Daniel Funeriu: „Confiscați smartfonurile copiilor. Prea mulți copii sunt drogați cu pixeli”

Adulții ar trebui să confiște telefoanele de la copiii lor, deoarece prea mulți dintre ei „sunt drogați cu pixeli”, consideră Daniel Funeriu, fost ministru al Educației în perioada 2009-2012.

„Confiscați smartfonurile copiilor și nepoților voștri și scoateți ecranele din camera lor. Prea mulți copii sunt drogați cu pixeli”, a scris acesta, într-o postare pe contul său de Facebook.

Potrivit fostului oficial, „un computer în sufragerie, unde părinții văd ce accesează” copilul reprezintă o soluție bună.

Noi „nu aveam altceva de făcut”

Daniel Funeriu spune că majoritatea prietenilor săi, în ciuda funcțiilor înalte pe care le ocupă în diferite domenii, se confruntă cu problema timpului în exces petrecut de copiii lor pe ecrane, fără să caute cunoașterea:

„Am mulți prieteni din copilărie ajunși în posturi foarte înalte în mediul academic, medical și economic. Mai toți au aceeași problemă cu copiii: citesc puțin și stau prea mult pe ecrane, „omorând marțieni”, nu căutând cunoașterea, spectrul eșecului școlar fiind prezent.”

Discutând cu acești prieteni despre „Cum de noi ne-am ridicat în domeniile noastre lucrând mate, chimie, latină etc în adolescență?”, răspunsul este unanim: „Nu aveam altceva de făcut”.

Citește și:

Explozie de copii cu probleme de vorbire și învățare. Logopezii sunt asaltați

Parentingul anti-dopamină. 5 soluții care reduc nevoia copilului de ecrane și de dulciuri

În aceste condiții, Daniel Funeriu le recomandă părinților să nu le permită copiilor lor să aibă acces „la alternative toxice”, în schimb să-i lase să se plictisească:

„A nu oferi alternative toxice (tiktok, jocuri video debilizante etc) copiilor și a-i lăsa să se plictisească sunt soluții valide și legitime. În mod natural se vor îndrepta înspre activități care le aduc cunoaștere: sport, citit ce găsesc prin casă, manuale școlare…”

„Da, e dificil să iei smartfonu’ de la un adolescent: face scandal major și uneori impresionant. Dar îi trece repede”, conchide fostul ministrul al Educației.

Dacă dorești să afli mai multe despre impactul ecranelor asupra copiilor și despre cum stabilim limite sănătoase, intră în Grupul de Facebook dedicat:

Grupul de Facebook “Copiii și ecranele”

 

Sursa foto: Facebook Daniel P. Funeriu

 

 

Vrei să afli ce fel de părinte ești?

Abonează-te gratuit la newsletterul nostru și primești pe email un exercițiu pentru a descoperi ce fel de părinte ești. PLUS articole exclusive, soluții la provocările tale și invitații la evenimente gratuite de parenting!

    Avem grijă de datele tale personale! Te poți dezabona oricând.

    Articole similare

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    INTRĂ ÎN COMUNITATE

    122,736FaniÎmi place
    295CititoriConectați-vă
    0AbonațiAbonați-vă

    Ultimele articole