„Chiar nu poți sta liniștit?” De ce să nu-i mai spui niciodată copilului să stea pe loc

Să-i spui de nenumărate ori copilului să stea cuminte, să nu se miște atâta pare să facă parte din jobul de părinte. În timp ce copilul sare pe pat, pe canapea, în mașină, se fâțâie pe scaun la masă, la cinema sau încearcă să-l împungă pe pasagerul care stă în fața lui în autobuz sau în avion, 99% dintre părinții din întreaga lume își întreabă copiii: „Oare chiar nu poți pur și simplu să stai liniștit?”, grăbindu-se să-și ceară scuze de la persoanele pe care copiii le-au deranjat.

Îți sună cunoscut?

Se pare că răspunsul la întrebarea de mai sus este: NU, nu pot să stea liniștiți.

Mai mult decât atât, există studii care arată că, dacă un copil ar sta fără să se miște, acest lucru ar avea o influență negativă asupra lui.

Pedagogul și fostul profesor Michael Grose, unul dintre cei mai cunoscuți experți în parenting din Australia, autor al unui număr de 12 cărți pentru părinți, afirmă: „Copiii mici nu sunt făcuți ca să stea mult timp pe loc” și mișcarea este o componentă importantă pentru „dezvoltarea creierului lor”.

„La această vârstă, mișcarea stimulează creierul, ele merg mână în mână”, spune specialistul. Mișcările anatomice ajută creierul să funcționeze. Mișcarea aduce mai mult oxigen în organism, ceea ce duce mai mult sânge către creier, ajutându-l să funcționeze optim. În plus, în timpul mișcării, se secretă anumite substanțe chimice care stimulează concentrarea, memoria, motivația și buna dispoziție, – componente necesare în procesul învățării.

Citește și:

“Nu ești cuminte! Ai greșit!” Marius Simion: Vinovăția nu este o tehnică de educație, ci de manipulare

Părinții copiilor de succes au în comun aceste 7 lucruri

Copiii devin tot mai pregătiți pentru învățare pe măsură ce se mișcă și interacționează cu mediul înconjurător, și nu atunci când stau pe loc.

Mișcarea ajută la învățare

Mișcarea îi ajută pe copiii mici și pe preșcolari să învețe, implicând și stimulând creierul în acest proces. Acest lucru face ca învățarea să fie mai productivă și copiii să rețină mai multe informații.

Mișcarea poate fi de diferite tipuri:

  • Mișcarea dintr-un loc în altul în clasă
  • Ieșirea afară pentru o pauză
  • Folosirea cuburilor sau a altor obiecte pe care copiii le pot atinge și cu care se pot juca în cadrul procesului de învățare
  • Cântecul însoțit de mișcare
  • Jocuri

Folosirea „învățării kinestezice sau a învățării cu ajutorul mișcării îi implică pe copii în procesul de învățare, care capătă sens pentru ei”, explică Grose.

Un studiu pediatric realizat în anul 2016 a arătat faptul că „activitatea fizică, în special educația fizică, îmbunătățește comportamentul în clasă și contribuie pozitiv la reușita la învățătură, în special la matematică și citire”.

Citește și:

Ajută-l de mic să scrie corect. 10 activități distractive pentru învățarea gramaticii

Comportamentul urât al copilului este strigătul lui disperat după ajutor. Soluții pentru un comportament mai bun la școală și acasă

Învățarea, dincolo de sala de clasă

Știm că învățarea are loc nu doar în sala de clasă, ci și în mediul înconjurător. Din acest motiv, mersul și mișcarea îi ajută pe copii să învețe într-un mod nou și diferit.

În plus, mișcarea contribuie nu doar la o învățare mai eficientă, ci și la reducerea problemelor de comportament care influențează procesul de învățare. Activitatea fizică le oferă copiilor contextul să-și consume energia în surplus și reduce starea de neliniște, astfel încât ei pot îndeplini mai multe sarcini și exerciții.

Alte activități importante sunt jocurile care presupun activitate fizică, precum jocurile cu mingea, fotbalul, jocul cu nisip sau construirea unei căsuțe pentru copii. Foarte mulți adulți subapreciază importanța acestor activități. Jocurile care presupun activitate fizică le permit copiilor să facă greșeli, să învețe să-și gestioneze stresul, să rezolve conflicte, să învețe abilități sociale, să-și dezvolte inteligența emoțională și să aibă o dispoziție bună.

Într-o măsură și mai mare au nevoie de mișcare copiii cu nevoi speciale, precum cei cu tulburări din spectrul autist sau care suferă de dislexie.

Citește și:

Cele 5 emoții care îi blochează pe copii în mediocritate

Tu și copilul tău puteți fi fericiți în 3 minute. Magia recunoștinței

„Ai văzut fetița cât de mult o iubește pe mama ei, cât e de cuminte?” 5 greșeli de parenting ascunse în această frază

 

 

Fii la curent cu articolele pe care le publicăm abonându-te la canalul nostru de WhatsApp:

Canalul Whatsapp Parenting 2.0

 

Sursa foto: Pexels

 

 

 

Vrei să afli ce fel de părinte ești?

Abonează-te gratuit la newsletterul nostru și primești pe email un exercițiu pentru a descoperi ce fel de părinte ești. PLUS articole exclusive, soluții la provocările tale și invitații la evenimente gratuite de parenting!

 
 
 
 

Avem grijă de datele tale personale! Te poți dezabona oricând.

Articole similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

INTRĂ ÎN COMUNITATE

122,745FaniÎmi place
295CititoriConectați-vă
0AbonațiAbonați-vă

Ultimele articole