Ministrul Justiției, Alina Gorghiu, trage un semnal de alarmă pentru părinți în legătură cu cyberbullying-ul, adică bullying-ul care are loc online, în timp ce copiii stau pe net.
Alina Gorghiu ș-a exprimat tristețea în legătură cu mesajele scrise de elevi în cadrul unui concurs organizat de Ministerul Justiției:
„Părinți, vă rog să vorbiți cu copiii voștri! Putem să-i ajutăm! Sunt lucruri pe care le-am descoperit cu mare tristețe citind eseurile trimise la Ministerul Justiției de către liceeni, în cadrul concursului „Legile se aplică și pe Net”. Modul în care îi afectează cyberbullyingul, traumele prin care trec sau faptul că le este furată identitatea online…sfâșietor. Sunt doar copii…care au nevoie de ajutorul nostru! Îmi doresc ca fiecare copil din România să știe că nu e singur!”, a scris ministrul Justiției, într-o postare pe contul de Facebook, ieri, cu ocazia Zilei internaţionale pentru accesul universal la informație.
Oficialul de la Justiției enumeră câteva dintre mesajele pe care le-a descoperit în eseurile elevilor:
- Întrebarea lui Luca, clasa a X-a din Suceava, „Este permis online tot ceea ce legea nu interzice?” deschide o dezbatere despre limite.
- Camelia, clasa a XII-a din București, merge și mai departe și trage un semnal de alarmă: „Cyberbullyingul duce la superlativ bullyingul, urmărind victima chiar și atunci când aceasta părăsește contextul în care se produce violența psihologică, de exemplu școala”.
- Curajul pe care îl are Francesca-Denisa, clasa a X-a, Focșani, de a spune ce a pățit, pentru că știe că „există numeroase cazuri de acest gen cu care se confruntă adolescenții” este excepțional.
- Matei, clasa a X-a, București, subliniază și el că „bullyingul pe internet e periculos. E periculos pentru că te poate face să te simți singur și fără stimă de sine…”.
- Maria, clasa a X-a, din Constanța, vorbește despre regulile dure ale internetului: „Mănâncă sau vei fi mâncat. Internetul nu este o jucărie”.
Citește și:
Conturi pe Social Media pentru copiii sub 16 ani, cu acordul explicit al părinților (Proiect)
Părinții a 9 din 10 elevi nu știu ce fac copiii lor online
„Vreau să le mulțumesc tuturor celor care au avut curajul să povestească experiențele prin care au trecut! Abia aștept să îi cunosc pe toți cei care au ales să se înscrie la acest concurs!”, a scris Alina Gorghiu.
La finalul postării sale, ea i-a invitat pe părinți să citească lucrările elevilor pe site-ul Ministerului Justiției.
„Într-un moment de disperare am fugit de acasă”. Mărturisiri cutrămurătoare ale unei eleve din clasa a X-a
Una dintre lucrările menționate de Alina Gorghiu, publicate pe site, este cea a unei eleve în clasa a X-a la Focșani, Francesca-Denisa. Ea relatează experiența traumatizantă pe care a avut-o după ce a intrat la un liceu din Focșani, ea fiind venită de la țară și încercând să fie plăcută de către noii ei colegi.
Iată câteva fragmente din eseul elevei:
- „Aflându-mă într-un moment de disperare am fugit de acasă, dorind astfel să-i forțez pe părinți să accepte transferul meu la altă școală. Planul meu a avut succes, dar nu înainte de a le spune tot ce mi s-a întâmplat. În principal părinții doreau să meargă la școală să rezolve totul, dar știam că dacă rămân acolo, odată ce ei pășesc în exteriorul incintei școlare, hărțuirile vor continua. Certitudinea unui astfel de comportament era argumentată de faptul că, între timp, apăruseră și alte fotografii cu chipul meu, editate de colegi și puse ba pe un măgar, ba pe o oaie, o vrăjitoare arsă pe rug cu titlul „Arde-ți țăranca”!
Deși mergeam la psiholog, teama de a ieși afară încă-mi stătea în inimă. Abuzul psihologic prin care trecusem nu mă lăsa să dorm sau să mănânc. Știam că de acum voi avea mereu sentimente de frică, rușine, anxietate, iar părinții sentimentul de eșec cu privire la creșterea și educația mea. De asemenea, acest tip de bullying a avut efecte negative asupra aspectului fizic, totul plecând de depresia cauzată.”
Citește și:
Părinții români: Mediul online, principalul pericol la care sunt expuși copiii (Studiu)
Risc crescut de suicid pentru adolescentele care petrec mult timp pe rețelele de socializare (Studiu)
- „Acuzarea agresorilor din mediul virtual și aducerea acestora în fața procurorilor poate fi considerată o reacție exagerată și de cele mai multe ori o încercare eșuată a părinților victimei de a-și face dreptate. Totuși, lipsa de pedeapsă a acestor fapte, atrage după sine creșterea unui număr îngrijorător de persoane care vor să facă rău sub protecția anonimatului. Pe de altă parte, atitudinea ostilă a agresorilor ascunde frustrări generate de experiențe lipsite de afecțiune sau atenție suficientă în mediul familial. Drept urmare și agresorul are nevoie de ajutor specializat!”
- „Hărțuirea online nu este o problemă de ignorat, ba chiar reprezintă o experiență din etapele vieții din care trebuie să învățăm cum să ne apărăm. Nu trebuie să rămânem pasivi sau indiferenți, întrucât consecințele sunt mult mai grave. Este datoria fiecărui individ să recunoască și să facă diferența dintre bullying și tachinare și să pună stop acestui fenomen, deoarece ambele persoane din spatele ecranului au nevoie de ajutor psihologic și familial.”
Toate eseurile elevilor premiate în cadrul Concursului cu tema „Legile se aplică și pe net”, desfășurat în perioada iulie – septembrie, pot fi citite AICI.
Citește și:
Copiii au dureri de cap frecvente din cauza ecranelor. Pe 57% dintre copii îi doare capul cel puțin o dată pe lună
Ți-e frică de influența lui Gheboasă și a muzicii trap asupra copilului? 4 sfaturi de la psihologul Otilia Mantelers
Parentingul anti-dopamină. 5 soluții care reduc nevoia copilului de ecrane și de dulciuri
Sursa foto: Facebook Alina Gorghiu