Niciunul dintre ei nu excela și nu părea promițător, din punctul de vedere al antrenorilor experimentați. Cu toate acestea, câțiva ani mai târziu, înotătorul David Popovici și antrenorul lui Adrian Rădulescu, au cucerit împreună recorduri mondiale și medalii olimpice.
Povestea relației dintre David Popovici și antrenorul său este una emoționantă, dar și relevantă pentru sistemul de educație românesc.
Anul trecut, tatăl campionului, Mihai Popovici, a povestit pentru publicația El Pais că drumul spre performanță nu a fost ușor, deoarece antrenorii de la Clubul Aquateam (devenit între timp Navi) unde se antrena nu au crezut în potențialul lui David, pe care îl considerau doar un băiat neastâmpărat, care nu respectă ceea ce i se cere și care este distras de la pregătire.
Mihai Popovici își aduce aminte cum David a fost refuzat de cei mai buni antrenori din cauza comportamentului său, ajungând să lucreze cu un antrenor tânăr și neexperimentat:
„David nu este un produs al unui program național de înaltă performanță. Avea 10 ani când l-am dus la Aquateam, clubul care a câștigat cele mai multe competiții din București. Două săptămâni mai târziu, ne-am dus să vorbim cu antrenorul: «Totul e în regulă?». «Nu prea», ne-a spus el.
«David nu este atent, face glume tot timpul, tot pune întrebări și sare peste exerciții. Ne pare rău, dar nu este ceea ce căutăm noi». El era cel mai indisciplinat din grup. L-au coborât la un nivel inferior. L-am dat pe mâna unui antrenor foarte tânăr, pentru că cei mai buni antrenori l-au respins”, a spus tatăl sportivului pentru jurnaliștii spanioli.
Citește și:
Educația lui David Popovici. 5 principii de parenting necondiționat pe care le respectă părinții lui
„Aici greșesc incredibil de mulți părinți!” Ce spune tatăl lui David Popovici despre felul în care a fost crescut campionul olimpic
Adi avea răbdarea și spiritul ludic necesare să se apropie de David
În acea perioadă, „lui Adi (Adrian Rădulescu – n.r.) îi fusese încredințată recent o grupă de performanță, datorită implicării lui la ore și pasiunii pe care o punea în munca de antrenorat, în ciuda vârstei tinere”, scriu reprezentanții clubului de înot Navi, într-un articol cu titlul „Să vrei să fii cel mai bun: Despre Adi Rădulescu și David Popovici”. Articolul a fost publicat în 2021, după Jocurile Olimpice de la Tokyo, când câteva sutimi l-au despărțit pe David de medalia de bronz.
Reprezentanții clubului de înot își amintesc că tânărul antrenor avea răbdarea și stilul de comunicare necesare pentru a construi o relație durabilă cu David: „David era un copil cu potențial, jucăuș, năzdrăvan chiar, pus pe șotii. Adi avea răbdarea și spiritul ludic necesare să se apropie de David, să înceapă să construiască alături de el ceea ce avea să fie o relație de lungă durată, care acum a ajuns la începutul maturității.”
La 10 ani, David Popovici a înregistrat primul record, la 50m spate. La orice competiție, era fie pe podium, fie printre primii 8.
Citește și:
Mic dejun de campion olimpic. Părinții au dezvăluit ce mănâncă David Popovici: „Este o sursă excelentă de proteine”
„Nu există magie, există doar antrenament și efort constant.” 10 lecții de la David Popovici într-un discurs de 3 minute
O echipă cu o chimie rară
Iulia și Cătălin Becheru, co-fondatorii clubului de înot, care mergeau cu copiii la competiții alături de ceilalți antrenori, își aduc aminte despre plăcerea lui David de întrecere: „Era un soi de distracție care îl stimula, îi plăcea să fie pe podium și să fie primul, mereu înaintea celorlalți. Era un copil ajutat de aspectul fizic, talent și firea competitivă”.
Potrivit co-fondatorilor clubului Navi, „prospețimea în viziune cu care a venit Adi, răbdarea și abordarea ludică a șotiilor lui David au făcut ca ei doi să devină, treptat, o echipă cu o chimie rar de găsit. O legătură fără de care niciunul din ei nu ar fi ajuns astăzi, probabil, aici”.
„De 7 ani, David și Adi se văd aproape zilnic, mai puțin în vacanțe, cu o frecvență și o durată din ce în ce mai mare. De 2 ani, de când David participă la Campionatele de Juniori, cei doi petrec mai mult timp împreună decât petrece fiecare cu familia”, se arată în articolul publicat în 2021.
Citește și:
„Nu are cum să iasă ceva frumos dacă e presiune și rigiditate”. Sfaturile lui David Popovici pentru părinți
Oana Moraru, despre oamenii antiparenting, care se declară „realizați” chiar dacă „au mâncat ceva bătaie de la părinți”
Cine este Adi Rădulescu, antrenorul lui David
Adi Rădulescu are 34 de ani, „este un tip nici prea înalt, nici prea scund, cu o privire de un albastru jucăuș, protejată mereu de o pereche de ochelari de vedere. Nu are cont de Instagram și nu se aruncă în declarații sau discursuri publice, dar își cunoaște valoarea. Cu un master în performanță sportivă și un doctorat în știința sportului, Adrian este antrenorul mereu informat, mereu cu cărți după el, dar și extrem de conectat la un potențial al sportivului de care poate nici acesta din urmă nu era conștient”, îl descriu cei de la clubul de înot Navi.
Prima dată când a ajuns la NAVI, Adi a venit ca voluntar, la recomandarea lui Pierre de Hillerin, un mentor și un susținător al clubului NAVI.
Pierre de Hillerin i-a mărturisit lui Cătălin Becheru că are un student care a intrat în birou și i-a spus că el vrea un campion olimpic. I s-a părut o nebunie, însă știa că un asemenea vis aparent nebun la care și muncea cineva, se regăsea la clubul NAVI (AquaTeam), în persoana Iuliei și a lui Cătălin Becheru. Acel student era Adi și, într-un timp scurt, a trecut de la voluntariat la instructor de înot de performanță. Atunci când AquaTeam a devenit CS NAVI, Adi a devenit co-fondator, alături de soții Becheru. Adi a fost cel care a venit cu ideea numelui – NATUS VINCERE, Născut Învingător.
„Transformarea oricărui copil în sportiv de performanță este un proces îndelungat cu multe variabile. Nu vine într-o dimineață la antrenament și brusc înoată așa”, spune Adi Rădulescu.
Citește și:
Coaching emoțional în parenting. Psihologul Gáspár György prezintă o soluție eficientă din 5 pași
Cele 3 moduri în care oamenii își gestionează greșit emoțiile. Mecanismul renunțării la sentimente, de la David R. Hawkins
Împreună, către succes
În timp, iată că un copil pe care antrenorii experimentați în căutare de talente l-au respins, deoarece nu au au văzut în el vreun potențial, și un antrenor începător au reușit împreună să bată recorduri și să cucerească medalii.
Dublul campion mondial și european la înot în 2022, David Popovici a obținut recent o medalie de aur și una de argint la Jocurile Olimpice de la Paris.
Adrian Rădulescu este, astăzi, pentru David Popovici, mai mult decât un antrenor, fiindu-i mentor și prieten. Astfel, David nu a renunțat la colaborarea cu antrenorul neexperimentat nici când a devenit campion european și nici când a câștigat titlul mondial și nu o va face nici acum, când a devenit campion olimpic.
Citește și:
Pune baza succesului copilului în viață. 3 pași pentru a-i descoperi talentele de mic
Oana Moraru: E absurd să cerți copilul că nu are chef să lucreze. Efortul intelectual, disciplina și concentrarea nu vin din voință
O relație de încredere între copilul sportiv, părinți și antrenor
Totuși, rețeta succesului mai cuprinde un ingredient important: încrederea între copil, părinți și antrenor. Încrederea pe care o au unii în alții oferă, de fapt, baza pe care potențialul tuturor se poate dezvolta.
Drept dovadă, iată declarația pe care a făcut-o recent antrenorul Adrian Rădulescu, la Casa României de la Paris:
„Cred că un lucru foarte important este modul în care ne raportăm noi la sport. Ar trebui să avem mai multă răbdare. Să ne încurajăm copiii să facă sport, să avem mai multă răbdare cu ei și să avem o abordare cum au avut părinții lui David. Eu mi-aduc aminte o discuție de acum opt ani, în care Mihai, tatăl lui David, a venit şi mi-a spus următorul lucru: Adrian, eu cred că David poate să fie campion olimpic și eu cred că tu poți să-l duci acolo. Am văzut-o ca o dovadă de încredere. Toți părinții care-și duc copiii la sport trebuie să aibă o atitudine similară”.
„Trebuie să ne străduim să visăm, să avem mai multă răbdare cu copiii și cu sportivii, să îi apreciem mai mult, să le oferim mai multă atenție, inclusiv juniorilor, să ne restrângem un pic când vine vorba de critici, să încercăm să nu fim mai analiști decât e cazul și să încercăm să nu fim mai deștepți decât suntem. Să facem fiecare ce știe și să încercăm să motivăm, nu să creăm presiune inutilă”, a mai spus antrenorul lui David Popovici.
Doar ne putem imagina câți copii talentați, cu potențial uriaș, însă care nu s-au conformat unor reguli stricte, nu au avut norocul să întâlnească oamenii potriviți care să-i ajute să aibă succes.
Citește și:
Copilul are emoții și nu poate vorbi în public? 12 sfaturi pentru a-l ajuta să rezolve problema
Părinții copiilor de succes au în comun aceste 7 lucruri
Ce poți face azi pentru ca, în viitor, copilul tău să aibă succes? 10 moduri în care să-i antrenezi abilitatea simplă care îl ajută
Fii la curent cu articolele pe care le publicăm abonându-te la canalul nostru de WhatsApp (apasă clopoțelul din dreapta sus):
Canalul Whatsapp Parenting 2.0
Sursa foto: Facebook Natatie.ro