Accesul părinților în școli a fost restricționat. În ce condiții va putea intra un părinte în școală, din toamnă

Începând din această toamnă, părinții nu vor mai avea acces în școlile unde învață copiii lor decât în anumite condiții specifice. În felul acesta, autoritățile doresc să limiteze interacțiunile neprogramate ale părinților agresivi care perturbă desfășurarea activităților școlare.

Restricționarea accesului părinților în școli este prevăzut noua lege a învățământului preuniversitar. „Personalul didactic de predare are dreptul la siguranță în exercitarea actului educațional și nu poate fi perturbat în timpul desfășurării activității didactice” – este motivul expus în Legea 198/2023.

Există și excepții de la noua regulă. În primul rând, părinții vor putea intra în școli dacă au fost solicitați sau programați să aibă o discuție cu un cadru didactic.  În al doilea rând, părinții vor putea participa la acțiuni organizate de părinți în incinta școlii, când acestea sunt aprobate de conducerea unității de învățământ.

Citește și:

Care sunt principalele prevederi ale noilor Legi ale Educației

Parentingul anti-dopamină. 5 soluții care reduc nevoia copilului de ecrane și de dulciuri

În al treilea rând, „nu se consideră perturbare a cadrelor didactice în timpul desfășurării activității didactice intervenția autorităților care coordonează sistemul național de învățământ și/sau publice, în situațiile în care sănătatea fizică sau psihică a beneficiarilor primari ori a personalului este pusă în pericol în orice mod, conform constatării personalului de conducere, sau în timpul exercițiilor de alarmare pentru situații de urgență”, mai prevede legea.

Copii agresați de părinții altui elev în incinta școlii

În opinia Corinei Atanasiu, președintele Federației Părinților și Aparținătorilor Legali din România, limitarea accesului părinților în școli este o măsură benefică procesului de învățământ, având în vedere că aceste excepții au fost clarificate.

„Am fost de acord cu o astfel de reglementare din mai multe motive. Există părinți care au tendința ca, în cazul unui conflict între propriul copil și un alt elev, să vină să-și facă dreptate. Nu de puține ori am avut copii agresați de părinții altui elev chiar în incinta școlii”, a declarat Corina Atanasiu, pentru Adevarul.ro.

De asemenea, potrivit acesteia, „am avut părinți care au venit să tragă la răspundere un cadru didactic pentru o notă mică luată de copil. Suntem de părere că tot ce se întâmplă în școală se reglează cu mecanismele avute la dispoziție de cadrele didactice și de direcțiunea unității de învățământ, fără alte intervenții. Apoi, mai este un aspect. Dacă avem o școală cu 1.500 de elevi, ce ar însemna și 1.500 de părinți în respectivele incinte la venirea sau plecarea din școală? Nici nu cred că este bine din punct de vedere sanitar, în plin sezon de gripă, de exemplu”.

Citește și:

8 motive pentru care școala NU pregătește copiii pentru viața reală

Creierul plin cu rușine nu poate învăța. Gabor Maté: „Școlile îi rușinează pe copii, apoi se așteaptă ca ei să învețe”

Scriitoarea Andreea Ionescu: „Dacă ești proastă și nu te duce capul, să stai acasă! Te-am crescut cu de toate ca să ne faci de rușine”

Sursa foto: Tima Miroshnichenko, Pexels

 

Vrei să afli ce fel de părinte ești?

Abonează-te gratuit la newsletterul nostru și primești pe email un exercițiu pentru a descoperi ce fel de părinte ești. PLUS articole exclusive, soluții la provocările tale și invitații la evenimente gratuite de parenting!

    Avem grijă de datele tale personale! Te poți dezabona oricând.

    Articole similare

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    INTRĂ ÎN COMUNITATE

    121,273FaniÎmi place
    295CititoriConectați-vă
    0AbonațiAbonați-vă

    Ultimele articole