Femeile însărcinate și persoanele cu copii mici vor avea prioritate prin lege la casele de marcat și la ghișee

Femeile însărcinate și persoanele însoțite de un copii de până la 5 ani vor avea prioritate la casieriile unităților comerciale publice și private, precum și la ghișeele și casieriile instituțiilor publice. Un proiect de lege în acest sens a fost depus, ieri, în Parlament, de către deputații liberali Mara Calista, Florin Alexe şi Alin Ignat.

Un alt proiect legislativ important pentru părinți, depus ieri la Parlament este cel privind majorarea indemnizațiilor pentru creșterea copilului.

Proiectul de lege a fost propus de Mirela Retegan, fondatoarea trupei pentru copii Gașca Zurli.

Iată ce a scris, ieri, Mirela Retegan, într-o postare pe contul său de Facebook, despre depunerea proiectului pentru Legea priorității:

„Este o lege prin care îmi doresc ca femeile însărcinate și persoanele care însoțesc copii mici și cu dizabilități să nu mai stea la nicio coadă în România.

Prin lege, o să li se dea voie și o să fie invitați să meargă în fața oricărei cozi.

Poate multora vi se pare ceva minor. Înseamnă că n-ați fost niciodată gravidă nevoită să stați ore întregi în picioare, n-ați fost niciodată o mamă, un tată sau un bunic cu un copil mic și nerăbdător, așteptând ore întregi să vă vină rândul, nu știți ce înseamnă să stai la coadă cu un copil din spectrul autism sau cu Sindrom Down.”

Neacordarea de prioritate la casele de marcat sau la ghișee pentru femeile însărcinate sau pentru persoanele cu copiii mici se va sancționa cu o amendă cuprinsă între 200 și 1.000 de lei.

Citește și:

„Dincolo de orice examen, îi vreți sănătoși”. Mirela Retegan spune cum s-a îmbolnăvit din cauza stresului legat de școală

Psihologul Gáspár György: Cum este părintele de care copilul are nevoie pentru a reuși în viață

Locuri de parcare pentru gravide

Excepție de la regula acordării priorității femeilor însărcinate și persoanelor cu copii mici o constituie situațiile în care instituțiile sau magazinele au case de marcat sau ghișee special dedicate acestor categorii de persoane.

Proiectul de lege mai prevede că spațiile de parcare vor avea prevăzute cel puțin două locuri de parcare pentru aceste persoane.

„În spațiile de parcare de pe lângă clădirile instituțiilor publice și ale unităților comerciale publice și private, precum și în spațiile de parcare organizate, vor fi amenajate, rezervate și semnalizate, cel puțin 4% din numărul total al locurilor de parcare, dar nu mai puțin de două locuri, pentru parcarea mijloacelor de transport folosite de femeile însărcinate și/ sau persoanele însoțite de copii cu vârsta de până la 5 ani”, se arată în proiectul de lege depus ieri la Parlament.

Orice alt șofer care va parca pe locurile destinate acestor categorii de persoane vor plăti o amendă cuprinsă între 500 și 2.500 de lei, mai prevede proiectul legislativ.

Totuși, există și excepții: nu vor plăti amendă angajații Ministerului de Interne, ai Jandarmeriei Române, ai unităților medicale publice ori private sau ai Inspectoratului Situațiilor de Urgență, în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu.

Proiectul de lege, inspirat din experiența altor țări

Proiectul de lege depus ieri urmărește protejarea femeilor însărcinate și a persoanelor însoțite de copii cu vârsta de până la 5 ani, care se află în situații speciale ce necesită o protecție deosebită, se arată în expunerea de motive ce însoțește proiectul legislativ.

Ideea realizării acestui proiect de lege se bazează pe constatările și experiențele dobândite în realitatea cotidiană românească, având la bază și o serie de documente sau practici din alte state.

În Uniunea Europeană, protecția maternității constituie un domeniu complex de legiferare. Cadrul european în materie îl constituie Directiva 92/85 privind protecția lucrătoarelor gravide, Directiva 2010/18 privind concediul pentru creșterea copilului și Directiva 1158/2019 privind echilibrul dintre viața profesională și cea privată pentru părinți și îngrijitori.

În legislația privind sprijinirea maternității accentul se pune pe:

  • Asigurarea accesului la serviciile de sănătate
  • Posibilitatea continuării studiilor
  • Păstrarea locului de muncă
  • Acordarea unor idemnizații ca modalitate de sprijin financiar

În unele țări se pune un accent deosebit pe combaterea discriminării negative a gravidelor și/ sau a mamelor.

În alte state, se practică politici de discriminare pozitivă, prin oferirea de avantaje femeilor aflate în perioada de maternitate, acesta fiind cazul Portugaliei, Franței și al Israelului.

De pildă, unele state din Uniunea Europeană au introdus carduri de acces cu prioritate pentru categoriile de persoane cu incapacități: femei însărcinate, persoane cu copii mici, vârstnici, persoane cu dizabilități. Deținătorul acestui card poate obține acces prioritar la serviciile publice /administrative, comerciale, culturale, de educație, de agrement și la alte servicii, precum este, de exemplu, locul de parcare.

În România, legislația privind accesul prioritar oferă drepturi legale suplimentare persoanelor încadrate în diferite categorii de incapacitate (discriminare pozitivă). Această discriminare pozitivă este social și cultural acceptată, fiind parte din regulile de comportament social cotidian, din codul bunelor maniere sau ca gest de amabilitate/ deferență uzuală în cele mai multe societăți.

„Prin prezenta propunere legislativă dorim să aliniem România în șirul statelor care se preocupă în mod special de accesul prioritar al categoriilor de persoane ce reprezintă subiectul acestui proiect”, afirmă inițiatorii proiectului.

Aceștia remintesc că, „în contextul în care declinul demografic înregistrat în România tinde să devină o problemă care poate afecta pe termen mediu si lung însăși securitatea națională, statul este obligat să ia măsuri de protecție specială pentru femeile însărcinate sau pentru părinții cu copii mici. Dincolo de sprijinul financiar oferit de stat acestor categorii de persoane, este nevoie și de alte măsuri de protecție în societate, mai ales în relaționarea cu instituțiile statului, dar și cu alte entități din sectorul privat”.

 

Sursa foto: Facebook Mirela Retegan

 

Vrei să afli ce fel de părinte ești?

Abonează-te gratuit la newsletterul nostru și primești pe email un exercițiu pentru a descoperi ce fel de părinte ești. PLUS articole exclusive, soluții la provocările tale și invitații la evenimente gratuite de parenting!

    Avem grijă de datele tale personale! Te poți dezabona oricând.

    Articole similare

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    INTRĂ ÎN COMUNITATE

    122,213FaniÎmi place
    295CititoriConectați-vă
    0AbonațiAbonați-vă

    Ultimele articole