Elevii care deranjează orele vor putea fi trimiși într-un alt spațiu decât sala de clasă pe durata orei respective. Schimbarea este cuprinsă în noul Statul al Elevului și va fi aplicată începând cu anul școlar 2024-2025.
„În cazul elevilor care în timpul orelor manifestă comportamente care afectează desfășurarea acestora, cadrul didactic poate decide ca aceștia să desfășoare activitate în școală, în timpul orei respective, într-un alt spațiu”, au anunțat reprezentanții Ministerului Educației, ieri, într-o postare pe contul de Facebook în care prezintă principalele schimbări cuprinse în noul Statut al Elevului.
Două ordine de ministru pentru aprobarea Statutului Elevului, respectiv pentru aprobarea Regulamentului-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar au fost trimise pentru a fi publicate în Monitorul Oficial.
Citește și:
Noi sancțiuni pentru elevi: Retragerea burselor. Ce prevede noul Statut al Elevului
Drepturile și obligațiile elevilor. Ce sancțiuni li se aplică elevilor care încalcă regulile
Elevul nu primește absență pentru ora petrecută în afara sălii de clasă
Astfel, în România se introduce modelul sălii de detenție, folosit în alte țări, cum ar fi SUA sau Franța. În aceste țări, copiii pedepsiți din cauza comportamentelor lor nepotrivite, sunt obligați să petreacă o anumită perioadă de timp în sala de detenție făcând activități legate de școală, sub supravegherea unui adult.
Conform noilor acte normative, elevii aflați în acest spațiu special vor fi supravegheați de un cadru didactic, iar părinții vor fi anunțați despre cele întâmplate:
„În acest caz sunt obligatorii: supravegherea elevului de către un alt cadru didactic sau didactic auxiliar și informarea părintelui.”
Un detaliu important pe care îl precizează reprezentanții Ministerului Educației: „Cadrul didactic poate lua această decizie doar pentru propria oră de curs. Pentru respectiva oră elevului nu i se consemnează absență.”
Cum anume se va aplica această prevedere, ce vor face elevii în sala de detenție rămâne la latitudinea școlilor:
„Fiecare școală va include în regulamentul propriu modalitatea exactă de aplicare a acestei prevederi, în funcție de resursele existente”, anunță Ministerul Educației.
Citește și:
Când se termină vacanța de vară și începe anul școlar 2024-2025
Creierul plin cu rușine nu poate învăța. Gabor Maté: „Școlile îi rușinează pe copii, apoi se așteaptă ca ei să învețe”
Cum se construiește motivația școlară, pe vârste. Sfaturi de la Oana Moraru
Fii la curent cu articolele pe care le publicăm abonându-te la canalul nostru de WhatsApp (apasă clopoțelul din dreapta sus):
Canalul Whatsapp Parenting 2.0
Sursa foto: Max Fischer, Pexels