Aproape jumătate dintre copiii ai căror părinți lucrează în străinătate sunt fără mama alături

Mai mult de doi din cinci (44%) dintre copiii ai căror părinți lucrează în străinătate au rămas în țară fără mama alături, arată o anchetă realizată de Salvați Copiii România. Mama poate fi plecată împreună cu tatăl sau poate fi singurul părinte plecat din familie.

Statisticile oficiale indică un număr de 21.024 copii care au ambii părinți plecați peste hotare sau care provin din familii cu părintele unic susținător plecat.

În acest context, Organizația Salvați Copiii România atrage atenția asupra consecințelor socio-emoționale resimțite de copiii rămași în țară în urma migrației economice a părinților. Organizația anunță că își întărește programele de informare și suport din cinci județe, pe perioada lunii august, când majoritatea părinților plecați revin în țară pentru vacanță.

Doar 7% dintre copii au speranța să plece în străinătate cu părinții lor

Datele unei anchete realizate de Salvați Copiii România în decembrie 2021, pe un eșantion format din persoanele în grija cărora au rămas 855 de copii cu părinții plecați la muncă în străinătate, beneficiari ai programelor Organizației Salvați Copiii, arată că intenția de a lua copilul în străinătate, alături de părintele/părinții plecați, apare doar în cazul a 7% dintre copiii din eșantion. Marea majoritate a copiilor (79%) nu au o astfel de perspectivă.

Deși procentul copiilor în cazul cărora există o perspectivă a mutării în străinătate alături de părinți este redus (doar 7%), 41% dintre părinții plecați nici nu intenționează să se întoarcă definitiv în România. Doar 38% au o astfel de intenție, restul neluând încă o decizie.

Totuși, ce factori ar contribui la luarea unei decizii de întoarcere definitivă în țară? Cel mai frecvent invocat factor ține de piața muncii (locuri de muncă, condiții de salarizare) – 39%, urmat de îmbunătățirea sistemului de sănătate (24%) și de ameliorarea climatului social general/vieții politice (20%).

„Împreună totul este mai bine!”

În acest context, Organizația Salvați Copiii România derulează, pe parcursul lunii august, luna cu cele mai multe reîntoarceri ale românilor care muncesc peste hotare, o campanie de conștientizare a importanței timpului de calitate părinte-copil.

Sub egida mesajului „Împreună totul este mai bine!”, copii, părinți reîntorși din străinătate, bunici sau alte rude în grija cărora au rămas copiii în țară participă la activități recreative, de socializare și de consiliere susținute de echipele Salvați Copiii din 6 centre locale din județele Suceava, Iași, Vaslui, Hunedoara și Mureș.

Gabriela Alexandrescu, președinte executiv Salvați Copiii România, a explicat: „Chiar dacă părinții sunt nevoiți să muncească peste granițe și-și lasă copiii în grija rudelor, cel mai adesea a bunicilor, este important ca absența fizică să nu fie dublată de absența emoțională. Părinții trebuie să facă parte din viața copiilor lor, să vorbească cu ei, să-i asculte, să petreacă împreună timp, chiar dacă sunt la distanță”.

Pe lângă cele șase localități în care activează centrele educaționale Salvați Copiii din cele cinci județe, Suceava, Iași, Negrești, Petrila, Lupeni, Sighișoara, campania a fost extinsă și în alte 15 localități din mediul rural, cu acces redus la servicii de informare și consiliere, prin intermediul echipelor mobile din program.

Totodată, ghidul cu activități și recomandări realizat în cadrul campaniei a fost diseminat în rândul școlilor partenere Salvați Copiii, pentru ca stimula astfel de activități să fie organizate în cât mai multe școli și comunități locale.

Harta copiilor rămași singuri acasă

76.170 de copii sunt în grija rudelor sau a unui părinte, în țară, în urma migrației economice a părinților, indică statisticile oficiale. Acestea includ doar copiii aflați în evidența serviciilor publice de asistență socială.

Cei mai mulți copii rămași singuri acasă sunt în județele:

1. Suceava – 6.518
2. Botoșani – 5.025
3. Iași – 4.855
4. Neamț – 4.019
5. Bacău – 3.809
6. Prahova – 3.196
7. Galați – 3.067
8. Vaslui – 2.919
9. Constanța – 2.765
10. Maramureș – 2.064

Servicii destinate protecției copiilor cu părinții plecați în străinătate

Amploarea fenomenului copiilor cu părinții plecați la muncă în străinătate face necesară dezvoltarea unei rețele de servicii specializate destinate acestor copii. Organizația Salvați Copiii a creat astfel de servicii, adresate atât copiilor, cât și părinților lor și persoanelor în grija cărora au rămas copiii, începând cu 2010.

Peste 12.500 de copii și 8.200 de adulți, persoane în grija cărora au rămas sau părinți, au beneficiat până acum de servicii de intervenție directă.

Peste 127.000 de persoane, părinți, copii și specialiști, au fost informate cu privire la impactul negativ pe care plecarea părinților îl are asupra copiilor rămași acasă și la obligațiile ce le revin părinților la părăsirea țării.

 

Sursa foto: Pixabay

 

 

Abonează-te GRATUIT

la newsletterul nostru și primești articole exclusive, soluții la provocările părinților, invitații la evenimente gratuite și reduceri la cursurile noastre

    Avem grijă de datele tale personale! Te poți dezabona oricând.

    Articole similare

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    INTRĂ ÎN COMUNITATE

    121,280FaniÎmi place
    295CititoriConectați-vă
    0AbonațiAbonați-vă

    Ultimele articole