Palma pe care părintele i-o dă copilului reprezintă un abuz psihologic, transmițându-i copilului mesajul că nu are nicio valoare, afirmă Marius Simion, trainer și autor de programe de dezvoltare personală și vindecare emoțională.
Într-un workshop gratuit, el a tradus mesajul psiho-emoțional care ajunge la copil atunci când primește o palmă de la părinți.
Marius Simion este fondatorul nlpmania.ro și Master Trainer NLP (Programare Neuro-Lingvistică), având o vastă experiență de lucru cu oamenii în sesiuni individuale și în programe de grup precum cursuri online, offline și tabere.
Ce mesaj primește copilul când părintele îi dă o palmă
Pentru început, Marius Simion ne invită să intrăm în papucii copilului: “Tu știi că omul acela din fața ta este cel care îți dă mâncare, te protejează, într-un fel, e cel care te ține în viață”. Dacă ești copil și părintele ar dispărea, copilul s-ar teme că nu ar putea supraviețui deoarece nimeni nu va avea grijă de el.
În acest context, susține specialistul citat, palma primită de la părinte pentru copil echivalează cu “Nu ai nicio valoare pentru mine. Poți să dispari”.
“Palma respectivă este ca o sabie care taie un pic din personalitatea copilului. Îi spune copilului, din punct de vedere psihic și emoțional: “De acum ești mai mic cu zona asta pe care am lovit-o. Nu contezi. Ești neglijabil”, din moment ce același Dumnezeu care ți-a dat viață, acuma, te lovește, iar lovirea este întotdeauna mesaj de distrugere”, explică Marius Simion.
El atrage atenția că lovirea nu este un mesaj de “Am vrut să te corijez” sau “Am vrut să te pedepsesc”. Conform acestuia, pedeapsa prin lovire înseamnă “Pedeapsa mea e prin distrugere”.
În cultura românească, acest mesaj de pedeapsă prin distrugere este binecunoscut și în forma “Eu te fac, eu te omor”.
Citește și:
Oana Moraru, despre oamenii antiparenting, care se declară „realizați” chiar dacă „au mâncat ceva bătaie de la părinți”
Copilul nu se liniștește din plâns? 7 fraze ale părinților care agravează crizele de plâns ale copiilor
Efectele palmei din copilărie asupra personalității adultului
Este suficient copilul să primească o singură palmă pentru ca efectele să fie vizibile la nivelul personalității sale, afirmă specialistul în NLP.
Potrivit acestuia, efectele palmei pe care ai primit-o în copilărie asupra personalității de mai târziu se vor duce, de regulă, în una dintre aceste două direcții:
1. Agresivitate și nesimțire
O direcție în care pot merge consecințele palmei părintelui asupra personalității copilului este că acesta va deveni “o persoană extrem de agresivă cu sine”, care va simți că “Eu trebuie să lupt până la ultima picătură de sânge să am succes în viață”.
“Vei deveni workaholic, perfecționist, critic cu ceilalți, extrem de dur”, descrie Marius Simion.
“Vei fi genul acela de persoană tupeistă, care oprește mașina în mijlocul șoselei, chiar dacă mulți șoferi se adună în spate cu mașinile lor. Tiparul de persoană căreia nu îi pasă de alții. Persoana nesimțită este, de fapt, persoana care a fost atât de lovită încât nu mai simte”, mai spune trainerul.
Citește și:
Cei 4 Călăreți ai Apocalipsei care distrug relația dintre părinți și copii
Copilul e agresiv cu tine? O soluție simplă să-l calmezi prin joc
2. Neglijat și călcat în picioare
Cealaltă direcție pe care o poate alege un copil lovit de părinți este, potrivit lui Marius Simion, următoarea:
“Ai luat acea palmă (sau sute de palme) și, în loc să fii agresiv mai târziu ca tupeistul acela, ești persoana care învață să nu se pună cu nimeni, că ia palme. Adică, te vei lăsa călcat în picioare, vei fi totdeauna pe locul doi. Vei fi totdeauna cel care nu contează. Vei fi totdeauna cantitate neglijabilă”. Principiul de bază va fi “Capul plecat sabia nu-l taie”.
Trainerul de NLP afirmă că acesta este abuzul psihologic. Deși are și o latură fizică, este un abuz psihologic, deoarece transmite un mesaj psihologic: “Tu nu ai valoare pentru mine”.
Este important ca părinții să conștientizeze ce mesaj psihologic ascunde gestul de a-i da o palmă copilului. Pentru că, dacă ar fi să-ți imaginezi că îi spui copilului tău “Tu nu ai nicio valoare pentru mine”, cel mai probabil, ai refuza să-i spui acest lucru, pentru că nu ar fi adevărat. Însă, exact acest mesaj ajunge la copil odată cu palma părintelui.
Citește și:
Cum le dăm „disconnect” copiilor fără să vrem. Ajută-l pe copil să-și încarce bateriile [VIDEO]
Când copilul te lovește. Soluția pas cu pas, de la Laura Markham
Cum are loc vindecarea emoțională a rănilor din copilărie
Marius Simion explică modul în care are loc în prezent, la vârsta adultă, vindecarea emoțională a rănilor emoționale produse în copilărie.
“Tu ai primit acest mesaj prin palmă, fie că ai fost pedepsit pe drept sau pe nedrept. Știi că l-ai primit acum mulți ani. Nu, l-ai primit azi. Pentru că ceea ce avem imprimat în memoria noastră nu se șterge dacă noi nu facem ceva pentru asta. E ca și când ai făcut o poză unui eveniment din viața ta. Nu poți să o bagi într-un sertar, deoarece ea este mereu în mintea ta, chiar dacă ai învățat să nu-i mai dai atenție. Cu toate acestea, însă, ea te influențează în permanență. influența acelui moment, a acelei pedepse, a acelei jigniri, a acelei umiliri nu se șterge fără terapie”, explică specialistul în dezvoltare personală.
Potrivit acestuia, sunt foarte multe tipuri de terapie. Însă este important ce reușește să facă terapia:
“Terapia te întoarce în momentul în care s-a imprimat durerea aceea în emoțiile tale. Întoarcerea în perioada ta de copilărie are puterea să schimbe lucrurile, să mai aducă acolo încă o emoție care nu a fost inițial”, arată Marius Simion, trainer și organizator de programe de vindecare emoțională.
Citește și:
„Atât intruziunea, cât și neglijarea pot fi abuzive”. Gáspár György, despre două surse de suferință ale copiilor
Oana Moraru: „Nu vrem să fim iubiți pentru că suntem fetițe și băieței cuminți”
Workshopul gratuit pe tema vindecării rănilor emoționale are în total 2 ore și conține explicații, exemple și chiar meditații și exerciții ghidate pentru vindecare emoțională a adulților care se confruntă cu răni emoționale din copilărie.
Îl poți viziona gratuit până pe 15 august AICI: WORKSHOPUL 1.
Sursa foto: Phil Nguyen, Pexels
Îți dorești să îți ajuți copilul în momentele în care se confruntă cu emoții dificile? Descarcă un scurt ghid pdf cu o strategie din 5 pași care te va ajuta să-ți ghidezi copilul în momentele în care simte emoții dificile: