Noul an vine cu schimbări uriașe pentru sistemul de educație românesc. Noul ministru a anunțat deja mai multe schimbări pe care le are în vedere, însă, cel mai recent, Daniel David a vorbit despre măsurile pe care urmează să le implementeze în învățământul liceal.
Astfel, Ministrul Educației a anunțat că noile planuri-cadru pentru liceu vor aduce o mai mare flexibilitate în organizarea orarului elevilor. Așadar, în funcție de specificul disciplinei și de nivelul de vârstă al elevilor, unele materii ar putea fi predate modular. Această abordare presupune comasarea orelor pentru anumite discipline și desfășurarea acestora în regim intensiv, evitând astfel risipa de timp și eficientizând procesul de învățare.
„Planurile-cadru pe care o să le propunem vin cu această idee de a flexibiliza foarte mult orarul, deși noi eram obișnuiți în școală să avem una sau două ore în fiecare săptămână pe parcursul mai multor săptămâni (…). Dacă unii profesori, în funcție de specificul materiei și de vârsta pe care o au elevii, depinde de clasă, doresc să facă module, ar putea să se organizeze astfel. Deci, altfel spus, există această flexibilitate,” a spus Daniel David, citat de Adevărul.
Această opțiune de predare a materiei trebuie însă decisă împreună cu elevii și părinții. „Nu există o chestie psihopedagogică care să spună că este o prostie să faci modular”, a mai precizat ministrul.
Daniel David anunță o flexibilitate la nivelul liceului
Comasarea orelor este indicată în cazul disciplinelor care au alocate una, maximum două ore pe săptămână. „Dacă nu e foarte intensiv, ci o oră pe săptămână, te poți întreba „dar oare nu cam pierdem vremea?”, ca să spun așa. Pe de altă parte, dacă aduc acele ore în două săptămâni și fac intensiv acel lucru, încep să leg mai bine lucrurile și conținuturile între ele. Deci, psihopedagogic, există ambele modele. Iar planurile-cadru pe care le propunem încurajează această flexibilitate la nivelul liceului. Ea există și acum. În unele zone se și folosește acest lucru pentru anumite discipline care fac parte din oferta școlii și din care alege elevul. Dar în planurile-cadru voi face din asta un principiu, ca să spun așa, această flexibilitate va fi foarte importantă”.
Ministrul a spus că se ia în calcul reducerea materiei predate la clasă, însă, în același timp, „noi avem printre cele mai puține săptămâni de școală. E foarte greu să ai și puține materii, și puține săptămâni de școală, și să vrei să și acoperi conținut relevant pentru diverse aspecte sociale”.
Daniel David a mai menționat că modificări va suferi și trunchiul comun, care va fi mult mai bine gândit pentru a acoperi pe de-o parte cultura generală, pe de altă parte competențe de bază: „Va crește ponderea componentei de specialitate, foarte importantă, mai ales în clasele mari, clasele a XI-a și a XII-a, și va crește componenta care ține de alegerea pe care o poate face elevul din oferta școlii, care vizează interesele lui personale.
Noul ministru, despre elevii de liceu: Sunt dispuși să încerce lucruri riscante
Ministrul consideră că școala se adresează, până la urmă, unor tineri care intră în faza de adolescență și au două-trei mari nevoi, printre care căutarea identității. „Și atunci, acolo la consiliere-orientare, avem nevoie să-i ajutăm cu autocunoașterea și dezvoltarea personală. Sunt dispuși să încerce lucruri riscante și trebuie să prevenim lucrul acesta cu abordări legate de stil de viață sănătos, care să prevină și să blocheze lucrurile grave pe care le vedem în acest moment: consumul de droguri, fumatul, alcoolul, mâncatul nesănătos”.
Ministrul a spus că noile planuri-cadru vor fi implementate în anul 2026, după ce vor fi puse la punct toate detaliile și toate aspectele. „După ce lucrăm la programe, trebuie începute programele de training pentru profesori și de asemenea trebuie regândite, după mine, manualele”.
Practic, dacă acest termen va fi respectat, primii elevi care vor învăța după noile programe școlare vor fi elevii care acum sunt în clasa a VII-a.
„Când ai o astfel de schimbare în sistem, sunt două mari modalități. Unii miniștri preferă o abordare de tip expert. Adică se duc cu grupul de experți și stabilesc ei care sunt planurile-cadru. Fac după aceea și o dezbatere, după care le publică.. că doar ei, ca experți, știu ce se întâmplă și le dau drumul. Sunt alții care au abordare de tip bottom-up, de jos în sus. Adică nu mergem cu experți în domeniul ăsta, cu oamenii din științele educației, ci discutăm cu inspectorii, profesorii și vedem de jos în sus ce se naște și ce va fi”.
Ministrul a precizat că el nu este de acord cu aceste abordări. El a declarat că în grupul de experți pe care l-a format sunt incluși atât specialiști în educație, cât și oameni din sistem.
„După aceea faci o dezbatere publică și națională cu adevărat. Pentru că e foarte probabil ca din dezbaterea respectivă, să apară lucruri care efectiv te ajută în a avea un proiect și mai bun,” spune Daniel David.
Citește și:
De ce nu mai au respect copiii din ziua de azi? Un psiholog a spus ce trebuie să știm, de fapt: „Ar trebui să ne vindecăm de asta”
Ce fac părinții pe care îi ascultă adolescenții
Psiholog Otilia Mantelers: Copilul adolescent „ne forțează să evoluăm”. 7 moduri în care are nevoie de noi
Fii la curent cu articolele pe care le publicăm abonându-te la canalul nostru de WhatsApp (apasă clopoțelul din dreapta sus):
Canalul Whatsapp Parenting 2.0
Sursa foto: Ivan Samkov, Pexels.com