Fiecare părinte își educa propriii copii în cel mai bun mod de care este capabil, cu cunoștințele și stările interioare pe care le are. Chiar dacă uneori mai facem greșeli în educația copiilor noștri, este important să ne păstrăm deschiderea către informații noi, lucruri noi, către o nouă mentalitate, astfel încât să le oferim copiilor noștri o copilărie frumoasă care să stea la baza unui viitor adult echilibrat, încrezător și puternic.
Din dorința de a-și ajuta copiii sau din teama că celor mici să nu li se întâmple ceva rău, părinții apelează frecvent la măsura de a-i obligă să facă anumite lucruri. Ceea ce nu bănuiesc părinții în acele momente este că faptul că își forțează copiii are un efect contrar celui dorit și le poate face mai mult rău pe termen lung.
Ca părinte care vrei să crești un copil echilibrat emoțional, sănătos fizic, sincer, autentic și puternic, cu încredere în sine, este complet contraproductiv să-l forțezi în vreun fel sau să-l obligi pe copilul tău:
1. Să mănânce (tot din farfurie, ce nu vrea etc.)
Desigur, e important să ne educăm copiii să mănânce cât mai sănătos și să facă alegeri bune pentru ei în ceea ce privește alimentația. Totuși, orice obligație și restricție legată de alimentație riscă să se transforme, cu timpul, într-o tulburare alimentară.
Din acest motiv, discuțiile legate de alimentație este important să fie calme, deschise și să țină cont de preferințele și personalitatea copilului. Sunt multe modalități de a-ți ajuta copilul să mănânce, să mănânce mai bine sau mai variat. E important, în primul rând, ca tu să fii detașat/ă în legătură cu acest subiect și cu tensiunea pe care o simți și să-ți găsești strategia cea mai potrivită.
Citește și:
Cercetătorii prezintă cele 5 lucruri pe care le fac părinții buni care cresc copii echilibrați
Cum oprim ecranele fără dramă. Sfaturi de la psihologul canadian Dr. Vanessa Lapointe
2. Să mintă
Părinții le cer copiilor să le spună adevărul. Însă, în anumite situații pe care le consideră necesare sau nevinovate, îi pun pe cei mici în situația să mintă sau să susțină o minciună pe care ei o spun.
Odată ce acest pas este făcut, copilul învață să ascundă adevărul, învață să mintă și va face acest lucru atunci când va considera că îl poate feri de anumite pericole. Inclusiv în raport cu tine. Întrebarea este: oare asta este ceea ce îți dorești? Sau îți dorești copilul tău să spună adevărul? Dacă ultima variantă este cea corectă pentru tine, atunci nu îl pune niciodată pe copil în situația de a minți sau de a acoperi o minciună.
În plus, spune-i întotdeauna adevărul, chiar dacă într-o formă care să fie pe înțelesul lui.
Citește și:
Cum să educăm copii sinceri? Condiția de bază
Copiii noștri, liberi la aroganță și lipsă de respect? Cu ce înlocuim metodele de educație moștenite
3. Să facă o activitate care nu îi place
Desigur, nu ne referim aici la necesitatea de a merge la grădiniță sau la școală, caz în care lipsa de implicare a copiilor poate avea diferite cauze care pot fi abordate separat. Ne referim la acele activități pe care le face copilul în timpul liber și care e important să-i placă și să-i aducă bucurie.
Dacă, de exemplu, l-ai înscris la un atelier de pictură, de care s-a plictisit după a treia ședință, nu insista să-l duci în continuare, deoarece există riscul să înceapă să urască acea activitate. Mulți dintre copiii din ziua de astăzi sunt deja supraaglomerați de activități, sunt suprastimulați (ecrane, reclame, magazine etc.), astfel încât au nevoie mai mult ca oricând de joacă liberă care să le aducă relaxare, bucurie și o stare de bine. Copilul nu va putea obține aceste stări pozitive făcând o activitate care nu îi place.
De aceea, fii foarte atent/ă la nevoile și dorințele copilului și mai degrabă alege să-i vii în întâmpinare cu activități care răspund nevoilor și intereselor sale de moment.
Citește și:
Psihologul Gáspár György spune de ce are nevoie un copil pentru a-și descoperi drumul în viață
Oana Moraru: Pare misticism să transformi relația copilului cu lumea doar lucrând cu tine. Dar funcționează de fiecare dată
4. Să-ți spună tot, atunci când îi ceri
Și tu, ca adult, ai momente în care nu vrei să vorbești, în care ai nevoie să te aduni, să-ți reconsideri poziția, să-ți găsești singur/ă răspunsurile. Copilul, chiar dacă e mic, are și el asemenea momente. Și el are nevoie de intimitate. Are nevoie să știe că are libertatea de a alege când, ce și cui spune. Și are dreptul să spună când este pregătit.
Copilul are nevoie de susținerea ta și, cel mai probabil, oricum va ajunge să-ți împărtășească secretele din proprie inițiativă. Cel mai potrivit este să aștepți acest moment decât să fie sincer cu tine doar pentru că îl forțezi tu.
5. Să-și ceară scuze
Acțiunea de a-ți cere iertare, dacă nu este sinceră, înseamnă că este doar o mască, o falsitate. Unii copii învață că, atunci când își cer scuze, pot continua să facă acele lucruri negative pe care le făceau, deoarece adulții sunt mulțumiți atunci când aud că își cere scuze. Nu asta ne dorim.
Dacă cel mic a făcut un lucru neplăcut și refuză să-și ceară scuze, află exact ce s-a întâmplat și explică-i de ce e important să-și ceară scuze. În plus, dacă se va simți respins și acuzat, copilul nu va mai fi capabil să empatizeze cu persoana pe care a rănit-o, astfel încât scuzele să fie sincere.
De aceea, cel mai potrivit este ca discuțiile despre necesitatea de a-ți cere scuze atunci când cineva a avut de suferit din cauza ta să aibă loc în perioade liniștite, când copilul este deschis să înțeleagă diferite contexte și situații. Și poți folosi pentru aceasta cărți, povești pentru copii, jocuri de rol, teatru de păpuși etc.
Citește și:
7 sfaturi pentru părinții care vor un copil fericit la școală și acasă
Dr. Shefali Tsabary: Este normal copiii să mintă. Care e schimbarea de care au nevoie copiii de la părinți
“Copilul meu minte.” Strategia din 8 pași pentru a-l ajuta să-ți spună adevărul
Evitând să-ți forțezi copilul să facă lucrurile prezentate în acest articol, îl ajuți să devină mai încrezător, sincer, independent și să își asume consecințele propriilor sale decizii, lucruri care nu pot decât să-l ajute în viața de adult.
Dacă vrei să afli mai multe despre cum îți poți ajuta copilul/copiii să-și calmeze emoțiile dificile, te invit să descarci un scurt ghid pdf de o pagină abonându-te la newsletterul nostru:
Sursa foto: Katie Gerrard, Unsplash
Fii la curent cu articolele pe care le publicăm abonându-te la canalul nostru de WhatsApp (apasă pe clopoțelul din dreapta sus):
Canalul Whatsapp Parenting 2.0