăm mai mult timp, să ne relaxăm

Citește și:

Psihologul Andra Tănăsescu: 5 scenarii toxice când a face un copil este o greșeală imensă

Psihologul Gáspár György: Cum este părintele de care copilul are nevoie pentru a reuși în viață

20 de obiceiuri care duc la extenuarea mamelor. Pe câte dintre ele le regăsești?

 

Sursa foto: Sarah Chai, Pexels

 

Fii la curent cu articolele pe care le publicăm abonându-te la canalul nostru de WhatsApp (apasă clopoțelul din dreapta sus):

Canalul Whatsapp Parenting 2.0

 

 

Parenting 2.0
Parenting 2.0
Parenting 2.0 este o comunitate dedicată părinților conștienți, responsabili și dornici să-și educe copiii cu iubire necondiționată, cu blândețe și cu limite sănătoase, astfel încât să devină adulți echilibrați emoțional, încrezători și puternici, capabili să se adapteze și să aibă succes în lumea de mâine. Site-ul a fost înființat în 2014, funcționând inițial sub brandul Centrul de Parenting.

Articole similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

INTRĂ ÎN COMUNITATE

121,266FaniÎmi place
295CititoriConectați-vă
0AbonațiAbonați-vă

Ultimele articole