Instituțiile de învățământ care educă generațiile de copii trebuie să se schimbe, pentru a răspunde nevoilor copiilor, consideră cunoscutul medic canadian de origine maghiară Gabor Maté.
Gabor Maté este cunoscut în întreaga lume pentru cercetările sale și cărțile publicate pe teme precum deficitul de atenție, dependențele, trauma și efectele sale în viața oamenilor, inclusiv asupra corpului fizic.
Autorul a vorbit despre schimbările necesare în școli, săptămâna trecută, la Ateneul Român din București, la evenimentul de lansare a cărții sale “Minți împrăștiate. De unde vine și cum se tratează tulburarea de deficit de atenție”, ediția publicată de editura Curtea Veche.
Citește și:
Gabor Maté: “Mulți experți în parenting sunt criminali.” Cum se vindecă deficitul de atenție
Psihiatrul Gabriel Diaconu: Mulți copii nu se „nasc” cu ADHD. Puțini au creiere „moștenite” de la părinți cu ADHD
Societatea trebuie să creeze instituții care îi înțeleg și îi susțin pe copii
Potrivit lui Gabor Maté, “în sistemul școlar actual, în societatea actuală, sunt din ce în ce mai mulți copii cu probleme emoționale, – depresie, anxietate, probleme de comportament, deficit de atenție”.
În aceste condiții, specialistul susține că instituțiile care se ocupă de educația copiilor trebuie să se schimbe: “Nu este treaba copilului să se potrivească societății. Este treaba societății să creeze instituțiile care înțeleg copiii și îi susțin. Școlile, grădinițele și creșele trebuie să se schimbe – instituțiile trebuie să se schimbe.”
Cum arată sistemul școlar care susține copiii?
Dr. Gabor Maté și-a expus punctul de vedere asupra schimbărilor necesare în instituțiile de învățământ, pentru a contura cum arată sistemul de educație care îi susține pe copii.
1. Mai multă joacă
“Știm de secole că joaca este foarte importantă pentru dezvoltarea sănătoasă a creierului uman”, a afirmat specialistul citat, precizând că acest lucru este valabil pentru toate mamiferele.
Așadar, în opinia lui Gabor Maté, “ar trebui să existe mult mai multă joacă liberă în școală”. Și anume, la fiecare 45 de minute de învățare, copii ar trebui să aibă 15 minute de joacă liberă afară.
Citește și:
Prea multă școală și prea puțină joacă, o cauză a depresiei la copii și adolescenți (Studiu)
Psiholog Aida Ivan: Tot mai mulți copii suferă de anxietate sau depresie, chiar de la vârsta de 5 ani. Care sunt cauzele și ce soluții sunt
2. Mai puțin stres în școală
Școala, așa cum este în majoritatea cazurilor, reprezintă un mediu stresant pentru copii, susține autorul.
Iar “atunci când oamenii se simt evaluați și judecați, corpul lor produce hormoni de stres”, iar acești hormoni interferează cu învățarea, a explicat acesta. Ce fac școlile? Dau note, ceea ce înseamnă presiune pe copii.
“Atunci când dai note copiilor, în special celor cu sensibilitate ridicată, ei se simt oribil, deoarece se simt judecați, ceea ce face ca procesul de învățare să fie și mai dificil pentru ei”, a argumentat medicul canadian.
Potrivit acestuia, în școală ar trebui, pe de o parte, să existe mai multă joacă, iar pe de altă parte, ar trebui să nu existe note, evaluări sau pedepse.
Citește și:
Creierul plin cu rușine nu poate învăța. Gabor Maté: „Școlile îi rușinează pe copii, apoi se așteaptă ca ei să învețe”
9 alternative la pedepse care chiar funcționează. Cum corectăm greșelile copilului prin metode pozitive [VIDEO]
3. Motivație intrinsecă
Un alt aspect important asupra căruia a atras atenția Gabor Maté este stimularea motivației copiilor: “Dacă dorești ca un copil să facă din ce în ce mai multe lucruri pe zi ce trece, trebuie să-l motivezi, însă nu prin recompense, care reprezintă o motivație exterioară. E nevoie să stimulăm motivația interioară a copilului.”
Autorul a avertizat asupra pericolelor recompenselor. Potrivit acestuia, un copil care este stimulat cu recompense, devine motivat, însă nu pentru a învăța, ci pentru a primi mai multe recompense.
“Un copil de doi ani este plin de motivație, plin de creativitate, de curiozitate. Ce i se întâmplă apoi? Noi ne întâmplăm”, a făcut referire Gabor Maté la faptul că modul prin care sunt educați majoritatea copiilor în cultura actuală le erodează motivația, curiozitatea și creativitatea.
Citește și:
„Aici greșesc incredibil de mulți părinți!” Ce spune tatăl lui David Popovici despre felul în care a fost crescut campionul olimpic
Coaching emoțional în parenting. Psihologul Gáspár György prezintă o soluție eficientă din 5 pași
Cum arată disciplina care nu aduce separare între copil și părinte
Simți că rezonezi cu perspectiva lui Gabor Maté? Atunci, poate că ai vrea să afli mai multe despre cărțile pe care le-a scris:
1. „Pe tărâmul fantomelor înfometate. Prizonieri în lumea dependenței”
În bestsellerul său, Dr. Gabor Mate ne introduce în lumea promiscuă, greu accesibilă a dependenței, în suburbiile lumii, printre dependenții de droguri. Prezentându-ne această lume, el ne arată că nu este vorba o condiție medicală ce poate fi tratată în clinici și spitale. De la formele sale mai benigne, dependențele comportamentale, la cele mai maligne, care cauzează ravagii în viața intimă și socială și în corp, dependența este mai degrabă un continuum, fiecare dintre noi căzându-i pradă sub diverse forme. Este rezultatul unei istorii de viață în care mediul a influențat genetica mai mult decât vrem să acceptăm ca societate. Împletind detalii din povestea personală cu poveștile pacienților săi și cu concluziile studiilor științifice din domeniul neurobiologiei adicției, Mate invită la compasiune, flexibilitate și acceptare. El ne vorbește despre durere, despre traumă, dar și despre puterea autenticității și a relației umane.
O lucrare de o luciditate extremă, în care atât specialiștii din domeniul sănătății mintale, cât și cei implicați la nivel social în politicile de sănătate vor descoperi multă inspirație. Familiile celor afectați de dependențe severe vor găsi multe răspunsuri edificatoare.
2. „Minți împrăștiate. De unde vine și cum se tratează tulburarea de deficit de atenție”
În stilul său original, Gabor Mate ne apropie din nou de natura umană, ne face să ne simțim acasă în mintea și în corpul nostru și ne ajută să-i cunoaștem și să-i înțelegem pe cei afectați de tulburarea de deficit de atenție, cunoscută ca ADD și ADHD. Această carte este un ghid pentru părinți și pentru toți cei afectați, care a schimbat milioane de vieți. Cartea oferă informații despre originea și substratul neurofiziologic al tulburării, despre cum să creăm un mediu propice ameliorării și vindecării, despre tratamentul medicamentos și psihologic, despre adulții cu AD(H)D. Și ne dă speranță: tulburarea nu este o sentință pe viață. Este un deficit de dezvoltare. Și stă în puterea noastră să creștem și să ne ajutăm și copiii să o facă.
3. „Când corpul spune nu. Costul stresului ascuns”
Această carte reprezintă un studiu aprofundat, revelator, plin de informații utile despre stres și influența lui asupra sănătății noastre psihice și fizice.
Nu există oameni care să nu fi trecut prin episoade de stres acut, fie el provocat de fenomene exterioare, fie produs din cauze interioare. Boala secolului al XXI-lea ne-a făcut pe toți să simțim măcar de câteva ori în viață că am ajuns la capătul puterilor, determinându-ne să luăm măsuri urgente pentru a restabili echilibrul. După câteva decenii de carieră medicală, în care a urmărit legătura dintre stres și boală, Gabor Mate a adunat laolaltă poveștile pacienților săi, le-a confruntat cu studiile clinice recente și a dezvăluit consecințele imediate, deseori ignorate, ale stresului de zi cu zi. Cartea este un semnal de alarmă și o pledoarie pentru medicina biopsihosocială, una dintre cele mai bune căi prin care ne putem elibera de această cumplită afecțiune a epocii noastre.
4. „Mitul normalității. Trauma, boala și vindecarea într-o cultură toxică”
Acest volum semnat de Gabor Mate în colaborare cu fiul său, Daniel Mate, este o investigație revoluționară a surselor bolilor, o critică încurajatoare a modului în care societatea poate favoriza dezvoltarea afecțiunilor cronice, dar și o cale către sănătate și vindecare. Cartea tratează: tensiunea dintre atașament și autenticitate exprimată prin deconectarea de sine; amprenta traumei și a stresului cronic în societate; modurile în care ideea de normalitate a culturii occidentale moderne subminează bunăstarea și dezvoltarea; conexiunile dintre emoții și sistemul nervos si imunitar; aspectele profunde ale compasiunii și calea spre reconectare.
„Ține-ți copiii aproape”, de Gordon Neufeld și Gabor Maté
Într-o lume în care cantitatea de informații oferite atât părinților, cât și copiilor este atât de mare, încât a devenit prea greu de gestionat, această carte te învață să-ți asculți instinctele și să devii un observator atent al fiului sau al fiicei tale. Cu o extraordinară experiență clinică în domeniul dezvoltării copilului, Gordon Neufeld și Gabor Mate descompun în termeni simpli noțiuni interdisciplinare din psihologie, neurologie și antropologie, pe care le îmbină abil atât cu experiențele personale, cât și cu ale pacienților care i-au inspirat.
Vei afla de ce este nevoie de un sat întreg ca să crești un copil, cum să-l recâștigi pe cel mic, cum să restabilești bazele atașamentului, atât de important în relația cu el, și cum să contrabalansezi tendințele decadente ale societății, care țintesc direct la tineri.
Sursa foto: Arhiva Parenting 2.0
Fii la curent cu articolele pe care le publicăm abonându-te la canalul nostru de WhatsApp (apasă clopoțelul din dreapta sus):
Canalul Whatsapp Parenting 2.0