Bacalaureatul românesc, în forma sa actuală, nu reprezintă o metodă bună de verificare a cunoștințelor absolvenților de liceu. Din ce în ce mai multe voci susțin această perspectivă.
După ce, recent, Asociația Elevilor din Constanța a criticat forma actuală a examenului de Bacalaureat, cerând eliminarea acestuia, o altă voce susține necesitatea regândirii acestui examen.
Este vorba despre Radu Gologan, președintele Societății de Științe Matematice din România, fost coordonator al Lotului Olimpic Național de Matematică, profesor universitar la Universitatea Politehnică din București.
Acesta a declarat, în cadrul emisiunii Info Edu, difuzată de TVR Info, că „Bacalaureatul, așa cum este conceput la noi, este oarecum învechit și nu verifică competențele unui elev de 18 ani, care a trecut 12 ani prin școală. Nu verifică nici articularea unui tânăr la ceea ce este nou”, scrie edupedu.ro.
Citește și:
O asociație a elevilor cere eliminarea examenului de Bacalaureat
Rezultate simulare Bacalaureat 2024: 40% dintre elevi au picat la Limba română. Vezi rezultatele la toate probele
Profesorul universitar sugerează că Bacalaureatul ar trebui modificat, eventual preluând din exemplele de bune practici din alte țări: „Viața viitoare va face să fie nevoie de tineri și de oameni care să fie capabili să înțeleagă foarte repede lucruri din viață, să înțeleagă cum se schimbă societatea. Asta ar trebui în timp să facă Bacalaureatul. Sigur că nu putem face peste noapte lucrul acesta, dar eu cred că n-ar fi o idee rea să mai luăm și din alte părți”.
Cum ar putea fi regândit Bacalaureatul
Întrebat în legătură cu modul în care ar trebui regândit examenul de la finalul liceului, și dacă încrucișarea de probe este suficientă, profesorul Radu Gologan a răspuns că este un început bun.
„Este un început bun. Pe de altă parte, nu cred că putem lua o decizie. Va trebui să vedem cum se schimbă societatea, cum se schimbă gândirea copiilor, cum se schimbă adaptarea lor la nou și la învățământ, în așa fel încât să fim pregătiți, poate nu în fiecare an, dar probabil la perioade foarte scurte, să schimbăm în totalitate modul de abordare al chestiunilor legate de verificarea copiilor la vârsta de 15 ani și la vârsta de 18 ani”, a precizat profesorul de matematică.
El subliniază că, pe măsură ce trece timpul și se schimbă gândirea copiilor, și modul de testare trebuie să se schimbe: „Una e Bacalaureatul din anul 2024 cu copiii pe care îi avem acum și sigur peste 10 ani vom avea copii care gândesc altfel și care trebuie testați altfel.”
Citește și:
Rezultate finale Bacalaureat 2023: Rata de promovare 75%, după contestații
Absolventă de 10, despre Bacalaureat: „Societatea a creat în jurul lui o bulă de stres care pune presiune pe tine la fiecare pas”
„Nu sunt mulțumit de cum arată subiectele la Bacalaureat” la matematică
Profesorul Radu Gologan se declară nemulțumit de subiectele la matematică pentru Bacalaureat:
„Din păcate, părerea mea despre subiectele date în ultimii ani la examenul de limba română este mai bună decât cea despre subiectele date la matematica. De ce spun asta? În primul rând, pentru că la matematică s-a încetățenit ideea unui chenar, ideea unui sistem bazat pe lucruri stricte și idei puține din matematica pe care au învățat-o în școală. Nu se pune accentul pe descoperirea noului. Noului, în sensul în care putem vorbi despre un copil care poate să realizeze și poate să facă un comentariu inclusiv despre problema de matematică pe care o are în față. Deci nu, nu sunt mulțumit de cum arată subiectele la Bacalaureat.”
„Din păcate, la simulare, s-a văzut foarte clar că în momentul în care itemii de la matematică au făcut apel la ingeniozitatea copiilor, ei n-au fost rezolvați în cea mai mare parte”, a conchis profesorul Radu Gologan, președintele Societății de Științe Matematice din România.
Citește și:
„Dincolo de orice examen, îi vreți sănătoși”. Mirela Retegan spune cum s-a îmbolnăvit din cauza stresului legat de școală
Medicul psihiatru Petronela Nechita: Critica și rușinarea, cele mai comune greșeli ale părinților și profesorilor
Daniel Funeriu: „Confiscați smartfonurile copiilor. Prea mulți copii sunt drogați cu pixeli”
Fii la curent cu articolele pe care le publicăm abonându-te la canalul nostru de WhatsApp (apasă clopoțelul din dreapta sus):
Canalul Whatsapp Parenting 2.0
Sursa foto: Facebook Radu Gologan