Timpul petrecut în fața ecranului este asociat cu o dezvoltare deficitară a vorbirii la copiii sub 5 ani, afirmă ministrul educației din Marea Britanie.
Astfel, părinților din Marea Britanie li se vor oferi recomandări din partea guvernului cu privire la timpul petrecut în fața ecranului de către copiii sub cinci ani, întrucât cercetările arată că expunerea prelungită la ecran afectează dezvoltarea vorbirii, relatează SkyNews,
Ministrul educației, Bridget Phillipson, va anunța că recomandările vor fi elaborate cu ajutorul părinților, copiilor și specialiștilor în educația timpurie.
Copii de până în doi ani care stau la ecrane zilnic!
În articolul publicat în Sunday Times, Bridget Phillipson a declarat: „Cercetările arată că, până la vârsta de doi ani, aproape toți copiii – aproximativ 98% – se uită zilnic la ecrane, cum ar fi telefoane mobile, tablete și televizoare, într-o perioadă critică pentru dezvoltarea limbajului.”
Cercetările guvernamentale, publicate pentru a coincide cu anunțul, sugerează că utilizarea ecranelor, inclusiv a dispozitivelor mobile și a televizoarelor, este asociată cu o dezvoltare lingvistică mai slabă la copiii sub doi ani.
Sondajul realizat pe un eșantion de 4.758 de părinți a arătat cum copiii cu cel mai mare timp petrecut în fața ecranelor – aproximativ cinci ore pe zi – puteau spune semnificativ mai puține cuvinte decât cei aflați la celălalt capăt, care se uitau la ecran aproximativ 44 de minute.
Pericolele timpului petrecut în fața ecranului
„Părinții, profesorii și educatorii vorbesc despre copiii care ajung la grădiniță și la școală și au dificultăți în a purta conversații, a se concentra sau a se implica în procesul de învățare”, a adăugat ministra Phillipson.
Ghidul va sugera utilizarea ecranelor în cadrul unor activități precum ora de poveste sau jocurile educative și va fi însoțit și de lecții pentru părinți privind dezvoltarea copiilor în primii ani de viață, inclusiv vorbirea și limbajul.
Dezbaterea privind timpul petrecut în fața ecranului – timpul petrecut zilnic utilizând tehnologia bazată pe ecran – este într-adevăr dăunător pentru copii este aprinsă.
Epidemia de deconectare
În octombrie, Prințesa de Wales a avertizat că smartphone-urile și ecranele computerelor creează „o epidemie de deconectare” în cadrul familiilor.
Iar Peter Kyle, secretarul de stat pentru tehnologie la acea vreme, a declarat pentru Sky News în iulie că ia în considerare o limită zilnică de două ore pe platformă de socializare pentru copii pentru a combate timpul „compulsiv” petrecut în fața ecranului, deși politica nu a fost niciodată implementată.
În Australia, în decembrie a intrat în vigoare o lege care interzice minorilor sub 16 ani să dețină conturi pe rețelele de socializare. Cu toate acestea, Sky News a arătat că unii tineri ocolesc restricțiile.
Este o încercare de a elimina hărțuirea cibernetică și dependența de internet, iar mai mulți parlamentari au sugerat că Marea Britanie ar trebui să copieze această politică.
Susținem respectarea unor limite ferme privind consumul de tehnologie de către copii
Parenting 2.0 susține cu tărie necesitatea limitării consumului de ecrane în rândul copiilor, pentru a evita problemele de dezvoltare și pentru a crește copii echilibrați și sănătoși fizic și psiho-emoțional.
Dacă dorești să afli mai multe informații de la specialiști despre efectele ecranelor asupra copiilor și despre cum să punem limite sănătoase, te invit să te alături grupului nostru de Facebook dedicat, unde poți accesa gratuit materialele (articole și webinarii cu psihologi, logoped, directoarea Agenției Naționale Antidrog) din cadrul campaniei de conștientizare “Copiii și ecranele. Cum să creștem copiii sănătoși și echilibrați în era tehnologiei”:
Grupul de Facebook “Copiii și ecranele”
Citește și:
Impactul ecranelor asupra creierului copiilor. Neurolog Raluca Teleanu prezintă semnalele de alarmă când trebuie consultat un specialist
Greșelile pe care le fac părinții care au copii adolescenți: „Sunt atât de evidente încât nici nu le luăm în seamă”
Risc crescut de suicid pentru adolescentele care petrec mult timp pe rețelele de socializare (Studiu)
Sursa foto: Freepik.com


