La nivel teoretic, toți părinții sunt de acord asupra importanței comunicării cu copilul. Știm cu toții că, prin comunicare, putem să ne facem înțeleși, dar și să-l înțelegem pe celălalt, putem să rezolvăm conflicte și să găsim soluții. La nivel teoretic.
Însă, atunci când vine vorba despre punerea în practică a acestor idei, numeroși părinți au observat că nu mai este la fel de ușor. Și asta deoarece modelele de (lipsă de) comunicare pe care le-am învățat în copilărie și care fac parte din sistemele noastre de gândire, de convingeri și de valori nu se schimbă chiar atât de ușor, doar pentru că suntem de acord cu importanța comunicării cu copilul.
Modul în care se manifestă tiparele pe care părinții și le-au format de-a lungul timpului sunt individuale și variază de la o persoană la alta.
Iată câteva exemple:
- Un părinte care, când a fost copil, nu a avut parte de ascultare din partea părinților lui, nu se simțea văzut și auzit, dimpotrivă, simțea că părerea lui nu contează și a fost un copil ascultător poate avea așteptarea ca și copilul său să fie ascultător și îi poate fi dificil să asculte părerile copilului, atunci când contravin propriilor păreri.
- Un părinte care nu simțea că are dreptul să-și exprime opinia în copilărie ar putea avea dificultăți în a-i pune limite copilului și a-și asuma rolul de adult ghid, din teama de a nu-i provoca frustrări copilului.
Citește și:
Regula celor 3 minute pentru părinții care vor o comunicare eficientă cu copiii
Copilul te sfidează și vorbește urât? Laura Markham prezintă 3 pași pentru o comunicare cu respect
În continuare, te invit să discutăm despre 3 tipare de comunicare ale părinților care îi fac pe copii să construiască un zid între ei:
1. Comunicarea unidirecțională
Pentru multe persoane, comunicarea înseamnă a vorbi, a se exprima. Totuși, într-un proces de comunicare există doi actori: un emițător (cel care transmite un mesaj) și un receptor (cel care primește mesajul).
Părinții adepți ai parentingului autoritar se ghidează după principiul că părintele vorbește, transmite mesaje, iar copilul ascultă, primește mesajele și face ce îi spune părintele. Aceasta este o comunicare unidirecțională, care merge doar dinspre părinte către copil.
Acest tip de comunicare are anumite consecințe neplăcute: părintele nu știe ce simte copilul cu adevărat, ce gândește cu adevărat, astfel încât nu înțelege de ce face anumite lucruri, de ce manifestă anumite comportamente, de ce nu este ascultător sau de ce greșește. În aceste condiții, copilul se simte neînțeles, frustrat, neacceptat, iar în anumite momente chiar nedreptățit sau umilit. În niciun caz deschis să comunice și să-și spună punctul de vedere. Iar atunci când părintele nu îl vede, acest copil poate avea comportamente exagerate tocmai din cază că a acumulat furie și frustrare.
Alternativa: E important să știm că o comunicare sănătoasă este una bidirecțională, o comunicare în care părintele comunică mesaje către copil și copilul comunică mesajele sale către părinte. Și ambii se aud și se ascultă cu atenție unul pe altul. În felul acesta, copilul se simte auzit și ascultat și, astfel, învață să audă și să asculte și alte persoane, la rândul său.
Un alt beneficiu este că știi mereu ce simte și ce gândește copilul tău. Astfel, schimbările prin care trece copilul nu te vor lua prin surprindere, ci vei fi mereu pregătit/ă pentru ce urmează.
Citește și:
Comunicarea cu copilul: 5 lucruri pe care nu trebuie să le spui
Copilul nu ascultă? 5 greșeli de comunicare ale părinților care provoacă neascultarea copiilor
2. Comunicarea moralizatoare
Unii părinți consideră că au o comunicare cu copilul atunci când îi spun ce să facă, îl ceartă, îi țin predici moralizatoare, îl critică, îi arată ce a greșit și cum să-și corecteze greșelile.
Vestea proastă pentru acești părinți este că exact acest gen de comunicare este cel care îi îndepărtează foarte mult pe copii. Să ne înțelegem, nu se întâmplă nimic grav dacă, din când în când, îi atragi atenția asupra lucrurilor pe care le are de învățat sau de corectat. Este grav atunci când, indiferent care este contextul sau tema discuției, se ajunge frecvent la critică sau predici moralizatoare.
Toți oamenii, – și copilul nu face excepție, dimpotrivă, are o nevoie mai mare decât adulții, – au nevoie de un spațiu și un timp de liniște, de relaxare, au nevoie de relații sigure și stabile, în care să se poată odihni, simțindu-se relaxați, acceptați, iubiți așa cum sunt, fără să fie nevoie să lupte, să demonstreze, fără să se simtă insuficienți sau greșiți.
Dacă noi, părinții lor, nu reușim să le creăm acest mediu de siguranță în relația cu noi, copiii nu au altă soluție decât să caute persoane de încredere în afara familiei și, când le vor găsi, se vor agăța cu disperare de ele, simțind că doar în acele relații își găsesc liniștea și se simt bine.
Alternativa: Dacă nu vrei să se ajungă aici, ai mare grijă să reduci la minimum discuțiile neplăcute cu copilul pe tema greșelilor lui și ale problemelor de comportament. Iar atunci când abordezi aceste subiecte sensibile, vorbește mai puțin, ascultă mai mult și pune mai multe întrebări care să ajute copilul să dobândească mai multă claritate, să se înțeleagă pe sine și să găsească soluții care i se potrivesc și pe care chiar poate să le aplice. Acestea pot fi foarte diferite de soluțiile pe care i le-ai propune tu.
De asemenea, este foarte important să creezi cât mai multe momente în care comunici cu copilul pur și simplu de dragul de a discuta cu el. Sunt contexte în care discutați despre ce se întâmplă în viața lui sau a ta, despre personaje din cărți sau filme, despre oamenii din viața voastră, despre planuri și visuri etc.
Cu scopul de a încuraja comunicarea dintre părinți și copii, am creat ediția din acest an a Calendarului de Crăciun (e gratuit, în format pdf printabil), pe care te invit să-l descarci apăsând aici:
ADVENT CALENDAR 2024 PENTRU PĂRINȚII CU COPII FERICIȚI
3. Comunicarea lipsită de empatie
Un alt tip de comunicare care îi îndepărtează pe copii de părinți este comunicarea care se concentrează mai mult pe discuții și argumente raționale și prea puțin pe emoții și pe empatie.
În primii ani de viață și în perioada preșcolară, copilul este ghidat în mare parte de emoții, deoarece partea creierului care se ocupă cu gândirea, logica, voința, responsabilitatea este ultima care se formează, fiind pe deplin formată după vârsta de 20 de ani.
A neglija sau a ignora componenta emoțională în comunicarea cu copilul înseamnă a ieși de pe radarul copilului, mai ales în momentele în care cel mic simte emoții puternice. De aceea, să aduci argumente raționale sau să încerci să-i demonstrezi ceva logic când copilul este copleșit de o emoție nu doar că este inutil, ci îl poate duce pe copil la concluzia că nu îl înțelegi, ceea ce îl poate face să te evite când vine vorba despre a-ți împărtăși emoțiile și trăirile importante pentru el.
Alternativa: Cea mai sigură modalitate să spui cuvintele potrivite și să-i oferi copilului ce are nevoie este să evaluezi în ce stare emoțională se află copilul. Dacă observi că cel mic se simte copleșit de emoții puternice, lasă argumentele și explicațiile pentru mai târziu și concentrează-te pe a-i acorda primul ajutor emoțional: ascultarea, empatia, alinarea și suportul. Abia după ce copilul se liniștește, simțindu-se conținut, ascultat, înțeles și ajutat, vei putea discuta rațional cele întâmplate.
În felul acesta, copilul va ști că oricând are nevoie va găsi în tine un om de încredere, un părinte iubitor și stabil emoțional, capabil să-i conțină emoțiile, să-l calmeze și să fie de partea lui!
Citește și:
Ai nevoie de mai multă empatie în relația cu copilul? 4 sfaturi care te vor ajuta
Copilul este trist? 14 fraze pe care i le poți spune pentru a-l ajuta să depășească emoțiile dificile
Autoreglarea copiilor este un mit. Cum ajunge un copil să-și autoregleze emoțiile și comportamentele
Așadar, dacă îți dorești să construiești o comunicare cu copilul tău bazată pe încredere, evită să-i vorbești doar tu, evită să-l critici mai mult decât îi transmiți aprecieri sau doar discutați pe teme neutre și evită să-i aduci argumente logice atunci când se simte copleșit de emoții.
O relație bazată pe comunicare este posibilă cu implicare și efort constant din partea părinților. Și știm bine că acest efort se va răscumpăra cu asupra de măsură începând cu venirea adolescenței, când vom ști ce se întâmplă în viața copilului nostru și îi vom putea fi alături pentru a-l ajuta și a-l ghida, când este nevoie.
Dacă ți-a plăcut articolul și dorești să te alături misiunii noastre de a promova creșterea sănătoasă a copiilor, astfel încât să nu transmitem mai departe copiilor noștri rănile emoționale cu care a crescut generația noastră, ne poți susține aici. Cu ajutorul tău, misiunea Parenting 2.0 merge mai departe și tot mai mulți copii au șansa să primească o educație echilibrată, cu limite cu blândețe: SUSȚINE PARENTINGUL CONȘTIENT
Sursa foto: Freepik.com
Fii la curent cu articolele pe care le publicăm abonându-te la canalul nostru de WhatsApp (apasă clopoțelul din dreapta sus):
Canalul Whatsapp Parenting 2.0
