„Renunț la ASE după 2 ani, ca să dau la Psihologie”. 8 sfaturi ca să susții adolescentul în alegerea carierei

Atunci când ne-am cunoscut, la unul dintre cursurile de formare în NLP pe care le-am urmat, era în anul 2 la ASE în București. Și nu era deloc încântată de facultate. Mai mult, pe măsură ce parcurgeam modulele cursului și studia mai mult despre gândire, emoții și lucrul cu oamenii, a luat decizia să abandoneze facultatea de la ASE și să învețe pentru admiterea la Psihologie.

La ASE intrase la buget, astfel încât era conștientă că facultatea de Psihologie va trebui să o urmeze cu taxă, oricât de mare ar fi nota la examenul de admitere. Însă, și-a asumat această decizie, știind că va fi nevoie să se angajeze pentru a-și plăti facultatea.

Ce a determinat-o să ia această decizie?

Am întrebat-o și mi-a răspuns că nu mai suporta să urmeze o facultate care nu îi place, deoarece simțea că o „termină nervos”.

Și atunci, de ce a intrat la ASE?

A intrat la ASE deoarece părinții ei i-au impus fără să îi ofere nicio altă opțiune. Părinții aveau un cuvânt important de spus, deoarece o susțineau financiar ca să poată urma studiile la București.

Însă, după un an și jumătate de facultate, a conștientizat că ceea ce studiază nu o va ajuta în viață. A simțit nevoia să-și urmeze pasiunea din liceu, psihologia.

Când părinții uită să țină cont de visele copilului

Realitatea este că deciziile referitoare la carieră și viitorul profesional sunt copleșitoare și pentru mulți adulți, cu atât mai mult despre pentru adolescenți. În același timp, alegerea carierei este un aspect prea important al vieții, încât să fie neglijat sau amânat. Dimpotrivă, cu cât discuțiile despre viitorul profesional sunt amânate mai mult, cu atât mai dificilă poate fi decizia și cu atât mai puțin timp va rămâne pentru pregătire.

Probabil, cunoști și tu situații, poate chiar în familia ta, când părinții au hotărât la ce liceu va merge copilul, ce profil va urma și la ce facultate va studia. Așa s-a întâmplat și cu prietena despre care am povestit mai sus.

Nu am nicio îndoială că părinții îi doresc tot binele și s-au gândit că, având studii economice, fiica lor va avea șanse mai mari să-și construiască o carieră de succes.

Însă, în ciuda bunelor lor intenții, părinți ei au omis un lucru important. Au uitat să țină cont de pasiunile, dorințele și caracterul copilului lor. Această scăpare și-a luat revanșa. Fiica a spus „STOP”. Dacă tot a luat această decizie, e bine că a luat-o atunci, și nu după terminarea facultății plus 10 ani de muncă stresantă într-un domeniu nesuferit.

Astăzi, prietena mea este psiholog clinician, psihoterapeut specializat pe vindecarea traumei în formare și iubește ceea ce face.

Citește și:

7 pași pentru o relație bună cu adolescentul

5 criterii să verifici dacă ai o relație bună cu adolescentul, de la psihologul rus Mihail Labkovskiy

Pornind de la această experiență, conturăm 8 sfaturi care să-i ajute pe părinți să-și ghideze copiii în alegerea carierei:

1. Știind care îi sunt înclinațiile și pasiunile, oferă-i copilului posibilitatea să cunoască diferite medii de lucru. Pune-l în contact cu specialiști în domeniile de care este interesat, ajută-l să viziteze locuri de muncă în acele domenii, astfel încât să înțeleagă ce presupune în mod real o profesie, nu doar imaginar.

2. Teste de carieră. Pe piață există diferite modalități prin care psihologii și consilierii în carieră îi pot ajuta pe adolescenți să descopere care sunt domeniile în care calitățile și abilitățile lor ar putea fi valorificate în cea mai mare măsură. 

3. Încurajează copilul adolescent să se implice în activitățile profesionale care îi plac. Activitățile de voluntariat sau de internship la instituțiile sau companiile din domeniile de interes sunt o opțiune bună. Observă-i comportamentul și apreciază-i calitățile pe care le are în mod natural.

4. Oferă-i timpul și spațiul de care are nevoie pentru a lua propriile sale decizii. Nu încerca să-i influențezi hotărârile. Cel mult, spune-i opinia ta, argumenteaz-o, spune-i despre implicațiile pe care le vezi tu, și lasă-l să decidă singur.

5. Discută cu adolescentul despre profesia pe care și-o dorește. Nu te speria dacă, într-o zi, vrea să fie bancher, iar peste o săptămână își dorește să devină medic. La această vârstă, tinerii se gândesc la multe lucruri și se imaginează cu ușurință în diferite roluri. Încurajează copilul să exploreze mai mult aceste opțiuni. Ajută-l să afle mai multe despre aceste posibile alegeri. Află de ce îl atrag aceste joburi, apoi extinde paleta arătându-i și alte domenii de activitate cu caracteristici similare.

6. Încurajează copilul să se gândească la ce fel de studii va fi nevoie să aibă pentru a activa în domeniul dorit. Va trebui să susțină anumite examene pentru a alege specializarea dorită? Ce facultate e nevoie să urmeze? Sunt necesare și studii postuniversitare? Care sunt instituțiile care oferă studiile potrivite?

7. Ghidează-l pe copil să participe la evenimente care îl ajută să afle mai multe informații și să exploreze mai multe opțiuni legate de viitoarea carieră. Poate fi vorba despre târguri de joburi, consiliere vocaționala sau evenimente organizate de profesioniști din domeniile de interes.

8. Fii alături de copilul tău cu adevărat! Oricât de calm sau agitat este procesul de alegere a carierei prin care trece copilul tău, fii alături de el. Relația de iubire și conectare pe care o construiești zi de zi este cea care îl ajută pe copil să simtă că are în tine o bază de siguranță, un punct de sprijin. Asta îl ajută să se simtă mai curajos și mai încrezător.

Nu uita: Facultatea se poate schimba, copilul poate face o reconversie profesională mai târziu, dacă va descoperi că drumul pe care a luat-o nu îl mulțumește. Relația ta cu copilul este mai importantă decât decizia privind cariera.

Așadar, este mai important să fii aproape de adolescent decât să ia decizia pe care tu o consideri bună pentru el.

La final, îți propun câteva recomandări de cărți care să te ajute să ai o relație frumoasă cu copilul tău adolescent:

1. „Cum să-i asculți pe adolescenți și cum să te faci ascultat”, de Adele Faber și Elaine Mazlish

Adele Faber și Elaine Mazlish au condus timp de peste 40 de ani ateliere de lucru cu părinții și au susținut conferințe pentru persoanele interesate de educația copiilor. Lucrând inițial alături de specialistiș în psihologia copilului dr. Haim Ginott, autoarele au devenit experți internaționali în comunicarea dintre adulți și copii.

Urmând sfaturile autoarelor din această carțe, te poți transforma din rival în partener în ochii adolescentului, astfel încât să traversați împreună, cu iubire și empatie, această perioadă delicată din viața voastră.

 

 

 

 

 

 

 

2. „Sunt părinte de adolescent”, de Olivier Revol

Olivier Revol este psihiatru, șeful serviciului de neuropsihiatria copilului în cadrul Spitalului Clinic de Neurologie din Lyon. A publicat cu succes mai multe cărți despre psihologia copiilor și a părinților.

În perioada adolescenței, atât copiii, cât și părinții au nevoie de susținere. În cartea sa, autorul prezintă cazuri din propria practică medicală, precum și mărturii autobiografice foarte sincere. Este o lectură facilă și plăcută, întrețesută cu aspecte teoretice la zi, transmise într-un limbaj clar și accesibil.

 

 

 

 

 

 

 

3. „Adolescența. Când educarea nu mai e posibilă”, de Jesper Juul

Jesper Juul a fost un terapeut de familie danez și autor al mai multor cărți despre parenting. Această carte își propune să le ofere părinților o înțelegere profundă a copiilor lor ajunși la vârsta pubertății. De asemenea, oferă o cale de a transforma relația dintre ei dinspre ghidaj și educare înspre parteneriat și încredere. Volumul conține o serie de conversații între Jesper Juul și membrii a 10 familii formate din părinți și copii de toate vârstele.

 

 

 

 

 

 

 

 

Sursa foto: Sharon McCutcheon, Pexels

 

Articole similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

INTRĂ ÎN COMUNITATE

122,734FaniÎmi place
295CititoriConectați-vă
0AbonațiAbonați-vă

Ultimele articole