Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, îi sfătuiește pe părinții care au copii cu simptome de viroze să evite să meargă la camerele de gardă, mai ales în zilele de weekend. Potrivit ministrului, dacă simptomele copilului sunt relativ ușoare, beneficiul este mic, iar riscul de a contracta ale boli este mare.
„E o situație preocupantă, nu putem nega evidența și nici nu avem de ce să facem acest lucru. În general, atunci când este un sezon gripal, – la fel a fost și în 2018-2019, – există o perioadă critică în ceea ce privește acordarea asistenței medicale”, a declarat Alexandru Rafila, astăzi, în cadrul unei intervenții telefonice la postul de televiziune Antena 3.
În acest context, ministrul le sugerează părinților să se adreseze medicilor din spitale în timpul săptămânii.
„Rugămintea și sfatul meu este ca, dacă infecția durează de câteva zile sau evoluează necorespunzător din punctul de vedere al părinților, după ce s-au adresat la medicul de familie, să încerce să acceseze serviciile medicale mai degrabă în timpul săptămânii decât în weekend, pentru că, într-adevăr, în weekend sunt mai limitate din punct de vedere al accesabilității”, a spus oficialul.
Potrivit acestuia, simptomele ușoare, chiar dacă sunt însoțite de febră 38, nu necesită deplasarea la urgență, deoarece beneficiul este limitat, existând riscul de îmbolnăvire cu alte viroze.
„O simptomatologie relativ ușoară, chiar dacă copilul face febră 38, dar are o stare generală bună, nu e deshidratat, nu impune în niciun fel deplasarea la unitățile de primiri urgențe, la camerele de gardă ale spitalelor, nu numai pentru că așteaptă foarte mult acolo, dar beneficiul real este foarte limitat și, pe de altă parte, există și riscul contractării altor viroze, pentru că știţi bine că acum circulă mai multe în paralel. Circulă infecția cu noul coronavirus, cu virusul gripal sau alte viroze sezoniere”, a precizat Alexandru Rafila.
Citește și:
Antitermice naturale. 11 moduri să scazi febra copilului dacă nu ai Nurofen sau Panadol
Ce facem și ce NU facem când copilul are gripă. 10 sfaturi de la Dr. Mihai Craiu
El a mai precizat că, în cele mai multe cazuri, virozele copiilor nu necesită spitalizare.
„Eu nu mă refer la situațiile care impun deplasarea la camera de gardă pentru că evoluția copilului e necorespunzătoare și îngrijorează părinții. Dar, acolo unde este posibil, să facă acest lucru la medicul de familie. Marea majoritate a cazurilor de viroză la copii evoluează banal, nu e vorba de infecții care să necesite spitalizarea”, a clarificat medicul.
Potrivit acestuia, viroza evoluează în timp, nu există „o rețetă minune”, la unii pacienți tratamentul având o eficacitate mai bună, în timp ce la alții eficacitatea este limitată.
Bebeluș de 5 luni, confirmat cu flurona
Un bebeluș de 5 luni a fost confirma cu flurona, adică infecție simultană cu gripă și cu SARS-COV-2.
„A fost confirmat (cu flurona -n.r) un bebeluș de cinci luni, cu teste rapide. Probele de la el s-au transmis la Centrul Regional de Sănătate Publică la Iași, în vederea confirmării printr-un test PCR. Așteptăm și noi rezultatele”, a anunțat Alexandru Rafila.
În opinia sa, problema nu este că bebelușul are mai multe infecții concomitent, ci modul în care acesta va evolua.
„Până la urmă, dacă evoluția clinică a copilului nu este problematică, și nu am niciun fel de informație că ar fi problematică, nu asta este problema, că are o poliinfecție, problema e dacă evoluează clinic favorabil”, a precizat ministrul Sănătății.
În săptămâna 2-8 ianuarie 2023, în România, au fost raportate peste 4.600 de cazuri de gripă clinică, 411 cazuri fiind confirmate de laborator, potrivit datelor Institutului Național de Sănătate Publică (INSP).
De la începutul sezonului, au fost înregistrate 15 co-infecții cu virus gripal și SARS-COV-2, precum și 19 co-infecții cu virusul gripal și cu virusul sincițial respirator. Până în prezent, au fost anunțate 15 decese din cauza virusului gripal.
Citește și:
Dr. Mihai Craiu: Când un doctor prescrie antibiotic, riscul e de 5 ori mai mare să greșească decât dacă nu îl prescrie
Copil cu gripă, mort în spital la Brașov. 3 sfaturi de la Mihai Craiu pentru a reduce riscul de îmbolnăvire
Sursa foto: Guvernul României