„Dar de ce numai pe-al meu îl necăjesc colegii?”
„De ce numai lui îi iau jucăria din mână?”
„De ce nu se joacă nimeni cu el?”
„Doar al meu e în situația asta?”
Sunt întrebări pe care și le pun părinții care observă că, în colectivitate, copiii lor nu reușesc să pună limite și ajung să fie agresați prin invadarea spațiului personal de către alți copii.
„Până să învețe reguli sociale și empatie, copiii mici au instinctul natural de a cuceri spațiul celuilalt, mai ales dacă acesta nu își pune limite”, explică consultantul educațional Oana Moraru, fondatoarea hubului educațional Helikon, într-o postare publicată pe contul de Facebook.
Potrivit acesteia, iată cum transmit copiii aceste limite celorlalți:
- Din priviri
- Din poziția corpului
- Din cuvinte clare: „Eu nu vreau/lasă-mă în pace.”
Citește și:
Oana Moraru: „Trauma nu este stresul emoțional negativ”. Traumatic poate fi un părinte care fuge de disconfort
Copilul nu ascultă? 5 greșeli de comunicare ale părinților care provoacă neascultarea copiilor
Cum se formează limitele
„Unii copii au nevoie de mai mult timp să își definească acest cerc imaginar al siguranței personale. Alții învață mai greu că e nevoie de permisiunea celuilalt în relațiile de joacă”, afirmă Oana Moraru.
Conform expertului, „copilul care încă nu se apără din priviri, din gesturi, din cuvinte sau care nu își revendică un rol în joc, așteptând pasiv să fie invitat, e, de obicei, victima unuia care încă nu conștientizează că fiecare are propriile nevoi, intenții, emoții”.
În acest context, continuă Oana Moraru, „copilul care invadează nepotrivit spațiul celuilalt și copilul care nu spune „nu” sunt variantele aceleiași lecții de creștere și maturizare socială”.
Iată câteva recomandări de la Oana Moraru pentru a-i ajuta pe copii să stabilească limite sănătoase:
1. Adulții de acasă, când și dacă au învățat și ei, la rândul lor, să pună limite, să traseze ce este și nu permis în relațiile de familie
2. Educatorul care știe să antreneze jocul tranzacțional, care stimulează vocea fiecărui copil în a spune ce vrea și ce nu îi place
3. Adultul care, atunci când se joacă, știe să fie, în joc, și nerezonabil, și năbădăios, ca să stimuleze răspunsuri vehemente, delimitative, curajoase din partea propriului copil – acasă și la clasă
4. Evitarea supraprotecționismului și încurajarea deciziei din partea copilului, în lucruri simple, de zi cu zi
5. Jocul de rol
La final, Oana Moraru le recomandă părinților povestea Olinei Ortiz „Aivoie, Naivoie și Prințul de Bunăvoie”
Povestea exact asta face: îi invită pe copii să-și imagineze puterea cercului personal de siguranță, acolo unde nimeni nu poate intra decât cu voie.
Cartea conține activități pentru părinți și copii de la Oana Moraru.
„Vă propun aici, pentru povestea de față, câteva jocuri, idei de conversații și activități pentru copii care să îi ajute să înțeleagă cum se împletesc natural libertățile și regulile și, mai ales, cum fiecare dintre noi are puterea de a cuteza, de a se aventura, de a-și găsi propria libertate”, scrie Oana Moraru în prezentarea cărții.
Citește și:
Oana Moraru: „Nu e niciodată vina copilului dacă este foarte neascultător”
9 alternative la pedepse care chiar funcționează. Cum corectăm greșelile copilului prin metode pozitive [VIDEO]
Sursa foto: Facebook Oana Moraru