Pentru ca un copil să fie altruist, să învețe să ofere necondiționat, are nevoie mai întâi să i se ofere, să fie cel care primește necondiționat.
Astfel, pe de o parte, beneficiază de toate condițiile pentru a se dezvolta echilibrat în primii ani de viață. Pe de altă parte, vede modelul de a oferi necondiționat.
Doar că nu toți părinții sunt capabili să ofere necondiționat.
Nu toți părinții înțeleg faptul că, în primii ani de viață, copilul își formează baza de siguranță, care își are rădăcina în convingerea că mama (sau persoana de atașament) îi este alături orice s-ar întâmpla, că îl protejează, îi înțelege nevoile și i le satisface fără a-i cere nimic în schimb. Teama că cel mic va deveni egoist și egocentric primează la multe mame.
Nu toți părinții înțeleg faptul că, atunci când copilașul nu se simte în siguranță, el simte frică și își formează tiparele emoționale și de comportament pe baza fricilor: de singurătate, de abandon, de respingere, de trădare, de umilire, de nedreptate, de intimitate, de pericole etc.
Nu toți părinții au foarte clar în minte faptul că un copil nu este un adult în miniatură.
Și că un copil nu are aceleași drepturi și obligații ca un adult.
Să ne uităm puțin la ce se întâmplă în natură. Pentru ca o plantă să ajungă să ofere fructele și semințele sale pământului, are nevoie mai întâi să fie susținută cu apă, lumină și nutrienți să încolțească, să crească, să înflorească și să-și dezvolte fructele.
Ce s-ar întâmpla dacă, după primele frunzulițe răsărite din pământ, pământul i-ar spune plantei: “Gata, acum ai răsărit, ești mare, eu îți dau apă și nutrienți, iar tu trebuie să-mi dai fructe, pentru că nu poți să stai așa doar să te folosești de mine și să nu-mi dai nimic în schimb. Dacă nu-mi dai fructe acum, nu-ți mai dau apă și nutrienți”?
Însă, mama pământ nu face așa. Mama pământ are încredere totală în fiecare plantă, în fiecare copac, în tot ce se formează în ea și iese din ea.
Spre deosebire de multe mame oameni, care nu au încredere că puii lor sunt în esență ființe bune și bine intenționate.
Și care nu au încredere în copiii lor că, după ce își construiesc în primii ani de viață baza de siguranță primind necondiționat de la ele grijă, afecțiune, iubire, acceptare, atenție, conectare, vor fi capabili și ei, la rândul lor, să ofere necondiționat copiilor lor, când vor apărea, lumii, și părinților, când vor avea nevoie.
Neavând încredere, vor să se asigure că vor primi ceva în schimbul grijii și afecțiunii pe care le oferă. Asfel, le cer copiilor să ofere în schimb: ajutor, iubire, afecțiune, ascultare, altruism, liniște, rezultate etc.
Nu pot oferi necondiționat copiilor lor mamele educate și ele în condiționare
Nu pot oferi necondiționat copiilor lor mamele educate de părinți care le-au cerut să ofere înainte de a le oferi tot de ce aveau nevoie pentru a se dezvolta echilibrat. Neavând timpul necesar pentru a-și parcurge procesul firesc de dezvoltare emoțională și dorind să fie acceptate de părinții lor, ele au învățat să ofere fără să primească. Au învățat să ofere înainte să aibă ce oferi. Au învățat să se sacrifice pentru cei care au nevoie de ele.
Și, pentru că asta este normalitatea lor, acestea sunt tiparele pe care le dau mai departe: le cer copiilor lor să ofere înainte ca ei să primească tot de ce au nevoie și înainte să aibă pregătirea emoțională necesară pentru a oferi din propria dorință, asumat, din preaplinul lor.
Atunci când mama îi cere copilului să ofere, copilul va oferi, chiar și din simplul motiv că vrea să fie iubit și acceptat de mama.
Întrebarea este cum va oferi?
Va oferi din obligație, din minus, reprimându-și propriile nevoi nesatisfăcute și așteptând, apoi, ceva la schimb?
Sau va oferi din preaplinul său, deoarece nevoile sale sunt satisfăcute, se simte în siguranță și protejat și știe că oricând poate avea acces la noi resurse, asumat, necondiționat, fără să aștepte nimic în schimb?
Alegerea ne aparține.
Sursa foto: Pixabay
