Tu și copilul tău puteți fi fericiți în 3 minute. Magia recunoștinței

„Exprimarea recunoștinței funcționează. În momentul în care începem să luăm lucrurile ca de la sine înțelese, fie că este vorba de soții noștri sau de sănătatea noastră, aceste lucruri încetează să ne mai facă fericiți”, spune Sonja Lyubomirsky, cercetător al fericirii.

De altfel, cercetătorii au descoperit o modalitate concretă de a-ți crește nivelul de fericire. În fiecare zi, eventual seara, înainte de a adormi, amintește-ți 3 lucruri pozitive care ți s-au întâmplat pe parcursul zilei și fii recunoscătoare pentru ele. Oamenii care fac acest lucru se simt mai fericiți aproape instantaneu și sentimentul de fericire se menține pe toată durata practicării acestui exercițiu.

Psihologul american Laura Markham, expert în parenting, autoare pe site-ul Ahaparenting.com, explică, într-un articol publicat pe blogul site-ului PsychologyToday.com, de ce acest simplu exercițiu este atât de eficient.

Starea de recunoștință este foarte apropiată de cea de iubire. Cercetătorii afirmă că această stare modifică ritmul inimii, acesta devenind mai „coerent”, mai sănătos. Persoanele care meditează exprimă acest lucru spunând că recunoștința îți deschide inima.

Citește și:

Cele mai periculoase 12 cuvinte pe care le poate auzi un copil de la părinții lui

„Ai văzut fetița cât de mult o iubește pe mama ei, cât e de cuminte?” 5 greșeli de parenting ascunse în această frază

Concentrarea pe lucrurile pozitive ne face viață mai frumoasă. Indiferent de câte lucruri negative există, întotdeauna sunt și lucruri pentru care poți manifesta recunoștință. Și, cu cât te simți mai bine, cu atât mai eficient va fi răspunsul tău în față oricărei provocări.

Ne programăm subconștientul să creeze mai mult din ceea ce apreciem atunci când ținem în minte imaginea care ne face să ne simțim bine.

Potrivit psihologului american, putem folosi diferite variațiuni ale acestei practici pe parcursul întregii zile pentru a ne schimbă dispoziția în orice moment dorim. De asemenea, o putem folosi și pentru a crește nivelul de fericire al copilului, precum și relația cu el.

Este cât se poate de simplu. Gândește-te chiar acum la 3 lucruri legate de copilul tău pentru care ești recunoscătoare. Permite-ți, timp de câteva momente, să simți că apreciezi cu adevărat acele lucruri, apoi exprimă-le cât de specific și concret poți.

Citește și:

Când copilul pierde conexiunea cu părintele, simte că îi este amenințată supraviețuirea. 10 sfaturi pentru părinți de la Gáspár György

Psiholog Bianca Pescaru: Copiii ajung la psiholog în principal din cauza neînțelegerilor cu părinții

Iată 3 exemple de exprimare concretă a recunoștinței față de copil:

  1. „Ai muncit atât de mult la acest proiect… probabil că ești mândru de tine!”
  2. „Wow! Ai adunat toate jucăriile! Îmi place cum arată camera asta ordonată!”
  3. „Îți mulțumesc că ai făcut ce te-am rugat după ce ți-am reamintit o singură dată!”

Copilul nu trebuie să fie perfect pentru a merita și a primi aprecierile tale. Dimpotrivă, cu cât vei aprecia pașii pe care îi face în direcția bună, cu atât mai motivat se va simți copilul să ajungă acolo.

Și, pentru că suntem mereu pe fugă, poți observa că această metodă nu îți solicită nicio secundă în plus din zi. Singurul lucru pe care trebuie să-l faci este să observi orice lucru pozitiv legat de copilul tău și să-l exprimi.

„De fapt, dacă îți dorești cu adevărat să-ți vezi copilul cum înflorește, încearcă o avalanșă de aprecieri. De ce să te oprești doar la 3 lucruri?”, spune Laura Markham.

În timpul unei zile, observă cu entuziasm cât mai multe lucruri pe care le face copilul. În locul evaluărilor („Ești fata mea bună”), fii cât mai specifică posibil referitor la ce face sau la ce simți.

Citește și:

Limbajul respingerii sau limbajul acceptării? 6 exemple cum poți reacționa când copilul refuză să facă ce îi ceri

Principiul celor 5 secunde de tăcere. Cum să spui cuvintele potrivite în situații delicate

Iată câteva exemple:

  • „Observ că ți-ai pus singură pijamaua!”
  • „Îți mulțumesc pentru că ai ajutat-o pe sora ta.”
  • „Apreciez cum te-ai ocupat de asta.”
  • „Voi, copii, ați reușit să vă dați seama singuri cum se face!”
  • „Îmi place mult când mă ajuți să găsesc produsele în magazin…Este atât de amuzant să lucrez cu tine!”

Este suficient să-ți exprimi aprecierea ori de câte ori poți, zilnic, timp de o săptămână. Exprimarea poate fi însoțită de o îmbrățișare afectuoasă. Vei vedea cum copilul devine tot mai fericit și cum relația ta cu el se transformă.

Care sunt 3 lucruri pe care le apreciezi la copilul tău și care îți vin în minte acum?

Citește și:

Încercarea de a forța copilul să fie autonom prea devreme poate duce la dependențe. 9 sfaturi de la Gáspár György

Cum schimbi comportamentul copilului în doar 3 zile. Strategia eficientă a Laurei Markham

Lecția pe care o învață un copil atunci când este pedepsit. Ce spune Alfie Kohn, autorul bestsellerului „Parenting necondiționat”

 

Fii la curent cu articolele pe care le publicăm abonându-te la canalul nostru de WhatsApp:

Canalul Whatsapp Parenting 2.0

 

Sursa foto: Artem Podrez, Pexels

   

Vrei să afli ce fel de părinte ești?

Abonează-te gratuit la newsletterul nostru și primești pe email un exercițiu pentru a descoperi ce fel de părinte ești. PLUS articole exclusive, soluții la provocările tale și invitații la evenimente gratuite de parenting!

    Avem grijă de datele tale personale! Te poți dezabona oricând.

    Articole similare

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    INTRĂ ÎN COMUNITATE

    122,736FaniÎmi place
    295CititoriConectați-vă
    0AbonațiAbonați-vă

    Ultimele articole